December 13, 2024
Noutăți

CĂRȚI RARE

=NOIEMBRIE – 2022=

          Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm  lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,  că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs.  spirituale, cât și ale celor dragi.

Parohia noastră pune la îndemâna tuturor cărți ziditoare de suflet, de Religie, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu  tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs.  O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.!

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

A.     Cărți recent apărute:

1.     Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,  Folclor din Mehedinți, ediția a II-a revăzută și adăugită, Bârda, Editura Cuget Românesc 2017, 282 pag., 30 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

Am adunat, de la tinerețe până azi, ori de câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În ele am găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor de la oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline de sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea, dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor și  muzica alături de hrană, de apă și de aer, de dragoste, de credință și speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai puțină, mai tristă, mai îndobitocită.

2.     Pr. Al. Stănciulescu – Bârda, Viața Cuvioasei Teofana Basarab, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2022, 280 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă plastifiată, 30 lei(ediție alb-negru);

Fiica Voievodului Basarab I, întemeietorul Țării Românești, ajunsă țarină a Bulgariei, trăiește o viață de jertfă și sacrificii personale, dar desfășoară o activitate culturală fără precedent în cultura bulgară. Se știe foarte puțin despre ea în istoriografia românească, dar ea devine primul monah român cunoscut până în prezent, anterior lui Nicodim cel sfințit de la Tismana. Pe domniţa Teodora Basarab, devenită mai apoi maica Teofana, o vedem ca pe o altă Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o zideşte la temelia statului român. Nu putem înţelege altfel o căsătorie încheiată din raţiuni politice. Nu putem înţelege altfel o femeie umilită, persecutată de propriul soţ, cu un copil otrăvit de a doua soție a  soţului ei, alungată de la curte şi obligată să se călugărească, ea, împărăteasa ţării. Nu putem înţelege altfel tăcerea şi supunerea ei, decât ca pe o autojertfire în folosul păcii, echilibrului politic, în folosul neamului său. Drama personală şi eşecul în căsătorie al Doamnei Teodora ar fi putut declanşa conflicte armate între români şi bulgari, ar fi slăbit puterea românilor în faţa expansiunii tătare şi turceşti. Răbdarea ei şi înţelegerea situaţiei ca pe o rânduială de la Dumnezeu, bunătatea şi înţelepciunea, grija pentru operele de cultură, au făcut pe bulgari să îi atribuie maicii Teofana aură de sfântă şi să o cinstească în consecinţă, ca pe o personalitate  de frunte a vieţii lor politice şi religioase din epoca medievală. Cartea aceasta a făcut parte din dosarul de canonizare al Cuvioasei Teofana Basarab. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea în ședința din 14 febr. 2022, iar la 21 mai 2022 a fost oficiată slujba canonizării propriu-zise la Patriarhia Română/ Va fi sărbătorită pe 28 oct. în fiecare an.

3.     Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. V(1986), Bârda,  Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, hârtie offset, imagini color, tipar offset, copertă policromă, 464 pag., 50 lei.

Volumul al V-lea din Jurnal privește anul 1986. Este un an destul de încărcat de evenimente politice și sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Este un an în care se continuă procesul de intensificare a unei stări de revoltă mocnită în statele Pactului de la Varșovia, un an în care starea conflictuală izbucnită în Polonia în anii precedenți capătă noi forme, noi manifestări, dar și noi victime. Este un an de pregătire pentru marile schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul  ne oferă filmul evenimentelor interne și internaționale din anul respectiv, ajutând cititorul să perceapă pulsul lucrurilor și stărilor de spirit.

Cum era și firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele, faptele, gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar tocmai în felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care acestea se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică, economică, socială, ideologică, determină o înrăutățire vizibilă, de la o zi la alta a vieții, a existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai elementare bunuri de consum, încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților care caracterizează o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa de încredere dintre oameni, fac viața aproape imposibilă.

La acestea toate se adaugă, ca un corolar al batjocurii și umilinței, o propagandă oficială aproape demențială, menită să contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate fictivă, iluzorie.

4.     Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2022, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 237 pag., 30 lei;

Am adunat în prezenta lucrare un buchet de povestiri, amintiri, texte diverse, care au o temă comună: femeia în cele mai diverse ipostaze ale existenței sale: tânără, adultă, bătrână, mamă, soție, fiică, soră, iubită. Am evitat teoretizarea propriu-zisă despre femeie, ci am cules din viață, din cele ce am cunoscut în trecerea mea prin lume, acele fapte și întâmplări, care ajută la zugrăvirea unor personaje, caractere, obiceiuri și năravuri din psihologia feminină, din ,,eternul” feminin.

Ediția a II-a a acestei lucrări, apărută cu 20 de ani în urmă, a primit premiul revistei de cultură ,,Iosif Vulcan” din Australia. De atunci s-au mai adăugat multe, s-au mai scris multe, așa încât și cunoașterea s-a mai aprofundat.

Lucrarea este, la urma-urmei, un omagiu adus femeii, tovarășa noastră de viață.

5.     Cristian Stăniulescu-Bârda, Primește-mi inima! Craiova, Editura Sitech, 2022, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 300 pag., 30 lei;

În urmă cu doi ani, când a apărut volumul Ascultă-ți inima!, eram convins că autorul înalță un imn Dragostei în sine. Aparent, sentimentele erau dedicate unei ființe, unei fete, dar îți puteai da seama cu ușurință că tot așa de bine dedicația se potrivea de minune și dacă făceai referire la Dumnezeu, spre exemplu. Tocmai de aceea propuneam titlul O altă Cântare a Cântărilor. Erau niște declarații adolescentine, pline de sinceritate și pasiune, era o dăruire totală, trup și suflet, dar, în final, înțelegeai că e vorba de o dragoste nu numai neconsumată, platonică, ideală, ci și neîmpărtășită. Destinatarul gândurilor, sentimentelor și trăirilor autorului rămânea rece, insensibil și invizibil, un fel de Fata Morgana, un ideal, un vis, o iluzie.

A urmat al doilea volum, Ghidul învingătorului, în care am găsit un tânăr care luptă cu îndârjire să se autoperfecționeze, să se depășească pe sine însuși, să realizeze performanțe nebănuite. Cu greutate, îndârjire, tenacitate și voință de fier, autorul-personaj reușește să-și realizeze idealul.

A treia carte, Primește-mi inima!, este tot un roman de dragoste, un roman de introspecție, de trăiri interioare, de dureri înăbușite și bucurii netrăite. Cartea aceasta ne scoate însă în prim-plan un personaj principal,  – același ca în primele volume -, dar un personaj mult mai matur, mai distant, mai rezervat. Cele trei volume conturează un drum inițiatic, cu vizibile valențe filozofice și teologice.

Abia a doua parte a acestui volum pare să dezlege oarecum misterul, să ne dea cheia. În spiritul celor spuse, propunem următoarea cheie de lectură și înțelegere a trilogiei,  fiindcă cele trei cărți se continuă una pe alta și se completează armonios.

Înțelegem volumul Ascultă-ți inima! – primul din trilogie, ca pe un avânt adolescentin al tânărului în valurile vieții și ale lumii. Uimit de frumusețile, plăcerile, grațiile și podoabele lumii, tânărul se dăruiește total și necondiționat. Iubește ,,la nebunie” o lume care este indiferentă față de trăirile și sentimentele lui. O lume rece și distantă, obosită și plafonată. Tânărul personaj este rănit în intimitatea,  în orgoliul lui, de atitudinea lumii față de el și tocmai de aceea se consideră inferior, nepregătit, nedemn ca să se bucure de dragostea ,,iubitei” sale. Pentru aceasta începe o luptă dură cu el însuși pentru a se perfecționa, pentru a-și depăși condiția. Fie că e vorba de atingerea unor performanțe fizice, fie de unele intelectuale, acestea îl maturizează, îl fac să înțeleagă altfel lucrurile și oamenii, în alt registru. ,,Femeia vieții lui” nu mai are strălucirea cea dintâi, e alta, fiindcă și el este altul. El simte nevoia întoarcerii la origini, la starea și puritatea dintâi. Înțelege că a investit prea mult, că nu se merita atâta capital, atâta efort, timp și ardere interioară. Preluând ,,cheia” pe care ne-o dă a doua parte a volumului, înțelegem trilogia ca pe o repovestire modern și evoluată a pildei fiului risipitor.

Socotim că autorul nu vrea să lase în acest stadiu și ne va oferi și al patrulea volum, în care să ilustreze ,,întoarcerea” la origini, la Tatăl și la sine însuși, după o călătorie inițiatică, atât de ungă, după o robie liber acceptată, în care a învățat, totuși, ce-i Dragostea și cine o merită cu adevărat. Trilogia de față oferă o lectură captivantă, profundă, plină de sensuri și învățăminte atât pentru tineri, cât și pentru cei mai puțin tineri.

4.                        Pr. D. Bălașa, De la Zalmoxe la Iisus Hristos,  Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2022, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 94 pag., 10 lei;

Părintele Dumitru Bălașa este cunoscut în țară și în străinătate pentru cercetările sale de istorie, concretizate în mai multe cărți și o puzderie de articole și studii . Lucrarea   de față este un scurt rezumat dintr-un volum impresionant, în care au fost adunate roadele unor în

delungate cercetări din cele mai diverse domenii de activitate: istorie, mitologie, religie, parapsihologie etc. Ideea centrală ce ne-o transmite în mod convingător lectura acestor pagini este aceea că poporul român are nu numai o vechime și o permanență multimilenară pe aceste locuri, ci și o cultură populară cu adânci rădăcini în timp și ramificații în spațiu. Părintele Dumitru Bălașa susține, pe baza documentelor de care dispune, că strămoșii noștri au creat valori spirituale, care au constituit baza medicinii, dreptului și filozofiei europene. Din punct de vedere religios, supune atenției noastre ipoteze surprinzătoare privind demonologia populară, moroii, strigoii, farmecele și vrăjitoriile, zodiile și incinerările, vindecările prin bioenergie etc. Până la publicarea integrală a operei, paginile difuzate prin editura noastră stârnesc curiozitatea și interesul cititorilor, îmbogățindu-le universul spiritual și întărindu-le credința în adevăratul Dumnezeu.

5.                        Bogdan Stănciulescu-Bârda, Prețul Alexandrei, Bârda, Ed. Cuget Românesc, 2020, 32 pag., 5 lei:

O palpitantă poveste pentru copii, cu multe ilustrații color. Mesajele pe care le transmite lucrarea sunt optimiste: Binele iese biruitor în ciuda tuturor opreliștilor; nimic nu e mai scump pe lume decât un copil. Povestea se citește cu plăcere și de către copii, cărora le este adresată, dar și de adulți.

6.                        Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Justiția și proverbul românesc, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 72 pag,.format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 10 lei.

 Am încercat în lucrarea de față să facem o sinteză interdisciplinară, prima pe această temă din bibliografia de specialitate, din câte cunoaştem. Am descoperit elemente interesante privind dreptul cutumiar cu toate aspectele sale. Am înţeles cât de bogată spiritual a fost lumea vechiului sat românesc, care-şi avea instituţii bine structurate, sisteme de conduită morală şi juridică. Dreptul cutumiar ce se aplica la noi îşi avea rădăcini în vechile sisteme juridice romane şi geto-dace, dar avea similitudini şi cu sistemele juridice cutumiare ale altor popoare europene. Dreptul ca şi morala erau foarte apropiate ca sisteme ideologice şi de conduită practică.  Proverbele sunt printre puţinele relicve spirituale, care ne ajută să reconstituim vechiul sistem juridic românesc, Jus Valachicum, cum se mai numea, care a coordonat activitatea şi relaţiile strămoşilor noştri cu rezul­tate dintre cele mai notabile. Sperăm că lucrarea de faţă va reuşi să întărească respectul faţă de spiritul de justiţie al poporului român, faţă de valorile sale spiri­tuale tradiţionale, în cazul de faţă proverbele, faţă de obştea sătească tradiţională.

7.                        Pr. Prof. Ioan Ionescu, Calea mântuirii, ediția a II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei; vol. II, 54 pag., 8 lei;

Părintele Prof. Ioan Ionescu a predat Dogmatica de-a lungul câtorva decenii la diferite școli teologice. Zeci de generații de preoți și teologi au descifrat tainele celei mai grele discipline teologice cu ajutorul său. În lucrarea de față alege câteva materiale din numeroasele sale studii dogmatice, care privesc principalele aspecte ale formării unei concepții creștine-ortodoxe, atât în ceea ce privește partea teoretică, cât și cea practică.  În puține pagini aflăm lucruri esențiale privind Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Sfânta Biserică și Sfintele Taine. Înarmat cu aceste cunoștințe,  credinciosul poate lectura alte materiale de acest gen în cunoștință de cauză, având fondul de bază asigurat. Mai mult, pentru pregătirea sa ca viitor cetățean al Raiului, cititorul învață abc-ul vieții creștine ortodoxe de la cea mai autorizată sursă. Sperăm că lucrarea va fi de folos!

8.                        Pr. Prof. Ioan Ionescu, Permanențe autohtone și creștine românești, ediția a III-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 232 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 20 lei;

Părintele Prof. Ioan Ionescu a fost un truditor asiduu în domeniul teologiei, dar și al istoriei, filologiei, etnologiei și folclorului. Zeci de ani a fost unul dintre colaboratorii de bază ai celor mai de seamă publicații bisericești, istorice și filologice, publicând nenumărate studii foarte pertinente, apreciate la superlativ de specialiști, a adus contribuții substanțiale la înțelegerea unor taine ale istoriei și limbii române. Lucrarea de față, alături de altele asemenea, pe care i le-am publicat, înmănunchează un număr important de studii, în care descifrează enigmele unor cuvinte și  expresii românești străvechi, unor obiceiuri mai mult sau mai puțin dispărute. Am putea spune că este o adevărată arheologie a spiritului românesc. Stilul de prezentare este unul accesibil nu numai pentru specialiști, ci și pentru oamenii simpli, tuturor descoperindu-le frumusețea și profunzimea universului culturii populare românești.

9.                        Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei  ,,Mitropolia Olteniei”(1948 – 2008), vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 480 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei; 

  Vol. I cuprinde Secțiunea Biblică, Secțiunea Sistematică și Secțiunea Practică, vol. II este destinat Secțiunii Istorice. În el sunt înregistrate, pe discipline și probleme, cele câteva mii de materiale privind Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria României. Nu se va putea scrie o istorie obiectivă și adevărată a Olteniei în special și a României în general, o istorie universală, fără a se face apel la studiile, documentele și manuscrisele publicate în ,;Mitropolia Olteniei”. Au colaborat istorici de elită, atât din cadrul Bisericii, cât și din cadrul culturii române în general. În ciuda cenzurii, care a supravegheat-o cu atenție multe decenii, revista, ostenitorii și colaboratorii ei au găsit întotdeauna soluții ca să poată supraviețui și în același timp să-și facă misiunea sa de revistă a spațiului cultural oltean.                  

10.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, vol. III, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 1.000 pagini, 60 lei;       

  Al treilea volum, – și cel mai dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să prezinte apariția, răspândirea și dezvoltarea creștinismului la poporul român din epoca apostolică până în vremea noastră. O mare parte din materiale sunt însoțite de scurte rezumate, care ajută cititorul să știe mai bine despre ce este vorba în materialul respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii, articole și studii sunt dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe Române, iar revista noastră le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140 de ani de existență, devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și un document istoric propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice (Secțiunea Istorică: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria literaturii creştine sau Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se remarcă drept o religie superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască drum în lume în ciuda tuturor vicisitudinilor celor două milenii ale sale, capabil să devină una din cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă expansiune în plan spiritual.

11.                   Bucate de post, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ed. a IV-a, 2022, 328 pag., 30 lei

Cartea conține câteva sute de rețete de mâncăruri și prăjituri de post, murături și băuturi răcoritoare. Edițiile anterioare au fost foarte apreciate și folosite de enoriașii parohiei noastre, cât și de cititorii din afara parohiei. Mai mult, a fost achiziționată și de licee cu profil de alimentație publică, tocmai fiindcă este bine alcătuită și bine documentată.

12.                   Ioan Neacșu,  Martirii Ardealului: Horea, Cloșca și Crișan, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 104 pag., 10 lei;

Când am lecturat prima carte a lui Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, mi-am zis: ,,Păcat că omul acesta nu s-a ocupat mai mult de istorie!” Avea ce spune și știa să spună adevărul istoric. Citind a doua carte a sa, Martirii Ardealului, nu m-am putut abține să nu exclam: ,,Păcat că omul acesta nu a scris literatură!”  Martirii Ardealului este creația unui profesionist, nu a unui amator. Ioan Neacșu reînvie personaje istorice, creează personaje noi, fictive,  intră în pielea lor, le înțelege mentalitățile, frământările, aspirațiile; creează viață autentică; îl captează pe cititor, îi pune imaginația la lucru. Martirii Ardealului este un omagiu sincer și curat, pe care autorul îl aduce marilor eroi ai neamului românesc. Este o dovadă concretă, adevărată, incontestabilă, de patriotism, exprimată de un intelectual veritabil din prima jumătate a veacului trecut.

13.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, vol. IV(1985), 406 p.,  format A5, hârtie offset, copertă policromă, numeroase imagini color în interior,  30  lei.

Volumul al IV-lea din Jurnal privește anul 1985. Este un an destul de încărcat de evenimente politice și sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Este un an în care se continuă procesul de intensificare a unei stări de revoltă mocnită în statele Pactului de la Varșovia, un an în care starea conflictuală izbucnită în Polonia în anii precedenți capătă noi forme, noi manifestări, dar și noi victime. Este un an de pregătire pentru marile schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul  ne oferă filmul evenimentelor interne și internaționale din anul respectiv, ajutând cititorul să perceapă pulsul lucrurilor și stărilor de spirit.

Cum era și firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele, faptele, gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar tocmai în felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care acestea se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică, economică, socială, ideologică, determină o înrăutățire vizibilă, de la o zi la alta a vieții, a existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai elementare bunuri de consum, încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților care caracterizează o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa de încredere dintre oameni, fac viața aproape imposibilă. La acestea toate se adaugă, ca un corolar al batjocorii și umilinței, o propagandă oficială aproape demențială, menită să contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate fictivă, iluzorie.

14.                   Bogdan Stănciulescu-Bârda, Regele lupilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, format A6, hârtie offset, copertă policromă, numeroase imagini color în interior,  48 pag., 8 lei.

Lucrarea își are originile într-un vis, în care autorul vede imaginea înfricoșătoare a pământului de pe care s-au defrișat pădurile, ceea ce a făcut să piară verdeața, păsările și animalele. O discuție a autorului cu un lup bătrân, bolnav, rămas ca să moară în acele pustietăți, scoate la lumină atitudinea animalelor față de aceste acțiuni nesăbuite ale oamenilor. Lucrarea se încheie cu un apel disperat: ,,Nu distrugeți pădurile! Ele nu sunt ale voastre. Sunt ale copiilor care vor veni de acum încolo, cât va fi lumea lume. Avem nevoie de păduri, de apă, de aer, de Viață!” Apelul lui este al tuturor oamenilor de bine.

15.                   D. Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 286 pa format A5, hârtie offset, copertă policromă,  25 lei.

Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu  convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.

16.                    Iisus Hristos. Documente secrete, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2018, 130 pag., 8 lei.

Cartea aduce în atenție o serie de documente din vremea activității pământești a Mântuitorului, documente aflate în arhivele Vaticanului, de o importanță deosebită pentru învățătura creștină ortodoxă. Documentele ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a fost într-adevăr persoană istorică, ci nu invenția Sfinților Evangheliști, că autoritățile romane Îl urmăreau pas cu pas, așa încât fiecare cuvânt și faptă a Lui erau raportate de iscoade. Periodic, guvernatorul roman sintetiza notele informative culese din teren și transmitea un raport detaliat împăratului la Roma. Aflăm de aici că însuși împăratul era interesat de Mântuitorul și, dacă nu s-ar fi întâmplat condamnarea Lui, Domnul Iisus ar fi fost în scurt timp prins și trimis la Roma, la împărat. Cele relatate în documentele în discuție sunt atestări auxiliare ale minunilor săvârșite de Mântuitorului, ceea ce constituie încă o dovadă că acele minuni s-au săvârșit cu adevărat. Din lectura cărții înțelegem mai bine mecanismul procesului lui Iisus, contribuția pe care personajele care apar în Sfintele Evanghelii mai puțin conturate și-au adus-o la judecarea și condamnarea Lui. Lectura cărții ne ajută să ne întărim în credință și să înțelegem mai bine realitățile istorice în care a activat Mântuitorul Iisus Hristos.

17.                   Carte de rugăciuni, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, ediție a II-a, 2022, 452 pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 30 lei.

Cartea, aflată la a doua ediție, vine ca o necesitate în viața spirituală a credincioșilor. Cuprinde numeroase rugăciuni  pentru cele mai multe trebuințe ale vieții și ale activității omenești, la care se adaugă multe noțiuni de catehism creștin ortodox, acatiste, cântări îndeobște cunoscute și răspândite în comunitățile de creștini. Înțelegând neputințele multor bătrâni, am folosit o literă mai mare, pentru  ca textul să fie cât mai lizibil și potrivit pentru lecturare chiar și pentru ochii obosiți.

18.                  Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Studii Teologice”(1929-2018),  Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 950 pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 60 lei.          

Lucrarea este o adevărată cheie, cu care se deschide cu ușurință un tezaur de cultură teologică, respectiv colecția revistei ,,Studii Teologice” pe o perioadă de 90 ani. Cele aproape 6000 articole, studii, recenzii, reportaje publicate în revistă sunt organizate în funcție de marile direcții ale învățământului teologic(Biblică, Sistematică, Istorică și Practică), la care se adaugă alte capitole noi, precum Istoria României, Limbă și literatură, Etnografie și Folclor. În cadrul fiecărei secțiuni, materialul este organizat pe obiecte de studiu, urmărindu-se, pe cât a fost cu putință, tematica abordată de programa de învățământ teologic universitar. În fiecare capitol materialul a fost dispus în ordinea alfabetică a autorilor. Un indice alfabetic de autori încheie cartea. Ea se adresează ierarhilor, preoților, elevilor seminariști, studenților teologi, masteranzilor și doctoranzilor, tuturor cercetătorilor și oamenilor de cultură.  Normele de alcătuire a unor astfel de lucrări promovate   de Academia Română au constituit un ghid inestimabil pentru autori.

19.                   Amintiri despre Titani(Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu),  2017, 313 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 20 lei.

          Sunt amintiri culese de-a lungul a peste zece ani de la diferite personalități din țară și străinătate referitoare la Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu. Dintre semnatarii amintirilor cuprinse în volum cităm: Vasile ANDRU, Nicolae  Dabija, Stelian GOMBOȘ, Vasile MALANEŢCHI, Vasile MIRON,  Andrei ȚURCANU, Grigorie BĂBUȘ,  Nicolae BUD,  Gheorghe CALOTĂ,  Cornel COSTEA, Gheorghe DEACONU, Claudia DRĂGAN, Ștefan DUMITRESCU, Adina FACINA, Dumitru ICHIM, Emil ISTOCESCU, Ioan Șt. LAZĂR,  Gheorghe PANZA, Eugen PETRESCU, Ioana REVNIC,  Dorin-Cătălin SAS, Doina DRĂGUȚ, Gabi GABOR, Constantin MĂNESCU, Cristian MURARU, subsemnatul și mulți alții.  Sunt pagini de suflet, care vin să contureze încă o dată imaginea celor trei ierarhi.

Într-o vreme în care Biserica și slujitorii ei, – foști și actuali -, sunt denigrați în mod sistematic, punându-li-se în seamă învinuiri grave, mai mult sau mai puțin fanteziste, în intenția diabolică de a submina unul din stâlpii de susținere ai edificiului național românesc, dăm la lumina tiparului această carte. Ea are și rolul de a demonstra contrariul celor afirmate de către detractori, pe lângă acela de a scoate la lumină încă o dată măreția unor personalități de prima mână ale Bisericii noastre.

20.                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 45 lei;

Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă. După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.

  La realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului  în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a.,  socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului.  Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen s-au  bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.

Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză  sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung  în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens.   

 Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.

21.                   Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 567 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.

         Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este considerat  cel mai competent paremiolog din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste internaționale de paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează.  De mai bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie, reprezentată prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la ,,Proverbium”.  Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder  a luat act cu mult interes de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios atât de bogată.  Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un asemenea tezaur.”  Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept argument și prezentul volum.

22.                   Pr. D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 16 lei.     

 Editura noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

23.                   D. Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 342 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 25 lei.

 Părintele Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu  notabile realizări în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și patriot. Când citești cărțile Părintelui Bălașa, – tu însuți fiind român -, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației sale, un învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că ,,românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă”.  Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt istoric. Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința, muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre, în concertul spiritual de valori al lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene  și nu vor fi distruse, așa cum speră vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile Părintelui Bălaşa sunt  un act de autentic patriotism într-o vreme în care globaliza  rea şi înstrăinarea devine  crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: ,,Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

24.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. III(1984), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 450 pag., 30 lei;

Sunt sigur că nu va îndrăzni cineva să mă acuze că l-am plagiat pe  George Orwel cu  a sa carte 1984 sau pe Alexandr Soljenițin cu Ferma animalelor.  În vremea  când   scriam acest volum nu aveam acces la  astfel de cărți. Cred însă că se pot găsi multe similitudini. Așa, bunăoară,  avem comun faptul că ne referim la aceeași perioadă din viața unei lumi intrate într-un vădit con de umbră. Ce-i drept, ei se referă la o lume aparent imaginară, conturată metaforic; eu mă refer la oamenii, faptele și vremurile concrete, pe care le-am trăit eu însumi. Poate avem comun faptul că absurdul se întâlnește destul de des în paginile acestor lucrări, că multe dintre legile care ne guvernau atunci par desprinse dintr-un univers definit simplu ,,noaptea minții”, că drepturile cele mai elementare ale individului sunt asemenea unui preș de care își șterge picioarele orice neica-nimeni cățărat pe vreo treaptă a scării sociale. Poate mai avem comun faptul că, în ciuda tuturor privațiunilor și umilințelor de tot felul în vederea împlinirii unui ideal social iluzoriu, artificial, irealizabil, se  zămislea pe-ncetul, în sufletul individului, dar și în mentalul colectiv,  speranța că răul trebuie să aibă un sfârșit,  că și răbdarea celor mulți are o limită peste care nu se poate trece!

25.                   I. Neacșu,  Oastea pandurilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a II-a, 2021, 170 pag., 20 lei.

 Prof. Ioan Neacșu din Batoți(MH)(1889-1969), fost profesor la Liceul ,,Traian” din Tr. Severin, știe să strunească excelent cuvântul scris. Frazele sunt frumos rotunjite, mustind de informație; ideile se înșiruie cuminți, formând adevărate planuri citadine, cu bulevarde, străzi, intrări, cu parcuri și locuri de agrement, cum ar fi spus Nicolae Iorga. Cartea lui Ioan Neacșu se citește cu plăcere, curiozitatea stăpânind pe cititor de la un capăt la altul al său. Nu trebuie să fii istoric ca s-o lecturezi. Autorul știe să-i servească cititorului informațiile în mod gradat, fără a-l copleși, fără a-l plictisi. Când termini această carte, exclami cu admirație și convingere: iată cum un istoric adevărat ne învață ce-i dragostea de neam, de țară, de marii eroi; iată cum un  intelectual de provincie reușește să intre în rândul istoricilor consacrați prin muncă cinstită și asiduă, prin competență și prin dragoste de adevăr. Și în cazul de față, Istoria se dovedește a fi o adevărată ,,învățătoare a vieții”, cum ar fi spus Herodot. Cititorii vor fi cei care vor aprecia mai bine valoarea cărții și a autorului și, dacă aprecierile vor fi pozitive, mulțumirea editorului va fi deplină. A fost admirabilă strădania Doamnei Înv. Eugenia Bordeiașu, fiica autorului, de a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste opera atât de valoroasă a tatălui său. Să tot ai așa copii! 

26.                   Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, aşa cum l-am cunoscut,  ediția a II-a,  Bârda, 2021, 150 pag., 8 lei;

Gheorghe Duncea a fost căpitan al lui Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Tudor Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci ani. Au fost colegi de școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte. Lucrarea de față cuprinde însemnările scrise de autor la câteva zile după asasinarea lui Tudor, când Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat. Este un text scris ,,cu limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași lucruri necunoscute din biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat ,,la căpriorul unei case” din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au fost publicate în reviste din perioada interbelică sub formă de serial  și văd acum pentru prima dată lumina tiparului sub formă de carte. Lucrarea este însoțită de un studiu introductiv semnat de Pr. Stănciulescu-Bârda.   Ne facem o datorie de conștiință din publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra în circuitul științific și-n atenția istoricilor și a marelui public.   

27.                   Tudor Vladimirescu. Arc peste timp(1821-1921-2021), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 100 pag., tipar offset, hârtie offset, ilustrații color, copertă color, 10 lei;

 Lucrarea  este o antologie de texte dedicate lui Tudor Vladimirescu apărută la 1921, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la  Revoluție. Sunt texte semnate de V. A. Urechia, C. Aricescu, I. Ghica, Bucura Dumbravă și alții, poezii culte semnate de Ș. O. Iosif, G. Coșbuc, V. Alecsandri și alții, poezii populare din colecțiile lui Gh. Dem. Teodorescu, V. Alecsandri etc., toate dedicate lui Tudor Vladimirescu și Revoluției de la 1821. Prezenta ediție este îngrijită, de către Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, care adaugă o prefață și numeroase note, care fac textele foarte inteligibile. Ediția de față este nu numai o popularizare a evenimentului istoric fără de pereche, nu numai o imagine magistrală a personalității lui Tudor, ci și un omagiu pe care-l aducem astfel tuturor celor care au nutrit un mare ideal național în urmă cu 200 de ani și au luptat cu prețul vieții lor pentru înfăptuirea lui.

28.                   Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în biserică, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 208 pag., 10 lei;

29.                   Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 194 pag., 10 lei;

30.                    Arhim. Ilie Cleopa, Îndreptar pentru Spovedanie, Sihăstria, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 64 pag., 5 lei;

31.                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. XI, 2021, hârtie offset, tipar offset, numeroase imagini color, 650 pag, 50 lei.

Lucrarea cuprinde numerele 401-440 ale publicației parohiei Malovăț cu același titlu, ,,Scrisoare pastorală”. De fapt, am tradus astfel gândurile și simțămintele Dumneavoastră, ale acelei Românii Tainice, care a știut să sufere, să rabde, să se bucure, să spere, indiferent de ceea ce s-a spus în presă și de la tribunele oficiale. Nimeni nu este mai în măsură să cunoască mai bine gândurile și trăirile României Tainice decât preotul care trăiește în mijlocul oamenilor, în mijlocul Dumneavoastră. Lucrul acesta a determinat mai multe reviste din țară și din străinătate să preia parțial sau în întregime conținutul publicației noastre. Regretăm că puține parohii au preluat exemplul parohiei noastre de a scoate  o publicație cât de modestă. Asistăm de la un an la altul la topirea demografică a satelor noastre, la dispariția lor, și prin aceasta la dispariția unor elemente de cultură și civilizație populară inestimabilă. Astfel de ,,publicații” ar putea consemna multe elemente de acest gen, salvându-le de la uitare; ar putea deveni prin vreme adevărate ,,cronici” de epocă, menite să reînvie oameni și fapte. Mai mult decât atât, publicația noastră reflectă și activitatea pastoral-misionară și culturală a unei parohii de țară, care a dăruit culturii românești și sufletului românilor de pretutindeni numeroase cărți. Sperăm că și raiului să-i fi dăruit cât mai multe suflete! 

32.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. II(1982-1983), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, tipar offset, numeroase imagini color, copertă policromă, 770 pag., 50 lei.   

Jurnalul cuprinde însemnări din anii 1982-1983, dar în aceste însemnări sunt zugrăvite fapte, oameni și întâmplări petrecute nu numai în acești ani, ci unele petrecute cu mult înainte. Am menționa în acest sens, perioada colectivizării și industrializării forțate, perioada stalinistă, momente din al II-lea Război Mondial, atrocități hortyste din Transilvania, aspecte din perioada interbelică. Întâlnim personaje și personalități din țară și din străinătate  cu care autorul a relaționat într-un fel sau altul nu numai în cei doi ani, ci și în cei premergători. Alteori sunt expuse relatări ale altora  despre fapte și oameni care existau în 1982-1983, cât și cu mult înainte. Întâlnim aspecte politice, sociale, culturale, bisericești. Despre multe dintre acestea nu există documente istorice propriu-zise sau relatări în presă ori în cărți. Jurnalul reconstituie o ,,istorie” trăită ,,pe viu”  cu toate înălțările și decăderile ei. Am putea spune, fără teama de a greși, că găsim în aceste pagini Istoria trăită și povestită de acea Românie tainică, România celor mici și mai puțin cunoscuți, care, în ochii autorităților reprezintă doar cifre statistice, mână de lucru, gloate de anonimi buni doar pentru a aplauda, a achita impozite, taxe, cote și alte dări către un stat străin de problemele și aspirațiile lor.

33.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Europa, Europa!…, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 384 pag., 30 lei;

  Lucrarea este o antologie de articole scrise de-a lungul ultimelor trei decenii pe tema raporturilor româno-europene. Sunt scoase în evidență valorile perene ale poporului român, atât de ordin material, cât și spiritual, care sunt în pericol de a fi subminate, distruse, pierdute pentru totdeauna în procesul de europenizare. Sunt analizate, de asemenea, anumite aspecte ale stărilor de lucruri și politicii europene față de națiunile ce compun uniunea, față de imigranți, față de nenumăratele curente religioase și ideologice  ce amenință viitorul european, specificitatea spiritualității europene. Este o carte care, după ce o lecturezi, te pune pe gânduri, fiindcă vorbește despre tine ca individ, despre familia ta, despre urmașii noștri, despre țara noastră.

34.                   Norica Ion, Evadarea din iad, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2021, ediția a V-a, 40 pag., 5 lei.

Autoarea este o creștină modestă dintr-un sat bănățean. În urma unei experiențe nefericite, a ajuns într-un mediu pseudo-religios.  A  avut prilejul să cunoască realități dure, care o duceau până în pragul disperării. Nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu, ci a luptat pe brânci, cu post și cu rugăciune, cu credință puternică  și a reușit să scape din mrejele acelei grupări sectare. În paginile broșurii de față își dezvăluie povestea vieții și astfel reușește să-i determine pe mulți să nu-și părăsească credința străbună, iar pe alții să-i aducă pe calea cea dreaptă  mântuirii. Doamna Norica Ion face astfel o adevărată lucrare de apostolat pentru Domnul Iisus Hristos.

35.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Amintiri din paradis, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 270 pag., 16 lei;

Sunt cuprinse în carte o parte din amintirile autorului din copilărie, din școala primară, școala generală și seminarul teologic. Pentru fiecare dintre noi perioada copilăriei este cea mai frumoasă din viață, este raiul trecerii noastre prin lume, căruia îi purtăm nostalgia de-a lungul întregii vieți. Indiferent cât de tristă ar fi fost această perioadă, indiferent câte necazuri, lipsuri și suferințe am fi trăit, ea rămâne, totuși, plină de duioșie, de sinceritate, de curățenie sufletească. Atunci suntem cu adevărat apropiați de părinții noștri, iubim și suntem iubiți, suntem mai lipsiți de griji, de ambiții și patimi. Avem datoria să consemnăm astfel de fapte și trăiri, chiar dacă nu suntem de talia lui Creangă. Lucrarea de față vine să zugrăvească viața unui   copil de la țară în a doua jumătate a secolului trecut și, de ce nu, se constituie într-o adevărată frescă de epocă. Numeroase fotografii de familie din epoca respectivă însoțesc volumul.              

36.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. I(1966-1981), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2020, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 550 pag., 40 lei.

Primul volum, asemenea celor ce vor urma din Jurnal, se constituie ca o frescă de epocă, un document memorialistic inedit, care are menirea să reînvie nu numai tinerețea unui preot hotărât să realizeze ceva în viață, ci ăși o lume și o epocă politico-socială de tristă amintire. Este un prim volum dintr-o serie, care va constitui o adevărată cronică a prăbușirii unui sistem politic, o cronică a unei Revoluții, o cronică a unor speranțe mărețe, care s-au vestejit apoi ușor-ușor.

   Oricum, Jurnalul devine un ,,reportaj” asupra lumii prin care am trecut și asupra mea însumi!

37.                   Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 642 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 45 lei.

 Fericitul Augustin se hotărâse să scrie o carte despre Dumnezeu. Se plimba pe plaja mării și se gândea cum să înceapă cartea, cum  s–o împartă în capitole. La un moment dat a văzut un copilaș, care săpa cu mânuțele o gropiță în nisip și l-a întrebat: ,,- Ce faci tu aici?” ,,- Sap o groapă, în care să torn toată apa mării!”  A zâmbit îngăduitor  Fericitul Augustin și a zis în sine: ,,Ce naivitate! Cum să torni toată apa mării într-o asemenea gropiță?” După câțiva pași, reflectând, a constatat că, de fapt, și el seamănă cu copilul: ,,Nu cumva și eu vreau să cuprind imensitatea tainei lui Dumnezeu în biata mea minte?”

Așa vor zice, poate, cunoscătorii într-ale religiei, care vor întâlni pe cineva căutând pe Dumnezeu și învățătura Sa în cuvintele simple ale țăranilor români. Și, totuși, dacă vor citi sau vor reciti nenumăratele nestemate de gândire și simțire românească și creștinească adunate pe filele acestor cărți, vor privi cu alți ochi pe anonimul trăitor al învățăturii creștine din spațiul românesc, vor iubi mai mult sufletul lui și limba românească.

                       B. Cărți în curs de apariție:  

38.                       Mânăstirea profanată;  

39.                       Nunta din Transilvania;

40.                       Religia și proverbul românesc;

41.                       Războiul Crucilor;

42.                       Coșulețul cu flori;

43.                       Jurnal, vol. VIX

44.                       Aleea cu statui

45.                       Scrisoare pastorală, XII

     C. Micul anticariat:   

46.  Aldani, L., Crucea de gheață, București, Editura Fehrenheit, 1996, 254 pag., 5 lei;

47.  Anderson, P., Patrula timpului, București, Editura Nemira, 1994, 222 pag., 5 lei;

48.   Anderson, P., Coridoarele timpului, București, Editura Nemira, 1995, 224 pag., 5 lei;

49.  Anderson. P., Operațiunea Haos, București, Editura Nemira, 1995, 288 pag., 7 lei;

50.  Anderson, P., Dansatoarea din Atlantida, București, Editura Nemira, 1996, 208 pag., 5 lei;

51.     Anderson, P., Ziua reîntoarcerii lor, București, Editura Nemira, 1993, 224 pag., 5 lei;

52.  Andreicuț, Andrei, Dragoste, libertate și sex responsabil, Alba Iulia, Ed. Reîntregirea, 2001, 40 pag., 3 lei;

53.  Archer, J., Cain și Abel, București, Editura Vivaldi, 1994, 606 pag., 10 lei;

54.  Asher, N., Cowl, București, Editura Lucman, f. a., 432 pag., 5 lei;

55.  Balaguer, J., Forja, București, Editura Adevărul, 1992, 320 pag., 7 lei;

56.  Baltrusaitis, J., Formări, deformări, București, Editura Meridiane,  1989, 270 pag., 10 lei;

57.  Barry, S., Calea cea lungă, București, Editura Univers, 2007, 240 pag., 10 lei;

58.  Băran, V., Ancheta, București, Editura Cartea Românească, 1972, 180 pag., 5 lei; 

59.  Bicikov, V. V., Estetica antichității târzii, București, Editura Meridiane, 1984, 420 pag., 15 lei;

60.  Boldoșor, A., Importanța și actualitatea dialogului interreligios, Craiova, Editura Mitropoliei, 2015, 250 pag., 20 lei;

61.  Braddok, C., Lichidați creierul, București, 1997, 174 pag., 5 lei;

62.  Brăescu, M., Imperfecțiuni provizorii, București, Editura Carpathia, 2011, 264 pag, 5 lei;

63.  Brunner, J., Un labirint de stele, Buc., Editura Lucman, 1999,  332 pag., 3 lei; 

64.  Brunner, J., Valurile timpului, București, Editura Nemira, 1996, 190 pag.,5 lei;

65.   Burley, W. J., Wycliffe și pânza de păianjen, București, Editura Adevărul, 1991, 136 pag., 5 lei;

66.  Burr, S., Mausoleul blestemat, București, Editura Z, 1997, 146 pag., 5 lei;

67.  Burr, S., Operațiunea JEMO, București, Editura Z, 1996, 192 pag., 5 lei;

68.  Calomfirescu, N., Karla, București, Editura Viitorul Românesc, 1999, 324 pag., 7 lei;

69.  Chamoux, F., Civilizația elenistică, București, Editura Meridiane, 1985, 230 pag., 20 lei;

70.  Colt, S., Jungla în flăcări, București, Editura Z, 1997, 160 pag., 5 lei;

71.  Constantin, M., Personalități teologice bizantine, Craiova, Editura Mitrop., 2020, 378 pag., 40 lei;

72.  Constelația lirei, București, Editura Cartea Românească, 1987, 380 pag., 15 lei;

73.  Coulange, F., Cetatea antică, București, Editura Meridiane, 1984, 272 pag., 15 lei;

74.  Crichton, M., Jurasic Parc, București, Editura Elit, 1993, 660 pag., 20 lei;

75.  Crichton, M., Lumea pierdută, București, Editura Fahrenheit, 1997, 506 pag., 15 lei;

76.  Crichton, M., Noaptea samurailor, București, Editura Elit Comentator, 1994, 476 pag., 7 lei;

77.  Crumey, A., Muzică într-o limbă străină, București, Editura Univers, 2009, 240 pag., 5 lei;

78.  Crumey, A., Pfitz, București, Editura Univers, 2007, 174 pag., 5 lei;

79.  Cuvinte duhovnicești, Craiova, Editura Contrafort, 2006, 390 pag., 25 lei;

80.  Dangor, A., Fructul amar, București, Editura Univers, 2007, 302 pag., 10 lei;

81.  Delumeau, J., Frica în Occident(sec. XIV-XVIII), București, Editura Meridiane, 1986, vol. I, 362 pag., 10 lei; vol. II, 462 pag., 15 lei;

82.  Devlin, D., Ziua Independenței, București, Editura Fehrenheit, 1996, 370 pag., 5 lei;

83.  Dexter, J., Ucigașii străzii, București, Editura Bogdana, 2003, 156 pag., 5 lei;

84.  Djebar, A., Nerăbdătorii, Buc., Ed. Univers, 1982, 226 pag., 7 lei;

85.  Drăgan I. C., Idealuri și destine, București, Editura ,,Cartea Românească”, 1977, 340 pag., 10 lei;

86.  Duhamel, G., Cronica familiei Pasquier, București, Editura pentru Literatură Universală, 1968, vol. I, 644 pag., 30 lei; vol. II, 642 pag., 30 lei; vol. III, 566 pag., 25 lei;

87.  Dumas, A., Cei trei muschetari, București, Editura pentru literatură, 1984, vol. I, 450 pag., 5 lei;

88.  Durrell, L., Mountolive, Buc., Ed. Cartea Românească, 1990, 384 pag., 5 lei;

89.  Dvinski, E., Moscou et ses environs. Guide, Moscou, Ed. Progres, 1981, 432 pag., 50 lei;

90.  Emery, C., Proscrișii, București, Editura Nemira, 1993, 192 pag., 5 lei;

91.   Esters, R., Sabia lui Skryling, București, Editura Nemira, 1994, 192 pag., 5 lei;

92.  Evanick, M., În brațe la tata, București, Editura Victoria, 1994, 220 pag., 5 lei;

93.   Fătu, M., Biserica românească din nord-vestul țării sub ocupația hortystă, București, 1985, 234 pag. 20 lei;

94.  Forbes, C., Operațiunea Shockwave, București, Editura Rao, f. a., 510 pag., 5 lei;

95.  Forbes, c.; Navele fantomă, București, Editura Rao, 2008, 476 pag., 5 lei; 

96.  Foster, A. D., Ster Trek, București, Editura Teora, f. a., 192 pag., 5 lei;

97.           Gabriel, M., Atingerea inocenților, București, Editura Miron, f. a., 512 pag., 5 lei; 

98.           Go-Mo-Jo, Scrieri alese, București, ESPLA, 1955, 412 pag., 10 lei;

99.           Grădincea, I., Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile Vechi Orientale din anul 1964 până în 2001, Craiova, Ed. Sitech, 2004, 334 pag, 15 lei;

100.      Grigorescu, I., Afirm!, București, Editura Albatros, 1974, 240 pag., 10 lei;

101.      Guin, U., Mâna stângă a întunericului, București, Editura Nemira, 1993, 240 pag., 5 lei;

102.      .Guin, U., Lumii îi spuneau pădure, București, Ed. Pitis, 1993, 144 pag., 3 lei;

103.      Heinlein, R., Infanteria stelară, București, Editura Cristian, 1997, 270 pag., 7 lei;

104.      Herbert, F., Ciuma albă, București, Editura Uranus, 1994, 576 pag., 10 lei;

105.      Herbert, F., Pandora. Factorul înălțare, București, Editura Nemira, 1996, 416 pag., 7 lei;

106.      Herbert, F., Pandora. Efectul Lazăr, București, Editura Nemira, 1993, 480 pag., 10 lei;

107.      Herbrt, F., Pandora, București, Editura Nemira, 1995, 440 pag., 10 lei;

108.      Holzer, H., Fereastra spre trecut, București, Editura Rao, 1993, 334 pag., 5 lei; 

109.      Ibanez, V. B., Maja Desmuda, București, Editura Univers, 2008, 270 pag., 5 lei;

110.      Ivan, A., Logos Parainetikos, Craiova, Ed. Mitrop. Olteniei, 2015, 394 pag., 20 lei;

111.       

112.      Întâmplări din Gastropolis, București, Editura Univers, 2008, 286 pag., 7 lei;

113.      Jeffries, J., Întoarcerea la viață, București, Editura Alcris, f. a., 300 pag., 5 lei;

114.      Kilgore, A., Atentat la Windsor, București, Editura Z, 1996, 144 pag., 5 lei;

115.      Kilgore, A., Măcelul, București,  Editura Z, 1995, 192 pag., 5 lei;  

116.      Kilgore, A., Raid în Afganistan, București, Editura Z, 1996, 160 pag., 5 lei;

117.      Kilgore, A., Ultimatum, București, Editura Z, 1996, 192 pag., 5 lei; 

118.      Kilgore, a., Umbra celui de-al IV-lea Reich, București, Editura Z, 1996,  160 pag., 5 lei;

119.      Klein, G., Sceptrul hazardului, București, Editura Nemira, 1993, 158 pag., 3 lei;

120.      Klein, G., Gambitul stelelor, București, Editura Nemira, 1997, 192 pag., 4 lei;

121.      Koonz, D., Unicul supraviețuitor, București, Editura Rao, 2000, 380 pag., 7 lei; 

122.      Kurtz, K., Inițiatul, București, Editura Nemira, 1994, 312 pag., 5 lei; 

123.      LeGuin, U. K., Deposedații, București, Editura Nemira, 1995, 320 pag., 5 lei;

124.      Lenoir, fR., Promisiunea îngerului, București, Editura Rao, 2007, 6640 pag., 10 lei;

125.      Leroux, G., Regele ocnașilor, București, Editura Mondial Press, 1993, 370 pag., 7 lei;

126.      Leu, Corneliu, Plângerea lui Dracula, Buc., Editura Cartea Românească, 1977, 310 pag., 15 lei;

127.      Lungu, I., Școala Ardeleană, Buc., Ed. Minerva, 1978, 506 pag., 20 lei; 

128.      Maievschi, G., Maxim Gorki, spre adevăruri umane, Buc., Ed. Albatros, 1980, 210 pag., 7 lei;

129.      Martin, G., Peregrinările lui Tufm București, Editura Teora, 1996, 314 pag., 5 lei;

130.      Maupassant, G., Mont-Oriol, București, Editura Porus, 1991, 208 pag., 5 lei;

131.      Maurier, D., Hanul Jamaica, București, Editura Rao, 2005, 320 pag., 5 lei;

132.      Maximilian, C., Drumurile speranței, București, Editura Albatros, 1989, 270 pag., 5 lei;

133.      Mâciu, M., Interpretări. Din istoria sociologiei românești, Iași, Ed. Junimea, 304, pag., 15 lei;

134.      Mcnaught, J., Fără scăpare, București, Editura Miron, f. a., 224 pag., 3 lei;

135.      Meyrink, G., Golem, București, Editura Univers, 2007, 254 pag., 5 lei;

136.      Morrell, D., Rambo III. Prețul prieteniei, București, Editura Elit, 1993, 308 pag., 5 lei;

137.      Octavian, T., Motivul. Afară din joc. Celălalt, Buc., Ed. Minerva, 1991, 350 pag., 5 lei;

138.      OʼHara, J., Interesele familiei Lockwood, București, Ed. ptr. Lit. Univ., 1969, 496 pag., 20 lei;

139.      Onstott, J., Mexic, National Geografic, f.a., 400  pag., 10 lei;

140.      Pascalini, N., Filiera românească, Galați, Editura Porto-Franco, 1991, 7 lei;

141.      Pătruț, A., De la normal la paranormal, Cluj, Editura Dacia, 1993, 350 pag., 15 lei;

142.      Pendleton, D., Executorul, București, Editura Ulise, 1993, 240 pag., 5 lei;

143.      Permanența umanismului românesc, Buc., Ed. Eminescu, 1985, 316 pag., 15 lei;

144.      Petrov, G. D., Unirea firilor în persoana lui Hristos și legătura ei cu Biserica și Tainele, Constanța, Editura Arhiep. Tomisului, 2019, 176 pag., 10 lei;

145.      Popa, G., Vademecum de urgențe medicale, București, Editura Medicală, 1981, 330 pag., 30 lei;

146.      Poe, E. A., Scrieri alese, București, Editura pentru Literatură Universală, 1968, 646 pag., 20 lei;

147.      Powys, J. C., Cercul nebunilor, București, Editura Univers, 1982, 420 pag., 20 lei; 

148.      Prat, R., Timpul hienelor, Buc., Ed. Dragon, 1991, 224 pag., 5 lei;

149.      Probleme de asistență medic. în obstetrică-ginecologie, Buc., Ed. Medic., 1981, 118 pag., 10 lei;

150.      Proloagele, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, vol. I, 1998, 260 pag., 10 lei;  

151.      Radiguet, R., Bal la contele dʼOrgel, București, Editura H, 1992, 104 pag., 3 lei;

152.      Robert, T., RZ, București, Editura Albatros, 1982, 260 pag., 5 lei;

153.      Roberts, N., Lacrimile lunii, București, Editura Miron, 2000, 320 pag., 5 lei;

154.      Robinson, M., Galaad, București, Editura Univers, 2007, 274 pag., 7 lei;

155.      Rotaru, N., Lumina zilei, Timișoara, Editura Facla, 1989, 152 pag., 5 lei;

156.      Saul, J., Vlăstarul minții, București, Editura Rao, 1997, 380 pag., 5 lei;

157.      Silverberg, R., Pasagerii, București, Editura Nemira, 1995, 254 pag., 5 lei;

158.      Silverberg, R., Interfețe periculoase, București, Editura Nemira, 1995,  316 pag., 5 lei;

159.      Silvestri, A., Frumusețea lumii cunoscute, București, Editura Carpathia, 2009, 5 lei;

160.      Silvestri, A., Critica poeziei(1973-1989), București, Editura Carpathia Press, 2014,  vol. II, 304 pag., 7 lei; vol. IV, 208 pag., 5 lei;

161.      Silvestri, A., Critica prozei(1973-1989), Buc., Ed. Carpathia Press, 2015, vol. III, 240 pag., 7 lei;

162.      Snow, C. P., Întoarcerea acasă, București, Editura Eminescu, 1983, 336 pag., 5 lei;

163.      Somerville, Ch., Marea Britanie, București, National Geografic, f.a., 400 pag., 15 lei;

164.      Spinrad, N., Solarienii, București, Editura Nemira, f. a., 206 pag., 5 lei;

165.      Stan, Nicolae-Răzvan, Slujire preoțească, Craiova, Editura Mitropoliei, 2019, 350 pag., 40 lei;

166.      Stanford, D., Asediu la Detroit, București, Editura Z, 2000, 130 pag., 5 lei;

167.      Stanford, D., Bătălie la San Francisco, București, Editura Z, 1997, 144 pag., 5 lei;

168.      Stanford, D., Carnaval însângerat, București, Editura Z, 2000, 142 pag., 5 lei;

169.      Stanford, D., Cruciada morții, București, Editura Z, 1996, 190 pag., 5 lei;

170.      Stanford, D., Furtună în Texas, București, Editura Z, 2000, 142 pag., 5 lei;

171.      Stanford, D., Infern în Hawaii, București, Editura Z, 2000, 144 pag., 5 lei;

172.      Stanford, D., Moarte Taliferilor, București, Editura Z, 2000, 112 pag., 5 lei; 

173.      Stanford, D.,  Represiune în Caraibe, București, Editura Z, 1999, 128 pag., 5 lei;

174.      Strindberg, A., Saloanele gotice, București, Editura Marc, 1991, 240 pag. 7 lei;

175.      Stugeon, T., Nestemate visătoare, București, Editura Vremea, 1995, 222 pag., 5 lei;

176.      Ștefănescu, L., Lectüre in Leichtem Deutsch, București, Editura Didact.,  1967, 240 pag., 10 lei;

177.      Thackeray, W., Bâlciul deșertăciunilor, București, Editura Eminescu, 1970, 10 lei;

178.      Thackeray, W., Virginienii, București, Editura Univers,  vol. II, 1976, 540 pag., 20 lei;

179.      Teodoreanu, I., La Medeleni, București, Editura Albatros, 1970, vol. III; 390 pag., 5 lei;

180.      Trollope, A., Cariera lui Phineas Finn, București, Editura Univers, 1977, 776 pag., 20 lei;

181.      Troyat, H., Viața lui Tolstoi, București, Editura Minerva, 1973, vol. III, 326 pag., 5 lei;

182.      Valdes, I., Umbre din trecut, București, Editura Coni, 1993, 320 pag., 5 lei; 

183.      Vancura, V., Marketa, fiica lui Lazar, Buc., Ed. Univers, 1984, 200 pag., 5 lei;

184.      Yourcenar, Piatra filosofală, București, Editura Univers, 1971, 340 pag. , 8 lei;

185.      Werber, B., Thanatonauții, București, Editura Nemira, 1994, 460 pag., 7 lei;

186.      Wisdom, L., Impuls irezistibil, București, Editura Miron, 1994, 240 pag., 5 lei;

         Așteptăm comenzile Dumneavoastră și înscrieri la viitoarele  apariții.

        Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.!

                           Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Sursa foto: pixabay

Related posts

Invitație

Theodora-Raluca Paun

COMUNICAT DE PRESĂ

Theodora-Raluca Paun

?? ?? ?? ??????? î? ????? ??????ț??? ?????? ??????ț? – ???????? î????â?? ?? ?????

Theodora-Raluca Paun

S-a lansat volumul „Femeia dintre lumi”, a patra carte semnată de Cristina Lincu

Theodora-Raluca Paun

Un creator, un cer şi totuși două lumi diferite!

Theodora-Raluca Paun

Lumea trăiește prin femei-Icoana acesteia în literatură

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy