Institutul Cultural Român Italia România

Revista bilingvă „Orizonturi culturale italo-române”, ediţia din noiembrie

Comunicat

Ediţia română a numărului 11/noiembrie 2025 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide printr-un interviu cu poetul Jan Röhnert, realizat de Luciana Tămaş.

Este apoi semnalat un eveniment editorial, volumul bilingv Poesie/Poeziide Lorenzo de’ Medici, publicat de Editura Humanitas în prestigioasa colecţie Biblioteca Italiană, traducere și aparat critic de Smaranda Bratu Elian, cu o prefaţă semnată de Paolo Orvieto, specialist în Renașterea florentină.

Rubrica „Premii literare” aduce în atenţia publicului din România Premiul Strega – Poezie, ajuns la cea de-a treia ediție, care a fost câștigat de Tiziano Rossi, pentru volumul Il brusìo (Einaudi), din care este publicat un grupaj de versuri traduse de Daniel D. Marin.

Rubrica „Evocare” este dedicată lui Pier Paolo Pasolini, unul dintre cei mai semnificativi intelectuali italieni din secolul XX, poet, romancier, dramaturg, regizor de film, scenarist, teoretician și critic literar și cinematografic, care a fost ucis în 2 noiembrie 1975, evocat de un alt mare scriitor italian, Alberto Moravia, traducere de George Popescu.

Rubrica „Recenzii” semnalează volumul Lecții de italiană (Curtea Veche, 2023) de Marina Stepnova, tradus de Antoaneta Olteanu, traducătoare experimentată și cunoscătoare profundă a culturii ruse, care reușește să aducă textul în română fără a-i diminua intensitatea. Recenzie de Carmen Făgeţeanu.

Rubrica „Orizonturi de poezie” propune un grupaj de versuri din volumul Floarea fotbalului, în curs de apariție, semnat de poetul italian Alessandro Pertosa, traducere de Carmen Făgeţeanu.

În continuare, în speranța unei Geografii literare a Italiei care să poată fi citită la un moment dat în România, Daniel D. Marin continuă seria de „microfotografii” ale poeziei italiene din nord-est.

La secţiunea „Orizonturi filosofice” este prezentat articolul lui Fabrizio Chiappetti dedicat autorului italian Ernesto Buonaiuti, tradus în română de Gabriel Badea.

Rubrica „Orizonturi Donna” semnalează aniversarea, la 17 octombrie 2025, a 145 de ani de la nașterea Aidei Vrioni, prima jurnalistă profesionistă din România, care a editat „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români” (1928-1943), în colaborare cu alte personalități. Ca un omagiu postum adus Aidei Vrioni, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, în colaborare cu Arhivele Naționale ale României, a organizat expoziţia foto-documentară Aida Vrioni – 145 de ani de la naștere, grupată în cinci secțiuni, realizată de Evelina Frunzete.

La secţiunea „Teatru”, traducerea în limba română, sub titlul Orice Naş își are Nașul. La răscruce de tâlcuri, a textului teatral Begole sull’ego di un Pinocchio. Machiavelli trattato bis-trattato de Elisabeta Petrescu, apărut în Italia în 2021, cu o prefață de Graziano Graziani, la editura FVE Editori din Milano.

Toate articolele numărului 11 / noiembrie 2025 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it, în ambele ediţii lingvistice.

Related posts

Programul CANTEMIR // Embodied Culture in Motion – intervenții artistice la Veneția, cu sprijinul ICR

Ion Marius Tatomir

Kammerkonzert mit dem Quartett des Orchesters der Staatsphilarmonie Târgu Mureș in Berlin und György Levente, Gesang

Ion Marius Tatomir

 Expoziție de pălării dedicată unor figuri emblematice din istoria caselor regale europene, la ICR Londra

Ion Marius Tatomir

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE EXCEPȚIONALE, UNICE PENTRU ROMÂNIA

Ion Marius Tatomir

„Bicicleta zburătoare și alte povestiri” –carte de povești bilingvă română-germană

Ionela van Reez-Zota

Începe proiectul NYMPHE pentru combaterea poluarii mediului! 

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy