Preşedinţia României

Comunicat de presă

07 noiembrie 2025

Președintele României, Nicușor Dan, a decis ca, în semn de profund respect și considerație pentru memoria ultimului domn al Moldovei, sicriul cu rămășițele pământești ale lui Grigore Alexandru Ghyka să fie depus duminică, 9 noiembrie 2025, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Parcursul istoric al țării noastre a fost definit de intervențiile majore ale unor figuri remarcabile care, prin decizii ferme, au făcut posibilă întemeierea și modernizarea unor instituții. O astfel de personalitate emblematică a fost Grigore Alexandru Ghyka, domn al Moldovei între 1849–1853 și 1854–1856.

Grigore Alexandru Ghyka a pus binele comun mai presus de interesele proprii, promovând principii moderne de guvernare și dreptate socială. În timpul domniei sale, au fost adoptate reforme esențiale pentru societate, precum dezrobirea romilor, abolirea cenzurii sau reducerea taxelor comerciale. De numele său se leagă înființarea Jandarmeriei Române, după model francez, dar și prima maternitate publică din țară, Institutul Gregorian, finanțată din fonduri personale.

Prin repatrierea rămășițelor pământești ale Domnitorului Ghyka, statul român face un gest de restituire morală și de prețuire a unei personalități unice. România își reunește astfel simbolic istoria cu prezentul, aducând acasă un domnitor vizionar, care a trăit și a acționat pentru modernizarea societății în numele libertății, al dreptății și al demnității naționale.


Detalii privind accesul reprezentanților mass-media:

Jurnaliștii interesați să participe la ceremonia care va avea loc la Palatul Cotroceni sunt rugați să se acrediteze, transmițând următoarele date: nume, prenume, instituție, serie și nr. CI la adresa de email media@presidency.ro, până sâmbătă, ora 15:00.

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o alocuțiune în cadrul ceremonialului (aproximativ ora 12:00), care va fi transmisă prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR.


Detalii privind accesul publicului larg:

Accesul în Complexul „Palat Cotroceni” se realizează în intervalul 10:00-20:00, în baza documentului de identitate.

Pentru acordarea accesului în incinta Complexului, publicul se va supune unui control de securitate individual și al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate.

Traseul de vizitare va fi: intrare la Poarta Leu Pietonal (Bulevardul Geniului, nr. 1-3) și ieșire pe la poarta principală din Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu.

Nu este permis accesul cu flori sau lumânări în interiorul clădirii Palatului Cotroceni. Florile sau lumânările NU se pot depune personal la catafalc. Acestea pot fi depuse în pridvorul Bisericii Cotroceni.

Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru a-și aduce omagiul la catafalc sunt rugate să respecte următoarele reguli:

să NU aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii).

să respecte măsurile de ordine interioară și să coopereze cu personalul specializat al Serviciului de Protecție și Pază pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Cotroceni;

să respecte orarul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori, precum și indicațiile personalului specializat al Administrației Prezidențiale și al SPP;

Related posts

Decret semnat de Președintele României, Nicușor Dan

Moderator1

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis în deschiderea ediției a VIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău

Moderator1

Numiri în cadrul Administrației Prezidențiale

Moderator1

Decrete semnate de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan

Moderator1

Conferința de presă comună a Președintelui României, Nicușor Dan, cu Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul vizitei la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” și la Portul Militar Constanța

Moderator1

Alocuțiunea susținută de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în cadrul ceremoniei de decorare a drapelelor de luptă ale Inspectoratelor Jandarmeriei Române cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy