Diaspora Italia

Antoniu Martin, premiat în Parlamentul Italiei

 Istoricul și jurnalistul Antoniu Martin a fost distins marți, 4 noiembrie, în Parlamentul Italiei cu importantul premiu „Comunicatore dell`anno”. 

 Conferit de către Sindicatul Autonom al Presei Naționale Italiene, premiul vine să recunoască capacitatea de valorizare a comunicării ca instrument de consolidare a democrației, a culturii și societății civile. 

” Sunt extrem de onorat de acest premiu și implicit de ceea ce reprezintă: recunoașterea contribuției mele la promovarea valorilor fundamentale ale vieții și societății umane.  Publicistica mea din presa italiană din ultimii ani s-a focusat în special asupra unor teme majore ale perioadei actuale, încercând totodată prin articolele mele să facilitez dialogul, cunoașterea și spiritul de toleranță între națiuni și culturi.  Pot spune că într-o oarecare măsură am reușit, dovadă fiind și acest prestigios premiu”, a spus Antoniu Martin.

Related posts

„M-am alăturat unui spațiu internațional al cercetării, păstrând în același timp legătura cu locul în care m-am format”

Ionela van Reez-Zota

Asociația Villaggio Romeno (Satul Românesc) din Italia participă la Festivalul de la Oarba de Mureș, unic în România

GT Post

Asociația DACIA e.V. participă și în acest an la Târgul Voluntariatului din Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

Personal Histories & Collective Memory Artist Talk

Ionela van Reez-Zota

Dark Web și fenomene grave pentru societate

Ionela van Reez-Zota

Asociația Dacia e.V., prezentă la evenimentul final „NOI PENTRU NOI – O rețea de suport pentru sectorul ONG din diaspora”

Ionela van Reez-Zota

21 comentarii

gophotos.cn October 25, 2026 at 10:52 pm

References:

Fast withdrawal pokies australia payid gophotos.cn

Replică
Australian pokies accepting MiFinity October 27, 2026 at 5:00 am

References:

How to deposit with MiFinity at online casinos Australian pokies accepting MiFinity

Replică
top MiFinity casinos Australia October 27, 2026 at 6:24 am

References:

MiFinity casino minimum deposit Australia top MiFinity casinos Australia

Replică
https://doc.thudep.com October 27, 2026 at 6:50 am

References:

MiFinity casino bonus codes Australia https://doc.thudep.com

Replică
hedgedoc.envs.net October 27, 2026 at 8:27 am

References:

Neosurf casino complaints australia https://hedgedoc.envs.net/jkfcw3z9TDW1g7SEDHahUw

Replică
wire transfer accepted online casino Australia October 27, 2026 at 7:01 pm

References:

Bank wire withdrawal casino australia wire transfer accepted online casino Australia

Replică
https://peatix.com/user/30814924/view October 27, 2026 at 11:13 pm

References:

Osko online casinos https://peatix.com/user/30814924/view

Replică
wire transfer slots Australia October 28, 2026 at 8:30 am

References:

Wire transfer jackpot casino australia wire transfer slots Australia

Replică
bank wire casino Australia October 28, 2026 at 10:31 am

References:

Online pokies accepting wire transfer australia bank wire casino Australia

Replică
legit osko pokies australia October 28, 2026 at 12:49 pm

References:

Osko gambling sites Australia legit osko pokies australia

Replică
old.90asjdo3a.рф October 28, 2026 at 4:40 pm

References:

Online pokies payid australia http://www.old.xn--90asjdo3a.xn--p1ai/user/chickbeer3/

Replică
https://codimd.camba.coop/oW71dwtzQguTD9Lb_SUC8Q October 28, 2026 at 9:43 pm

References:

MiFinity online pokies Australia real money https://codimd.camba.coop/oW71dwtzQguTD9Lb_SUC8Q

Replică
https://rentry.co/vmorh36q October 30, 2026 at 5:15 am

References:

Mobile pokies deposit bpay https://rentry.co/vmorh36q

Replică
pad.nixnet.services October 30, 2026 at 8:51 am

References:

Wire transfer online pokies australia pad.nixnet.services

Replică
old.90asjdo3a.рф October 30, 2026 at 9:06 am

References:

Best payid pokies old.90asjdo3a.рф

Replică
neosurf voucher online casino October 30, 2026 at 9:46 am

References:

$1 minimum deposit casino neosurf australia https://www.24propertyinspain.com/user/profile/1552735

Replică
https://chesswiki.site October 30, 2026 at 11:13 am

References:

Best direct bank transfer casinos australia https://chesswiki.site

Replică
crypto license in poland November 2, 2026 at 3:31 pm

This treatment of solution sourcing and build or buy decisions avoids reducing the subject to a feature list.
A landscape map records each organization type, offered artifact, commercial
relationship, integration boundary, and support obligation.
That gives readers a clearer basis for comparison. crypto license in poland

Replică
https://toolbarqueries.google.com.sb/url?q=https://contractwolf.io/projects/clash November 4, 2026 at 1:03 am

A valuable point in the article is the distinction between an intended outcome and proof that the system works.
For scope definition for bounded service delivery, buyers can compare delivery
approaches against the same operating need
and the same responsibility map. leading blockchain development company

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy