10.4 C
Nürnberg, DE
October 17, 2026
Diaspora DRP Evenimente Exclusiv Germania Noutăți România

Asociația Dacia e.V., prezentă la evenimentul final „NOI PENTRU NOI – O rețea de suport pentru sectorul ONG din diaspora”

Asociația Dacia participă, în perioada 16–17 octombrie 2026, la evenimentul final al proiectului „NOI PENTRU NOI – O rețea de suport pentru sectorul ONG din diaspora”, desfășurat la Union Plaza Hotel din București.

Asociația Dacia este reprezentată în cadrul acestui eveniment de:

  • Willem Alexander van Rees – reprezentant al Departamentului de Presă si tineret al Asociației Dacia e.V.;
  • Antonela Chiș – reprezentantă a Departamentului Juridic al Asociației Dacia e.V..
  • Iulian Alexe- fotoredactor Agentia de Presa Așii Români si Ziarul VOCEA TA
  • Gabriel Voicescu- supervizor Agentia de Presa Așii Români, Ziarul Vocea ta și Centrul Cultural din Nürnberg- ccrai.de  

Cei patru participă în numele asociației, susținând valorile și obiectivele acesteia în domeniile educației, culturii și colaborării între organizațiile românești din diaspora.

Prima zi – 16 octombrie 2026

Ziua de ieri a fost dedicată întâlnirilor dintre organizațiile participante, schimbului de experiență și prezentării activităților desfășurate de acestea.

Programul a inclus sesiuni de sinteză și prezentări ale organizațiilor participante, discuții interactive, precum și o masă rotundă-dezbatere la care au fost invitați reprezentanți ai organizațiilor, finanțatori și evaluatori.

Un moment important al zilei a fost sesiunea publică, deschisă presei și publicului larg, dedicată dialogului privind provocările, oportunitățile și perspectivele de dezvoltare ale sectorului asociativ românesc din diaspora.

Prima zi s-a încheiat cu un program de socializare și un moment artistic, oferind participanților posibilitatea de a consolida relațiile de colaborare.

A doua zi – 17 octombrie 2026

Astăzi, evenimentul continuă cu activități dedicate dezvoltării competențelor organizaționale, cu accent pe educație și cultură, domenii de interes major pentru Asociația Dacia e.V.

Programul zilei include ateliere specializate, sesiuni de lucru în paralel, lansarea unui catalog și a materialelor de suport, precum și întâlniri individuale cu formatorii.

De asemenea, sunt prevăzute sesiuni practice privind simularea cererilor de finanțare și dezvoltarea ideilor de proiecte, activități menite să sprijine organizațiile în identificarea unor noi oportunități de dezvoltare și colaborare.

Evenimentul se va încheia cu o sesiune de reflecție și concluzii, urmată de o cină festivă, un moment artistic și decernarea diplomelor de participare.

Mulțumiri și apreciere

Conducerea Asociației Dacia e.V. adresează sincere mulțumiri organizatorilor si celor prezenți pentru implicarea, disponibilitatea și responsabilitatea ce o au în cadrul acestui eveniment.

Prezența echipei de la Nürnberg, reflectă angajamentul Asociației Dacia e.V.de a susține educația, cultura, dialogul și cooperarea dintre comunitățile românești, precum și de a contribui la consolidarea relațiilor dintre organizațiile societății civile din diaspora.

Considerăm că participarea la astfel de inițiative reprezintă o oportunitate importantă pentru schimbul de bune practici, dezvoltarea de parteneriate și promovarea proiectelor cu impact pozitiv asupra comunităților românești.

După încheierea evenimentului, vom reveni cu un comunicat de presă detaliat, în care vom prezenta concluziile întâlnirilor, principalele teme abordate și perspectivele de colaborare rezultate în urma participării reprezentanților noștri.

Asociația Dacia e.V. – Împreună pentru educație, cultură și comunitate!


Departamentul de Comunicare și Presă
Asociația Dacia e.V. 

Related posts

Creatorul de frumos

Liliana Moldovan

Participarea la cea de-a treia parte a Sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE)

Ion Marius Tatomir

Misiune umanitară “SOS Ucraina”

Lucian Valean

Critica stilistică în articolele de critica literară din cotidiene

Liliana Moldovan

Institutul Cultural Român susține Gala Tânărului Actor HOP 2026

Ion Marius Tatomir

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE – Copilul, Crăciunul și…necredinciosul

Liliana Moldovan

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy