MAI SUNT ÎNGERI PRINTRE NOI: volumul TU UNDE DORMI LA NOAPTE? de Ionela van Rees-Zota și Raluca Theodora Păun

      Mentalitatea nemilos-darwinistă pretinde dur și omului: cel tare învinge și supraviețuiește. Un fenomen necesar în lumea animalelor nu are ce căuta în societate umană. Cele ancestrale dar și triburile actuale din Africa, zona Amazonului respectă bătrânii și nu abandonează alți membri mai slabi ai comunității, indiferent de motive: au grijă împărțind adăpostul și hrana cu ei. Mai sunt țări unde a supraviețuit exemplara conduită morală umană, în zone rurale pierdute de așa-zisele „dezvoltate / progresiste” actuale: Irak, Iran, Afganistan, Turcia (Anatolia) ș. a. Culmea, tocmai în țările occidentale bogate întâlnim o indiferență crasă, chiar animozitate fățișă față de semenii noștri care, din diferite cauze, au pierdut busola și demnitatea vieții ajungând să trăiască pe străzi, de pe o zi pe alta!

   Jurnalista și activista socială Ionela van Rees-Zota e una din puținele voci care nu e indiferentă la situația intolerabilă: de peste 15 ani se ocupă, plină de bunătate și dăruire, de destinele lor reușind să le aline situația și suferințele, chiar să-i recupereze pentru o viață normală în colaborare cu instituții de stat și asociații caritabile. „I-am însoțit cu drag și m-am implicat sufletește și în problemele oamenilor străzii. Am reușit să creez cu aceștia o relație specială câștigându-le încrederea și sunt, cum spun ei, „Îngerul lor”.” Cu mult efort și timp personal a salvat multe destine să recupereze o viață demnă, ceea ce nu e de loc simplu și ușor: „găsirea unei locuințe… loc de muncă… și completarea actelor la diferite instituții, problemele personale, unde cu ajutorul specialiștilor (psihologi, medici, consilieri personali, protecția copilului, poliție, tribunal etc.) s-au găsit soluții pentru rezolvare.”, mărturisește autoarea.

   O astfel de carte e imperios necesară pentru a trezi conștiința adormită a societății ori, ades, ipocrizia ei: mulți se numesc creștini, merg la biserică, știu mesajul esențial al lui Isus, Iubirea aproapelui: singura cale spre armonie și pace pe tot mai aglomerata noastră planetă. Nu trebuie subestimată marea putere benefică a jurnaliștilor și scriitorilor: în secolul 19, un puternic impuls au reușit Hans Christian Andersen cu Fetița cu chibrituri și Charles Dickens în David Copperfield, știute de toată lumea, de la cerșetori la regi și regine! Impactul a fost uriaș și s-au înființat azile de bătrâni, cămine de copii orfani, s-au dat legi care interziceau munca la copii sub 10 ani, s-a redus ziua de lucru la 10 ore ș. m. a. Nouă ni se pare încă brutal., dar era un mare progres, atunci când, în țările zis civilizate, copiii lucrau de la trei ani zilnic 12-14 ore, fără bani că aveau „casă & masă”: puțină zeamă infectă (mulți mureau în câțiva ani!) și neîncălzite mizere barăci pline de agenți patogeni unde înghețau cu resturi de haine pe ei!

   Autoarele preiau nobila misiune și împlinește dorința fierbinte a Maicii Teresa: Nu avem nevoie de arme şi bombe pentru a aduce pacea, ci dragoste şi compasiune. Oare ce-i oprește pe oameni să fie… oameni? În prefață, ne ține oglinda etică în față autoarea Raluca-Theodora Păun: „De multe ori mergem pe drum fără a ne uita în stânga sau dreapta. Să fie oare indolență? … nepăsare?… egoism?”

   Cartea (Regni Verlag) cu 12 destine emoționant-dramatice (între 21 și 70 de ani) ne învăța să fim toleranți, înțelegători și ne ajută să aderăm cu adevărat la Învățătura de bază a creștinismului prin Isus: Dacă Iubire nu e, nimic nu e!  Suntem surpinși să recunoaștem, în pozele lor, chipuri de oameni buni care doresc aceleași lucruri în viață, ca oricare dintre noi, însă una / un șir de întâmplări nefericite i-a aruncat pe străzi. Ades nu e vina lor, ci patroni voraci, capitalismul feroce întors la condițiile inumane la început de sec. 19!  Iată doar unul din ei: Îmi doresc foarte mult o familie și o nouă șansă în viață. Ei refuză criminalitatea stradală și sunt infinit recunoscători autoarei – iată o mărturie din multele: „Doamna Ionela, dacă ați știi de când n-am mai simțit că-i pasă cuiva de mine! Am uitat cum e! Viața asta e grea! … nu am fost un om atât de rău, dacă Dumnezeu mi-a trimis un înger.”

   Extrem dramatică povestea tânărului (21 de ani) rămas orfan la trei ani (părinți decedați în accident), crescut un timp de bunica, ea n-a mai putut, la orfelinat e abuzat! Ce vină are el?! Ce vină au mulți pe lângă care trecem indiferenți, chiar dușmănoși?! Toți vor să muncească, o viață normală și demnă – nu cer nimic pe gratis!

   Volumul (română-germană-engleză) oferit de Ionela van Rees-Zota și Raluca-Theodora Păun e o exemplară și necesară corectură la egoismul, nepăsarea și chiar răutatea care s-au instaurat diabolic în societatea actuală  și nu sunt destule cuvinte de mulțumire și recunoștință pentru nobila ei activitatea de re-umanizare. De aceea, am răspuns imediat afirmativ și cu plăcere la întrebarea ei dacă vreau să facem un proiect împreună, eu regizor și scenarist: un documentar despre acești oameni pedepsiți nemeritat de soartă.

                        © Eugen Cojocaru