Institutul Cultural Român

„Brâncuși între idee și adevăr absolut” – dezbatere cu Doina Lemny și Ana-Maria Gârleanu-Guichard, la Luxemburg

Comunicat

Institutul Cultural Român Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Marele Ducat de Luxemburg și Asociația RoKultur, organizează evenimentul „Brâncuși între idee și adevăr absolut”, sub forma unei dezbateri între Doina Lemny și Ana-Maria Gârleanu-Guichard, care marchează Anul Brâncuși 2026 în Luxemburg și, care se încadrează, în egală măsură, în seria de evenimente dedicate celebrării Francofoniei. Evenimentul va avea loc marți, 12 mai 2026, ora 18.30, la Centrul Cultural din Dommeldange (Drescherhaus, 26A rue du Château, L-1329 Luxembourg).

Publicul este invitat la un dialog de excepție între Doina Lemny, recunoscută la nivel internațional ca una dintre cele mai importante specialiste în opera lui Constantin Brâncuși, și conf. dr. Ana-Maria Gârleanu-Guichard, director al Departamentului de Studii Românești, din cadrul Universității din Strasbourg.

Dezbaterea în limba franceză va avea ca punct de plecare volumul „L’art, c’est la vérité absolue. Notes et aphorismes”  (editura L’ Atelier contemporain, 2024), ce reunește notele de atelier, reflecțiile și aforismele lui Constantin Brâncuși, clasificate cu grijă de Doina Lemny. Ediția preia texte valoroase redactate de Brâncuși și păstrate în Fondul Bibliotecii Kandinsky, însoțite de comentariile și explicațiile Doinei Lemny, oferind astfel o perspectivă esențială asupra gândirii brâncușiene și filosofiei sale artistice. În egală măsură, volumul redă efervescența artistică pariziană a anilor 1920, când Brâncuși dialoga cu Marcel Duchamp, Francis Picabia sau Tristan Tzara.

Versiunea în limba română a volumului, „Arta este adevărul absolut. Note și aforisme”, tradusă de Nicolae Constantinescu (Editura Polirom, 2026) va fi, de asemenea, disponibilă în cadrul evenimentului. Publicul român, luxemburghez și internațional va avea ocazia să redescopere creațiile lui Constantin Brâncuși, care continuă să inspire și să fascineze, fiind recunoscute la nivel mondial atât pentru inestimabila valoare estetică, cât și pentru profunzimea lor conceptuală.

Intrarea este gratuită, în baza înregistrării prealabile la link-ul: participare eveniment.

Related posts

Ia românească: marcă identitară și diplomație culturală”, proiect interdisciplinar desfășurat în Belgia

Ion Marius Tatomir

 Filme românești la cea de-a 35-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cottbus

Ion Marius Tatomir

ICR Chișinău este partener al Expediției „La La Play” organizată în Găgăuzia

Ion Marius Tatomir

Zilele Filmului Românesc la Cinema Arsenale din Pisa

Ion Marius Tatomir

Cristian Mungiu și Radu Jude, în selecția Film Fest Ghent 2026

Ion Marius Tatomir

Istoria capitalei, în expoziția „Bucureşti: hărți în mișcare”, deschisă la Madrid de Ziua Culturii Naționale

Ion Marius Tatomir

9 comentarii

rentry.co October 26, 2026 at 1:05 pm

References:

Highest paying payid pokies australia rentry.co

Replică
https://md.coredump.ch/qRRWKQRDTPWu26QOnQ8FCw October 27, 2026 at 1:32 am

References:

Bpay mobile pokies australia https://md.coredump.ch/qRRWKQRDTPWu26QOnQ8FCw

Replică
MiFinity casino no deposit bonus Australia October 27, 2026 at 3:35 am

References:

Casinos accepting MiFinity deposits MiFinity casino no deposit bonus Australia

Replică
codimd.camba.coop October 27, 2026 at 5:48 pm

References:

Casino wire transfer guide australia https://codimd.camba.coop/HXC_TiCXQQSUrRdJu7kzvg

Replică
online slots with Osko payment October 28, 2026 at 2:09 am

References:

Instant bank transfer casino australia online slots with Osko payment

Replică
secure Osko casinos October 28, 2026 at 2:18 pm

References:

Osko pokies with bonus features http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3290609

Replică
https://graph.org/ October 30, 2026 at 8:46 am Replică
bbs.ybk001.com October 30, 2026 at 11:36 am

References:

Best wire transfer casinos australia https://bbs.ybk001.com/home.php?mod=space&uid=636645

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy