Copilărie unde-mi ești?
În ce filă de povești,
te-ai ascuns așa deodată,
te voi mai vedea vreodată?
Furișată-n iarba crudă,
mă-nsoțeai ca o zăludă,
printre vise răsfirate
în povești nenumărate
Te-am ținut la pieptu-mi strânsă
Gingășia-ți necuprinsă
mi-era cântecul doinit,
în cel dor de negrăit.
Mă-ngiulgeai în preacurat,
tot ce-n suflet mi-ai lăsat.
Ca un lujer de lumină,
viața mi-e de tine plină.
Nu te voi uita nicicând,
clipe, ce s-au dus pe rând,
au lăsat în urma ta
bob de rouă lacrima.
Iar acum, de bun rămas,
chem al păsărilor glas,
să-mi șoptească…cine știe,
unde-mi ești…copilărie?
Vasile Luca
