20.6 C
Nürnberg, DE
June 6, 2025
Institutul Cultural Român

Turneul internațional „SoNoRo 20 de ani” organizat cu sprijinul ICR continuă la Viena

Comunicat

Institutul Cultural Român de la Viena și Ambasada României în Republica Austria invită publicul la concertul SoNoRo On Tour pe 26 mai, ora 19.30, pe scena Sălii Mozart a Konzerthaus din Viena. Ansamblul RARO – SoNoRo susține concertul din Austria în continuarea celor trei evenimente de gală din Belgia dedicate celebrării a 145 ani de relații diplomatice bilaterale România-Belgia și celebrării a 20 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo.

Programul concertului de la Konzerthaus, interpretat de Răzvan Popovici (violă), Diana Ketler (pian), Justus Grimm (violoncel), Alexander Sitkovetsky (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel), Thorsten Johanns (clarinet) și Aylen Pritchin (vioară), cuprinde partiturile „Cvintet pentru clarinet” de Johannes Brahms, „Trio cu pian” de Erich Wofgang Korngold și „Cvintetul pentru pian nr. 1” de George Enescu.

Turneul internațional SoNoRO 20 a debutat în mod spectaculos la Buenos Aires, iar după concertele din Belgia și Austria își continuă frumoasa aventură pe continentul european. Ulterior, artiștii vor traversa din nou oceanul, cu un ultim concert derulat în cadrul turneului, la Carnegie Hall din New York.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale românești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută, din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia. Institutul Cultural Român este partener al platformei culturale SoNoRo, care include Festivalul SoNoRo, SoNoRo Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni, SoNoRo On Tour, SoNoRo Arezzo, SoNoRo Conac, seria de concerte estivale în clădiri de patrimoniu din România și SoNoRo Musikland, festival dedicat patrimoniului și tradițiilor din Transilvania.

Ansamblul RARO – SoNoRo, înființat în 2004, combină tradiţia europeană profundă şi autentică a muzicii de cameră cu o abordare inovatoare. RARO – SoNoRo susține constant concerte pe cele mai renumite scene mondiale, precum Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington, Wigmore Hall din Londra și Konzerthaus din Viena, dar şi la Atena, Istanbul, Amsterdam, Paris, Bruxelles sau Sofia. Activitatea ansamblului include spectacole multimedia în colaborare cu artişti video, improvizaţii alături de DJ şi proiecte literar-muzicale în renumite săli ale lumii și transmise la BBC Radio 3/UK, NHK/Japan, SWR/D, TVR, RRC și RRM/RO, DRS2/CH, LVR/LV și RFI/F. Ansamblul RARO este fondator al manifestărilor muzicale: SoNoRo – Festivalul Internațional de Muzică de Cameră România, Chiemgauer Musikfrühling Festival – Germania, Arezzo, Kobe International Music Festival și Pèlerinages. Liderul ansamblului este violistul Răzvan Popovici, muzicianul care a reușit să-i reunească pe unii dintre cei mai apreciați artiști români și străini ai momentului în ansamblul RARO – SoNoRo, ce derulează proiecte unice de muzică de cameră.

Related posts

Cel mai recent volum al lui Andrei Codrescu, “How to Live Under Fascism”, lansat la ICR New York

Moderator1

Ziua Portului Tradiţional, sărbătorită la Bruxelles

Moderator1

România participă la EUSFF Canada 2025, cu filmul „Bilet de iertare” de Alina Șerban

Moderator1

“Brâncuși v. United States”:A Legal Case That Redefined Art

Moderator1

ICR Londra – Mircea Eliade: o perspectivă britanică – 29.05.2025

Moderator1

Conferința „Gândirea evoluționistă dincolo de genetică și biologie: Explorări în Științele Sociale, Filozofie și Religie”, în Sala Mare a ICR

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy