Interviu cu Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni despre Taberele ARC, identitate, educație și legătura noilor generații cu România
Pentru mii de copii și tineri români crescuți dincolo de granițele țării, legătura cu România se construiește prin limbă, familie, memorie, dar mai ales prin experiențe care dau identității un sens viu. Ediția 2026 a Taberelor ARC, cu peste 8.200 de participanți din 25 de state, aduce în prim-plan tocmai această miză: apropierea noilor generații de România și transformarea apartenenței într-o relație reală, durabilă și orientată spre viitor.
În acest interviu, Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, vorbește despre amploarea programului ARC, rolul limbii române și al educației, implicarea voluntarilor, nevoile comunităților istorice și ale diasporei, precum și despre proiectele pe care Departamentul le pregătește pentru perioada următoare. Este o conversație despre copii, comunitate și responsabilitatea de a păstra România aproape de cei care trăiesc departe de ea.
Ionela van Rees- Zota ( I.v.R-Z.): Doamnă Cristina-Lavinia Arnăutu, ediția din 2026 a Taberelor ARC este una fără precedent ca amploare. Dacă ar fi să faceți acum, aproape de final, primul bilanț al acestei ediții, care considerați că este cea mai importantă reușită?
Cristina-Lavinia Arnăutu ( C.L-A): Pentru mine, cea mai importantă reușită nu este neapărat cifra de 8.200 de copii. Sigur că este o cifră extraordinară și sunt foarte mândră că am reușit să ajungem aici, dar în spatele ei sunt 8.200 de copii și tineri care au venit în România și au plecat acasă cu ceva din România. Am văzut copii care au venit pentru prima dată, copii care nu vorbeau foarte bine românește, copii care poate știau despre România doar din poveștile părinților sau bunicilor și care, într-o singură săptămână, au început să se simtă parte dintr-un loc.
Pentru mine, acesta este câștigul adevărat al Taberelor ARC. Să reușim să transformăm România dintr-un loc despre care au auzit într-un loc de care să le fie dor. Și cred că, dacă un copil pleacă din tabără și spune „vreau să mă întorc”, atunci am făcut ceva bine.
( I.v.R-Z.): Peste 8.200 de copii și tineri din 25 de state au participat la program. Ce vă spune această cifră despre nevoia noilor generații de români din afara granițelor de a păstra o legătură directă cu România?
( C.L-A): Îmi spune că nevoia este mult mai mare decât am crezut și că trebuie să fim atenți la acest semnal.
Noi vorbim foarte mult despre diaspora, despre comunități, despre milioane de români plecați. Dar uneori uităm că în spatele acestor cifre sunt copii care cresc în alte țări și care trebuie să își construiască singuri relația cu România. Pentru un copil născut în Italia, Germania, Spania sau Marea Britanie, România poate fi țara bunicilor, limba pe care o vorbește mama cu el sau locul în care merge o dată pe an în vacanță.
Noi vrem ca România să fie mai mult decât atât. Vrem să fie locul în care are prieteni, amintiri, emoții și, poate, într-o zi, un viitor.
( I.v.R-Z.): Dincolo de cifre, ce v-a impresionat cel mai mult în întâlnirile cu acești copii? A existat în această vară o poveste, o mărturisire sau un moment care v-a făcut să priviți altfel misiunea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni?
( C.L-A): Au fost foarte multe momente. Și cred că, după ce ai stat atât de mult printre copii, începi să înțelegi altfel ceea ce înseamnă, de fapt, misiunea noastră.
M-a impresionat să văd copii care la început erau retrași, poate chiar puțin speriați, iar după două-trei zile deveneau de nedespărțit. Deși vin din țări diferite, descoperă că au aceeași poveste în multe privințe. Dar cel mai mult m-au atins despărțirile. Pentru că atunci vezi adevărul. Copii care plâng, care se îmbrățișează și își promit că se vor revedea. Copii care ne întreabă dacă pot veni și anul viitor.
Așa îți dai seama că ceea ce pentru noi este un program administrativ, pentru ei poate deveni o amintire pe care o vor purta toată viața.
( I.v.R-Z.): Pentru mulți dintre participanți, România este țara părinților sau a bunicilor, iar unii s-au născut și au crescut integral în străinătate. Cum se construiește sentimentul apartenenței la România în cazul unei generații care cunoaște țara mai ales prin intermediul familiei?
( C.L-A): Prin emoție și prin experiență. Nu poți să îi spui unui copil „trebuie să iubești România” și să te aștepți să funcționeze. Trebuie să îi dai motive să o iubească. Să o cunoască. Să o simtă. Să aibă aici prieteni. Să audă limba română. Să guste mâncărurile pe care le făcea bunica lui. Să vadă locurile despre care i-au povestit părinții.
Identitatea nu se predă ca o lecție. Se construiește. Și cred că asta trebuie să facem noi: să le oferim cât mai multe astfel de momente.
( I.v.R-Z.): Un element important al ediției din acest an este participarea a peste 200 de voluntari. Cine sunt acești tineri, ce rol au avut în program și cât de importantă este contribuția lor pentru succesul Taberelor ARC?
( C.L-A): Fără voluntari, ARC nu ar fi fost ceea ce a fost. Sunt tineri care au ales să își ofere timpul, energia și, uneori, chiar vacanța pentru acești copii. Și nu este deloc puțin.
Ei sunt cei care stau cel mai mult lângă participanți, care îi văd când le este dor de casă, când au emoții, când se bucură, când plâng. Sunt cei care îi ajută să se apropie unii de ceilalți și să se simtă în siguranță. Le sunt recunoscătoare tuturor.
Dar, dacă tot vorbim despre oamenii din spatele acestui program, vreau să spun și câteva cuvinte despre echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Pentru că, de multe ori, oamenii văd rezultatul final, dar nu văd câtă muncă este în spatele lui.
Încercăm să atingem toate obiectivele pe care ni le-am propus, deși schema de personal a Departamentului este subdimensionată. Majoritatea colegilor mei ajung să aibă, în realitate, atribuțiile a două funcții. Și spun asta și din perspectiva mea, pentru că și eu am, în același timp, responsabilitatea de director și atribuțiile de secretar de stat.
Știu ce înseamnă presiunea și știu cât de mult muncesc oamenii din această echipă. Uneori le cer imposibilul. Și ceea ce mă emoționează este că ei nu îmi spun „nu se poate”, ci încearcă să găsească o soluție și să facă posibil chiar și imposibilul.
Eu, fără echipa mea, nu aș fi reușit. Și vreau să o spun foarte clar. Sunt mândră de ei și le mulțumesc pentru fiecare zi în care au tras alături de mine, pentru fiecare situație în care au găsit soluții și pentru faptul că, indiferent cât de greu a fost, au continuat.
Rezultatele pe care le avem nu sunt rezultatul unui singur om. Sunt rezultatul unei echipe. Și cred că și acești peste 200 de voluntari sunt, la rândul lor, un exemplu că România are o generație de oameni care vrea să se implice.
( I.v.R-Z.): Ați observat diferențe între copiii care vin din comunitățile istorice – Republica Moldova, Ucraina, Serbia – și copiii românilor stabiliți în state precum Italia, Germania, Spania, Franța sau Marea Britanie, în ceea ce privește relația lor cu limba română și cu România?
( C.L-A): Sigur că sunt diferențe. Și este firesc să fie. Copiii din comunitățile istorice au, în general, o legătură foarte puternică cu limba română și cu identitatea românească. În diaspora occidentală, situațiile sunt foarte diferite. Sunt copii care vorbesc românește foarte bine și copii care înțeleg limba, dar o vorbesc mai puțin.
Dar aici se întâmplă ceva foarte frumos. Când ajung în tabără, diferențele acestea nu mai contează atât de mult. Se joacă împreună, râd împreună, descoperă România împreună. Și, poate cel mai important, încep să se descopere unii pe ceilalți.
( I.v.R-Z.): Una dintre mizele programului este tocmai limba română. Există riscul ca, odată cu a doua și a treia generație de români născuți în diaspora, limba română să se piardă? Cât de mare considerați că este această provocare pentru statul român?
( C.L-A): Da. Și cred că ar fi greșit să spunem că acest risc nu există. Este suficient să ne uităm în jur și să vedem cât de repede se schimbă lucrurile de la o generație la alta.
Dar eu nu vreau să privim această problemă cu teamă. Vreau să o privim cu responsabilitate. Copilul trebuie să aibă unde să învețe românește, să aibă cu cine să vorbească românește și, foarte important, să aibă de ce să vorbească românește.
Nu putem păstra limba doar prin obligație. Trebuie să o facem vie, frumoasă și prezentă în viața lui. Iar aici statul român are o responsabilitate uriașă.
( I.v.R-Z.): Participanții nu sunt separați în funcție de țările din care provin, ci sunt încurajați să interacționeze. Ce se întâmplă atunci când un copil român din Ucraina, unul din Republica Moldova, unul din Italia și unul din Germania ajung să petreacă împreună o săptămână în România?
( C.L-A): Copiii vin din lumi diferite, din țări diferite, cu experiențe diferite, dar aici descoperă că aparțin aceleiași povești. Îmi place foarte mult să-i văd cum își explică unii altora lucruri, cum se împrietenesc, cum descoperă că au tradiții comune, dar și obiceiuri sau experiențe diferite.
Până la urmă, asta înseamnă comunitate. Nu să fim toți la fel, ci să ne simțim parte din aceeași poveste.
( I.v.R-Z.): Anul acesta programul s-a desfășurat în opt locații și a inclus destinații noi. Intenționați ca în 2027 să extindeți și mai mult Taberele ARC? Putem vorbi deja despre un obiectiv privind numărul de participanți sau despre noi locații?
( C.L-A): Eu îmi doresc să extindem ARC. Dar vreau să îl extindem bine, nu doar să avem o cifră mai mare.
Anul acesta ne-a arătat că există o cerere foarte mare și că sunt foarte mulți copii care vor să vină în România. Vom analiza această ediție, vom vedea ce putem îmbunătăți și, cu siguranță, vom căuta soluții pentru a putea primi mai mulți copii în 2027.
Pentru mine este important ca fiecare copil care își dorește să vină și îndeplinește condițiile să aibă această șansă.
Programul de Tabere ARC trebuie să crească, dar trebuie să crească păstrând ceea ce îl face valoros: experiența pe care o oferă copiilor.
( I.v.R-Z.): Interesul foarte mare arată că există o cerere importantă pentru acest program. Vă propuneți ca, pe viitor, niciun copil român din diaspora sau din comunitățile istorice care îndeplinește condițiile și dorește să participe să nu rămână în afara Taberelor ARC din lipsă de locuri? Ce ar presupune acest lucru financiar și logistic?
( C.L-A): Da, acesta este unul dintre obiectivele pe care mi le-aș dori cel mai mult. Evident, vorbim despre bani, transport, cazare, masă, personal, voluntari și despre foarte multe lucruri care trebuie puse la punct pentru ca programul să rămână la același nivel de calitate.
Dar eu cred că trebuie să avem această ambiție. Nu vreau să ne uităm la o listă cu copii și să spunem „atât putem”. Vreau să ne întrebăm „ce putem face ca să fie mai mulți?”. Pentru că, până la urmă, fiecare copil care vine în România este o legătură pe care o construim pentru viitor.
( I.v.R-Z.): În ce măsură experiența ARC poate influența ulterior alegerile acestor tineri? Aveți semnale din edițiile precedente despre copii care, după participarea la tabere, au decis să studieze în România, să revină mai des sau chiar să își construiască aici o parte din viitor?
( C.L-A): Cred că poate influența foarte mult. Poate că nu după o singură săptămână un copil va spune „vreau să îmi construiesc viitorul în România”, dar săptămâna aceea poate să planteze ceva. Poate fi primul contact cu România altfel decât prin poveștile familiei. Și apoi poate veni o vacanță, o vizită, un program educațional, o facultate.
Eu mi-aș dori ca acești copii să știe că România este o opțiune pentru ei. Că dacă vor să studieze aici, să lucreze aici sau să se întoarcă, au această posibilitate. Dar, mai mult decât atât, îmi doresc să plece din Taberele ARC cu sentimentul că România este și a lor.
( I.v.R-Z.): Se încheie vara și, odată cu ea, Taberele ARC, însă activitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni continuă. Care este programul concret al DRP începând din luna septembrie și care sunt principalele proiecte pe care le pregătiți pentru această toamnă?
( C.L-A): Din septembrie începe pentru noi o etapă foarte importantă. Lansăm Campania de informare pentru românii de pretutindeni, un proiect în care cred foarte mult și pe care îl consider necesar.
Ne dorim ca informația oficială a statului român să ajungă direct la românii din afara țării, într-o formă clară și ușor de înțeles. Și este important de spus că în această campanie nu va fi implicat doar Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Sunt alături de noi mai multe instituții ale statului român, pentru că românii din diaspora nu au nevoie de informații fragmentate, ci de un punct de acces cât mai clar către ceea ce îi interesează.
În paralel, continuăm proiectele dedicate educației și comunităților. Avem programul de achiziție de ghiozdane pentru elevii români din Serbia și programul de burse destinat elevilor români din Ucraina.
Deci, chiar dacă se termină ARC și nu mai avem deplasări în această perioadă, activitatea noastră nu se oprește. Din contră, intrăm într-o etapă în care vrem să punem foarte mult accent pe proiecte concrete și pe ceea ce putem face pentru oameni.
Și toate aceste lucruri sunt posibile doar pentru că am o echipă extraordinară. Nu suntem o echipă numeroasă, dar suntem o echipă care, atunci când își propune ceva, trage până la capăt. Iar pentru asta le sunt profund recunoscătoare.
( I.v.R-Z.): Ne puteți prezenta, în premieră pentru Agenția de Presă Așii Români, calendarul principalelor acțiuni pe care Departamentul le va desfășura în lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie? Ce comunități și ce state se află cu prioritate pe agenda dumneavoastră?
( C.L-A): Începem în septembrie cu Campania de informare, care va fi una dintre principalele noastre direcții pentru această toamnă și care va continua pe parcursul următoarelor luni.
În același timp, avem proiectele pentru comunitățile istorice, cu un accent important pe educație. Aici aș menționa programul de achiziție de ghiozdane pentru elevii din Serbia și bursele pentru elevii români din Ucraina.
Nu mai avem programate deplasări în această perioadă, ceea ce ne permite să ne concentrăm foarte mult pe partea de implementare și pe proiectele pe care le putem duce la bun sfârșit. Și, sincer, cred că uneori este mai important să stai la birou și să faci lucrurile să se întâmple decât să fii permanent pe drumuri.
Pentru mine, acesta este un principiu important: prezența într-o comunitate nu înseamnă doar să fii fizic acolo. Înseamnă și să livrezi ceea ce ai promis.
( I.v.R-Z.): Unul dintre proiectele despre care s-a vorbit este o campanie de informare prin care informația instituțiilor statului să ajungă direct și nedistorsionat la românii din străinătate. Când va începe concret programul-pilot, cum va funcționa și ce informații vor primi românii din diaspora prin intermediul său?
( C.L-A): Campania începe în luna septembrie. Este un proiect la care țin foarte mult pentru că, din discuțiile cu românii de pretutindeni, am înțeles că una dintre probleme este nu neapărat lipsa informației, ci faptul că informația corectă nu ajunge întotdeauna la omul care are nevoie de ea.
Vrem să schimbăm lucrul acesta. Ne dorim ca informațiile oficiale ale instituțiilor statului român să ajungă direct la comunități, într-un limbaj clar și fără să fie deformate sau pierdute pe drum.
Vom avea alături instituții ale statului român și vom transmite informații utile pentru viața de zi cu zi a românilor din diaspora: drepturi, servicii, educație, oportunități, proceduri și tot ceea ce poate fi relevant pentru un român care trăiește în afara țării.
Și este foarte important pentru mine ca această campanie să nu fie doar despre comunicare, ci despre utilitate. Dacă omul primește informația și știe ce să facă mai departe, atunci campania și-a atins scopul.
( I.v.R-Z.): În acest mecanism urmează să fie implicate asociațiile românești, comunitățile și bisericile din străinătate. Cum veți selecta partenerii și cum vă veți asigura că informația ajunge inclusiv la românii care nu sunt membri ai unei asociații și nu au în prezent o relație directă cu instituțiile românești?
( C.L-A): Aici este una dintre provocările cele mai mari.
Nu vreau să ajungem doar la cei care sunt deja conectați la comunitate. Dacă trimitem informația doar către asociațiile pe care le cunoaștem deja și către oamenii care urmăresc activitatea instituțiilor românești, atunci nu ne-am făcut cu adevărat treaba.
Trebuie să ajungem și la omul care nu este membru al unei asociații, care nu merge la evenimente și care poate nu știe nici măcar unde să caute o informație oficială.
De aceea, vom folosi mai multe canale și mai multe tipuri de parteneri. Asociațiile, comunitățile și bisericile pot fi foarte importante pentru că sunt aproape de oameni, dar nu vor fi singura cale.
Și mai este un lucru important: informația trebuie să fie aceeași, indiferent cine o transmite. Noi vrem să pornim de la sursa oficială, astfel încât românul din diaspora să primească informația corectă, nu o interpretare a ei.
( I.v.R-Z.): Departamentul lucrează și la digitalizarea serviciilor destinate românilor de pretutindeni. Ce va putea face concret un român din Italia, Germania, Spania sau Marea Britanie prin viitoarea platformă și ce termene vă asumați pentru punerea acesteia în funcțiune?
( C.L-A): Digitalizarea este importantă tocmai pentru că ne permite să fim aproape de oameni fără ca ei să fie nevoiți să vină până la noi. Un român din Italia, Germania, Spania sau Marea Britanie trebuie să poată găsi ușor informația de care are nevoie, fără să piardă ore întregi căutând pe site-uri diferite sau întrebând dintr-un loc în altul.
În această etapă, prioritatea noastră este să construim lucrurile corect și să le facem cu adevărat utile. Nu vreau să anunț un termen doar de dragul unui termen. Prefer să spunem o dată atunci când avem toate lucrurile stabilite și știm că o putem respecta.
Pentru mine, digitalizarea nu înseamnă doar o platformă nouă. Înseamnă să simplificăm relația dintre românul din diaspora și statul român.
( I.v.R-Z.): Ați putea anunța, prin intermediul acestui interviu, proiecte noi care vor fi lansate în această toamnă și care nu au fost încă prezentate public? Ce noutăți pregătește Departamentul pentru comunitățile românești din afara granițelor?
( C.L-A): Cred că cea mai importantă noutate a acestei toamne este chiar Campania de informare. Este un proiect diferit prin faptul că vrem să aducem informația statului român mai aproape de oameni și să implicăm mai multe instituții în acest mecanism.
În paralel, continuăm să fim foarte atenți la nevoile comunităților istorice. Programul de achiziție de ghiozdane pentru elevii din Serbia și programul de burse pentru elevii din Ucraina sunt două exemple foarte concrete. Sunt proiecte care poate nu au aceeași vizibilitate ca o tabără, dar care pentru un copil și pentru familia lui pot însemna foarte mult.
Și cred că asta trebuie să facem mai mult: să ne uităm nu doar la proiectele care se văd, ci și la cele care schimbă, concret, viața unui om.
( I.v.R-Z.): Din discuțiile pe care le aveți direct cu românii din diaspora și din comunitățile istorice, care sunt în acest moment cele mai urgente trei probleme pe care aceștia le transmit Departamentului și ce soluții concrete încercați să puneți în aplicare până la sfârșitul anului?
( C.L-A): Dacă ar fi să le reduc la trei, aș spune: educația și păstrarea limbii române, accesul la informație și sprijinul concret pentru comunități.
Educația este esențială. Dacă vrem ca peste 10 sau 20 de ani copiii români din afara țării să mai vorbească românește și să simtă că aparțin acestei comunități, trebuie să investim în ei acum. De aici vin și proiectele pentru elevii din Serbia și Ucraina.
Apoi este informația. Un român din diaspora trebuie să știe unde găsește informația oficială și ce are de făcut într-o anumită situație. Campania pe care o lansăm în septembrie vine exact în întâmpinarea acestei nevoi.
Și, bineînțeles, sprijinul pentru comunități. Nevoile sunt foarte diferite și nu putem veni cu aceeași soluție peste tot. Cred că este important să nu ne fie teamă să spunem și unde mai avem de lucru.
Nu putem rezolva totul peste noapte, dar putem să alegem lucrurile importante și să le facem bine.
( I.v.R-Z.): Dacă privim dincolo de proiecte punctuale, care este strategia României pentru copiii care se nasc astăzi în diaspora? Cum îi putem face ca, peste 10 sau 20 de ani, să continue să vorbească românește și să considere România o parte reală a identității lor, nu doar țara din care au plecat părinții sau bunicii?
( C.L-A): Aici cred că avem cea mai mare responsabilitate. Pentru că un copil care se naște astăzi în diaspora nu trebuie să fie privit ca „un român care trăiește în altă țară”. El este un copil român care are nevoie să știe că România îl consideră parte din această comunitate. Trebuie să-i oferim limba, cultura și istoria, dar și, poate cel mai important, experiențe. Să îl aducem în România. Să îi arătăm țara. Să îi oferim posibilitatea să studieze aici. Să îi creăm legături cu alți copii români.
Și, foarte important, să îi arătăm că România nu îi cere doar să nu uite de unde vine. România îi spune și: „Dacă într-o zi vei vrea să vii aici, ai un loc.” Asta cred că trebuie să construim în următorii 10-20 de ani. O relație care să nu se bazeze pe nostalgie, ci pe viitor.
( I.v.R-Z.): La final, după o ediție record a Taberelor ARC și înaintea unei toamne cu noi proiecte, care este angajamentul pe care dumneavoastră, în calitate de conducător al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, îl puteți face astăzi în fața milioanelor de români care trăiesc în afara granițelor țării? Un gând pentru cititorii Agenției de presă Așii Români.
( C.L-A): Le-aș spune să nu creadă niciodată că România este prea departe. Știu că, pentru mulți dintre românii plecați, viața înseamnă muncă, familie, copii, responsabilități și, uneori, foarte puțin timp pentru nostalgie.
Dar mai știu și că, atunci când vine vorba despre România, există o emoție pe care distanța nu o poate șterge. Iar eu vreau ca Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să fie instituția care transformă această emoție într-o legătură reală.
Nu vreau doar să le spunem românilor din afara țării că România nu i-a uitat. Vreau să le demonstrăm asta. Prin copii, prin educație, prin cultură, prin proiecte, prin informație și, mai ales, prin faptul că suntem acolo atunci când au nevoie de noi.
Iar această vară mi-a confirmat încă o dată că merită să facem acest lucru. Am văzut mii de copii venind în România și plecând cu lacrimi în ochi, dar cu promisiunea că se vor întoarce. Și cred că aici este, de fapt, miza întregii noastre misiuni: să nu lăsăm distanța să rupă legătura dintre România și oamenii ei.
Pentru mine, de acum înainte, nu este suficient doar să fim prezenți. Trebuie să fim utili, să fim aproape și să livrăm rezultate.
România nu se termină la graniță. România merge cu fiecare român care pleacă, cu fiecare copil care se naște departe și cu fiecare familie care păstrează acasă limba română.
Iar angajamentul meu este să fac tot ceea ce ține de mine pentru ca acești oameni să simtă că, indiferent unde trăiesc, România le rămâne acasă.
Ionela van Rees- Zota
