23.9 C
Nürnberg, DE
July 11, 2026
Dr. Ion I. Jinga Istorie România

Norman Manea @90.

Când am împlinit 45 de ani, fiica mea, Daria, mi-a oferit drept cadou de aniversare la Bruxelles, la doar câteva zile după apariția traducerii în limba franceză, cartea “Întoarcerea huliganului”. Așa l-am descoperit pe Norman Manea și i-am devenit prieten fără ca el să știe.

Norman Manea a trăit ororile nazismului și comunismului, a supraviețuit Holocaustului și lagărului de concentrare în care a fost deportat pe când era doar un copil, și a cunoscut dramatica experiență a exilului. De altfel, tema exilului reprezintă un “fir rosu” în scrierile sale, o obsesie care îl face să se considere exilat indiferent de locul unde trăiește. Poate tocmai de aceea cărțile lui adună între pagini sensibilitatea și fragilitatea sufletească care i-au marcat copilăria, dar și multă speranță. Prin felul de a scrie și de a fi, Norman Manea intruchipează umanul profund cu care ne naștem, dar pe care, odată cu trecerea anilor, unii se întâmplă să îl uite în sertarul cu amintiri, prinși fiind de vâltoarea unei lumi prea ocupate cu servituțile realității adesea marcate de ipocrizie și mercantilism.

Într-un interviu acordat anul trecut (culturaladuba.ro, 25 august 2025), Norman Manea mărturisea: “Trăiesc acum într-o țară care amestecă tot universul dar, pentru mine, România a fost și este o prezență statornică, așa cum se află în actele mele și în cărțile mele.”

Conexiunea afectivă cu locurile de obârşie reprezintă o trasatură comună la cei mai mulți români pe care i-am întâlnit în străinătate. Trăind, prin natura profesiei, mulți ani departe de Țară, am avut adesea revelaţia legăturii in­destructibile cu pămân­tul natal. Îmi amintesc că, în septembrie1994, pe când eram la New York unde par­ticipam la Sesiunea Adunării Generale a ONU, într-una din zile am urcat pe terasa acoperișului The Twins – Turnurile Gemene. În faţă erau estuarul râului Hudson, Statuia Li­bertăţii şi întinderea oceanului, vedeam elicop­tere zburând pe la jumătatea înăl­ţimii clădirii și te pu­teai simţi stăpânul lumii. Eu, însă, mă gândeam că din­colo de Atlantic este Europa, că în Europa este România – și simţeam cum începe să mi se încăl­zească inima, iar când îmi spuneam că undeva în Ro­mâ­nia este orașul meu, Câmpulung, inima stătea să îmi sară din piept. Atunci am realizat că de­părtarea te face să fii incredibil de aproape de casă. La Norman Manea, acest sentiment capătă dimesiunea și profunzimea creației literare cu valoare universală. Căutarea permanentă a rădăcinilor – pierdute, regăsite și mereu interogate pentru a reverifica legătura cu ele – face din scriitorul Norman Manea un ambasador al eternului uman și al României eterne, deopotrivă.

Am avut șansa să îl întâlnesc personal în 2011 și 2012 la Londra, unde fusese invitat de către Societatea Regală de Literatură. Ne-am revăzut la New York, iar chimia personală constatată de la început – marcată de admirația mea pentru om și scriitor – s-a convertit într-o prietenie discretă și profundă, în care contează nu frecvența contactelor, ci bucuria revederii. Împreună cu soția mea Dana, am avut privilegiul de a fi alături de Norman și Cella Manea la evenimente literare, ori în casa unor prieteni comuni româno-americani. Ne-au invitat apoi în micul lor apartament din West Side, nu departe de Central Park, în Manhattan, New York, dar și la cocheta resedință alocată scriitorului în campusul universitar al Bard College, unde Norman a predat până în urmă cu câțiva ani și unde este Profesor Emeritus pe viață.

Despre Cella Manea – ea însăși cu o carieră remarcabilă în domeniul conservării și restaurării de carte în România și, ulterior, în Statele Unite – Norman spune că “a fost și a rămas un dar al destinului” pentru el. Cella a editat și compilat lucrări legate de viața și scrierile soțului său, inclusiv cronologia biografică din volumul “Obsesia incertitudinii: In Honorem Norman Manea”, olucrare publicatăla aniversarea de 75 de ani a celui mai tradus scriitor român, la care au contribuit 50 de personalitățiale lumii culturale contemporane mondiale.

Ideile din paginile lui Norman Manea exprimă, cred, și “obsesia incertitudinii” generațiilor al caror destin s-a intersectat cu două ideologii antagonice – comunism și capitalism, două regimuri politice diametral opuse – dictatură și democrație, și două lumi separate timp de patru decenii de ironia istoriei – Europa de dincolo Cortina de Fier și Occidentul. Aceste generații înțeleg, poate, cel mai bine valoarea libertății câștigate, nu garantate prin naștere, o libertate ce se cere, de aceea, apărată și îngrijită în fiecare zi. Iar ideile sunt vectori pereni ai acestei libertăți pentru că, așa cum spunea președintele american John F. Kennedy: “Un om poate muri, națiunile se pot ridica și pot cădea, dar o idee trăiește veșnic. Ideile sunt fără moarte.”

Norman Manea este astăzi unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani. În ultimii 20 de ani a fost propus, în mod repetat, de către personalități literare și academice din Franța, Italia, România, Suedia și Statele Unite, pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură. Criticii l-au comparat cu Franz Kafka și James Joyce, iar cele mai recente surse biografice oficiale indică faptul că opera sa a fost tradusă în peste 30 de limbi, diseminând în lume mesajul umanist al unui scriitor român respectat deopotrivă pentru valoarea scrierilor sale și penttru înalta sa constiință morală.

Este membru al Royal Society of Literature din Marea Britanie si al Berlin Academy of Art. Alături de multe distincții și recunoașteri internaționale,a primit cea mai înaltă decorație românească – “Ordinul Național Steaua României” în Grad de Mare Ofițer – “în semn de înaltă apreciere pentru promovarea activă a culturii și valorilor românești, pentru înalta ținută morală de care a dat dovadă de-a lungul carierei”.

Norman Manea a trăit experiențe fundamentale ale ultimului secol – de la trauma deportării, tragedia Holocaustului, două dictaturi și exil, până la atingerea culmilor succesului profesional și recunoașterea drept reper moral – toate acestea într-o singură viață de om. Lui Eleanor Roosevelt i se atribuie aforismul: “Ieri este istorie, mâine este un mister, dar astăzi este un dar” – un îndemn să apreciem prezentul și oamenii a căror amprentă valorică transcende granițele și timpul, și cu care avem șansa de a fi contemporani. La 19 iulie 2026, Norman Manea implinește 90 de ani. Onorându-l, onorăm universalitatea operei sale și a literaturii române. La Mulți Ani, Norman Manea!

Strasbourg, iulie 2026

                                                                                                                        Dr. Ion I. Jinga

Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.

Related posts

CARAVANA ALPIN FILM FESTIVAL AJUNGE LA BUCUREȘTI 19 aprilie – o zi dedicată filmelor de munte, la Cinema Muzeul Țăranului

Ion Marius Tatomir

Ultima săptămână de înscrieri la programul Permis pentru viitor – o șansă acordată tinerilor din medii defavorizate

Ion Marius Tatomir

Bilanțul celor două mandate ale Președintelui României, Klaus Iohannis

Ion Marius Tatomir

 Reginele României, reimaginate la Londra: scriitoarea Alta Ifland lansează romanul “Two Queens and a Chronicler”

Ion Marius Tatomir

King’s Birthday Cărările Regale ale Transilvaniei

Ion Marius Tatomir

Ia românească: marcă identitară și diplomație culturală”, proiect interdisciplinar desfășurat în Belgia

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy