În luna octombrie compania Elis Pavaje a finalizat planul de investiții în panouri fotovoltaice de la fabrica de la Vințu de Jos. Investiția a fost realizată din fonduri proprii, suma ridicându-se la 150.000 euro.
Energia electrică generată cu ajutorul soarelui înlocuiește cu succes energia electrică generată de combustibili fosili. Ceea ce înseamnă că folosind energia solară se reduc emisiile de gaze cu efect de seră, în special emisiile de dioxid de carbon. Gazele, produse în procesul de ardere a combustibililor fosili duc la creșterea temperaturii și la schimbările climatice. Aceste schimbări climatice creează deja probleme serioase de mediu și afectează chiar și sănătatea populației.
“Investiția de la Vințu de Jos este un experiment Elis Pavaje realizat cu intenția de a obține producție verde, nepoluantă. Energia solară este o sursă de energie inepuizabilă pe care merită să învățăm s-o folosim cât mai bine. Suntem datori să manifestăm grijă și să depunem eforturi permanente pentru menținerea unei societăți sustenabile. Energia obținută o folosim exclusiv pentru uzul propriu. Urmează să vedem efectele în următorii ani, iar dacă se justifică investiția, extindem și în celelalte fabrici”, a spus domnul Emil Goța, director general Elis Pavaje.
“În ultima perioadă se vorbește din ce în ce mai mult de eficiență energetică iar în contextul în care liberalizarea pieței a dus la o scumpire a prețurilor, panourile fotovoltaice pot fi soluția și pentru reducerea facturilor de energie electrică”, a mai precizat Emil Goța, director general Elis Pavaje.
Nefiind o energie stocabilă, acest sistem de generare a energiei electrice cu ajutorul panourilor fotovoltaice nu poate înlocui integral consumul energiei din surse neregenerabile, însă o poate reduce drastic, cel puțin în sezoanele bune. Chiar dacă în ultimii ani anotimpurile se diferențiază tot mai greu, iar verile sunt mult mai capricioase, o astfel de investiție se recuperează într-un termen de 5-7 ani. Desigur, o componentă importantă în ecuația economiei obținute este cantitatea de praf din aer și gradul de întreținere în timp a instalațiilor.
Despre Elis Pavaje
Înfiinţată în 1991, în Petreşti, judeţul Alba, compania oferă în prezent un sistem complet de produse şi servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la producţie prefabricate din beton vibropresat, consultanţa și proiectare, până la transport, montaj și întreţinere pavaj. Elis Pavaje are în prezent patru unităţi de producţie, cu o capacitate de productie de cca 20.000 mp pavaj/zi. Produsele Elis sunt disponibile în reţelele de bricolaj, într-o reţea vastă de distribuitori, precum şi în showroom-urile proprii din Petreşti (Alba), Stoeneşti (Prahova), Secuienii Noi (Neamt), Vintu de Jos (Alba). Pentru detalii, consultaţi www.elis.ro
Persoană de contact
Cristina Cojucar Toma
Managing Partner RV Events
0721659514