Institutul Cultural Român

Svetlana Cârstean la Festivalul Goranʼs Spring Poetry de la Zagreb de Ziua Internațională a Poeziei

Comunicat

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, sprijină participarea poetei Svetlana Cârstean la ediția din 2026 a festivalului Goranʼs Spring Poetry de la Zagreb, Croația, în cadrul căruia va lua parte la mai multe evenimente, printre care și seara dedicată Zilei Internaționale a Poeziei pe 21 martie.

Potrivit organizatorilor, la ediția din 2026 a festivalului, programată în perioada 19-23 martie, sunt prezenți în jur de patruzeci de poeți și oameni de litere din diferite țări. Aceștia participă la sesiuni de traducere și networking pentru publicarea de texte poetice în străinătate. În cadrul festivalului se decernează trei premii naționale, festivalul purtând numele lui Ivan Goran Kovačić, poet croat care și-a pierdut viața luptând alături de partizanii antifasciști în Al Doilea Război Mondial.

Svetlana Cârstean s‑a născut la Botoșani în 1969. Pentru volumul de debut, Floarea de menghină (2008, Editura Cartea Românească), a primit Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Floarea de menghină a fost publicată în Suedia, la Editura Rámus, în 2013, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. În 2015 a lansat volumul Gravitație, la Editura Trei, tradus și publicat în Norvegia de Editura Audiatur, în 2017. În 2016, a lansat în Suedia, împreună cu Athena Farrokhzad, volumul comun Trado, publicat de editurile Albert Bonnier și Rámus. Cartea a apărut în același an la Editura Nemira și a primit Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Trado a apărut în traducere în Polonia, Norvegia, Danemarca, Spania și Argentina. În 2021, Svetlana Cârstean a lansat Sînt alta, la aceeași editură, volum publicat în traducere spaniolă de Editura Visor Libros. În 2025 au apărut Restul, prima carte a unei trilogii „organice și personale a acelor teme vitale care te readuc în lume“, și Arteziana (Editura Nemira).

Related posts

ICR Stockholm acordă Premiul „Marin Sorescu” 2025 scriitorului Henrik Nilsson

Ion Marius Tatomir

ICR invită tinerii muzicieni să participe la selecția anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene – EUYO

Ion Marius Tatomir

Dada – Lectura: Maratonul hazardului poetic la Palatul Béhague

Ion Marius Tatomir

Trei documentare românești în premieră la Festivalul Internațional de Film de la Cracovia

Ion Marius Tatomir

Cea de-a IX-a ediție a festivalului„RO-MANIA“ la Villeneuve-Loubet: filme, prelegeri, muzică, fotografie și gastronomie

Ion Marius Tatomir

Expoziția „Vizita Reginei Maria în Spania, martie-mai 1929“, la Universitatea din Sevilla

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy