Institutul Cultural Român Italia

 Poetul Claudiu Komartin la Ziua Mondială a Poeziei 2026

Comunicat

Clusterul EUNIC Roma celebrează Ziua Mondială a Poeziei prin organizarea mai multor evenimente dedicate poeziei contemporane europene. Ca și în anii anteriori, membrii cluster-ului EUNIC Roma organizează un eveniment comun care aduce în prim-plan voci reprezentative ale liricii europene și evidențiază rolul poeziei în promovarea dialogului intercultural, al comunicării și al păcii.

În cadrul evenimentului organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, fiecare institut de cultură membru al cluster-ului EUNIC Roma participă cu un poet sau o poetă ale cărui texte au fost traduse și publicate în limba italiană. Poeții invitați citesc texte din propria creație poetică în limba originală, traducerea în italiană putând fi urmărită simultan pe un ecran amplasat în spatele lor.

Evenimentul are loc vineri, 20 martie 2026, la ora 18:30, la Accademia d’Ungheria in Roma (Palazzo Falconieri, Via Giulia 1). Seara va fi moderată de Maria Ida Gaeta, vicepreședinte al Comitetului de la Roma al Società Dante Alighieri, și va reuni poeți din zece țări membre și asociate ale EUNIC – European Union National Institutes for Culture.

La această ediție vor participa: Christoph Szalay (Austria), Dobromir Banev (Bulgaria), Tomáš Pavlík (Cehia), Sarah De Koning (Flandra), Roberto Deidier (Italia), Tatiana Faia (Portugalia), Claudiu Komartin (România), Enes Halilović (Serbia), Eva Luka (Slovacia) și Zoltán Csehy (Ungaria).

În acest an, Institutul Cultural Român, prin Accademia di Romania in Roma, susține participarea poetului român Claudiu Komartin, una dintre vocile importante ale poeziei române contemporane.

Claudiu Komartin (n. 1983, București) este poet, editor și traducător. A debutat publicistic în 2002, iar în volum în 2003, cu Păpușarul și alte insomnii. A publicat ulterior volumele Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), cobalt (2013, 2025), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco), antologia Maeștrii unei arte muribunde (2010–2017) (2017, 2018), Autoportret în flama de sudură (2021, 2023), 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (2022) și Inoculare (2022).

Volumele sale au fost traduse și publicate în Austria, Serbia, Turcia, Bulgaria și Grecia. În 2005 a publicat articolul-manifest Generația 2000 – o introducere. Din 2009 organizează cenaclul „Institutul Blecher”, iar din 2010 este redactor-șef al revistei Poesis internațional și al Casei de Editură Max Blecher. Din 2022 este redactor-șef adjunct al revistei Tomis. A fost vicepreședinte al PEN România în perioada 2019–2023.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Related posts

Muzica – limbaj universal al memoriei și reflecției. Recital de pian și clarinet la Viena, dedicat victimelor Holocaustului

Ion Marius Tatomir

 Cei mai buni artiști și creatori români de film, premiați în cadrul Galei UCIN, organizată cu sprijinul ICR

Ion Marius Tatomir

Literatura română în lume: citim astăzi pentru o zi de mâine mai bună. România la Târgul de Carte de la Bruxelles, ediția 2026

Ion Marius Tatomir

Das Rumänische Kulturinstitut „Titu Maiorescu” Berlin Konzerttipps

Ion Marius Tatomir

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține participarea Teatrului „Regina Maria” din Oradea în cadrul BITEI 2026

Ion Marius Tatomir

Prezentare literară a scriitoarei Alta Ifland la Bruxelles, de Ziua Națională a Lecturii

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy