Institutul Cultural Român Spania

Expoziția „Vizita Reginei Maria în Spania, martie-mai 1929“, la Universitatea din Sevilla

Comunicat

Expoziția „Vizita Reginei Maria în Spania, martie-mai 1929“ va fi deschisă în perioada 17-31 martie 2026 la Universitatea din Sevilla, în Patio de la Fuente (Curtea Fântânii, unul dintre cele mai reprezentative spații ale Rectoratului Universității din Sevilla), în contextul celebrării a 145 de ani de relații bilaterale între România și Spania. Proiectul ilustrează legătura istorică și culturală dintre cele două țări, evidențiind impactul vizitei Reginei Maria asupra imaginii României în spațiul european.

Expoziția organizată de ICR Madrid, în colaborare cu Consulatul General al României la Sevilla și Universitatea de la Sevilla, aduce în prim-plan un moment emblematic din istoria relațiilor româno-spaniole și recreează atmosfera acelor zile prin fotografii de epocă, extrase din jurnalul reginei și materiale vizuale care ilustrează orașele vizitate, conturând portretul unei personalități complexe.

Curatoriată de istoricul Anca-Beatrice Todireanu, membru fondator și președinte al Asociației România Culturală, expoziția explorează complexitatea personalității Reginei Maria, prezentând-o atât ca „Regina Soldat”, implicată activ în viața socială și militară a țării, cât și ca Regina pasionată de tradițiile populare românești. Vizitatorii vor putea descoperi imagini din jurnalul său din 1929, itinerariul vizitei și orașele pe care le-a parcurs, precum și fotografii care surprind atmosfera vremii.

Expoziția combină rigurozitatea documentară cu experiența vizuală și emoțională, invitând vizitatorii să descopere nu doar faptele istorice, ci și dimensiunea umană și simbolică a vizitei Reginei Maria. Evenimentul pune în lumină atât dimensiunea diplomatică a vizitei, cât și angajamentul personal al Reginei pentru promovarea culturii și valorilor românești în afara țării.

Grafica expoziției, care cuprinde 12 panouri, este realizată de Roland Edgar Vasiliu, lector universitar la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București, iar fotografiile provin de la Arhivele Naționale ale României.

Related posts

„Timp scris în fire“, de Ziua Iei: expoziție a artistei Delia Sechel Perrois la ICR Viena

Ion Marius Tatomir

Celebrarea Zilei Europei la Praga prin dialog și schimb intercultural

Sezonul american, Bursa de spectacole și evenimente în cadrul Sezonului România-Polonia, realizate în colaborare cu ICR la FITS 2025

Ion Marius Tatomir

 Institutul Cultural Român și SoNoRo prezintă Concertul de Anul Nou la Ateneul Român

Ion Marius Tatomir

 Prezentări de carte la ICR Tel Aviv, în seria „Voci feminine în literatura israeliană de limbă română”

Ion Marius Tatomir

Spectacolul „Regina Mamă”, cu actorii Oana Pellea și Marius Manole, la Shaw Theatre din Londra

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy