Se poate aprecia, când ne raportăm în general la comportamentul individual sau chiar colectiv al românilor, că lipsește un atribut important de înțelegere a societății, anume spiritul critic. Într-adevăr, în absența totală a acestuia, sau când este în mare măsură atrofiat, ansamblul societal nu poate funcționa la parametrii optimi.
Și nu mă refer doar la reacția individului sau a colectivității la unele exagerări ale puterii politice, indiferent care ar fi ea, ci la multe alte aspecte. Dacă nu interiorizezi la modul serios acest atribut al gândirii, nu ai cum să interpretezi adecvat nicio informație din miile care te bombardează, nu poți decanta și ocoli manipulările sau, mai grav, nu-ți poți asuma nici proiecte personale sau profesionale serioase. Cu alte cuvinte, în absența spiritului critic nu se poate edifica nimic sustenabil. Ce explicații ar fi ? Cum am ajuns la o ipostază ce pare că ne individualizează în peisajul european? Ca istoric știu că generalizările nu sunt corecte , dar de multe, de prea multe ori, așa ne percepem.
La această stare de fapt au concurat, fără nicio îndoială, numeroși factori, pe care nu-i vom analiza aici. Aș sublinia doar că în România, în timp ce regimul politic, indiferent de orientarea sa, a reușit, că să-l parafrazez pe Petru Culianu, să transforme orice critici întemeiate în zgomote inutile, familia, biserica, școala sau mass media nici măcar nu și-au prea propus să construiască spiritul critic. Și astfel, ne am trezit aproape total nepregătiți pentru societatea globală, în care, vrem nu vrem, trebuie să trăim și să ne descurcăm. Să nu ne mirăm atunci că majorității populației României nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să se descurce.
Antoniu Martin, istoric și analist politic
