Institutul Cultural Român Italia

Zece biografii ale unor români remarcabili, în noul volum al Carolinei Vincenti prezentat la Accademia di Romania

Comunicat

Accademia di Romania din Roma a găzduit miercuri, 10 decembrie 2025, în sala de conferințe, o întîlnire literară în cadrul căreia a fost prezentată cartea Carolinei Vincenti, Fantasmi romeni. Dieci biografie straordinarie (Fantome românești. Zece biografii extraordinare), cea mai recentă apariție din catalogul La Lepre Edizioni. Evenimentul a avut loc în seria „Miercurile literare”. Alături de scriitoarea Carolina Vincenti s-au aflat Oana Boșca-Mălin, director adjunct al Accademia di Romania din Roma și Alexandra Lapierre, scriitoare din Franța, autoare de biografii și romane.

Exilații români care se regăsesc în această carte sunt figuri dintr-un caleidoscop: Cioran, deopotrivă geniu și flaneur eșuat, Sergiu Calibidache, muzician adulat dar care refuza cu obstinație înregistrările, Constantin Brâncuși, vârful de diamant al avangardei căruia nu-i plăcea să vorbească despre sine, Paul Celan, poet al agoniei sublime, Panait Istrati, scriitor de nuvele fermecate, supranumit „Gorki din Balcani”. Alături de ei Mircea Eliade, ilustru istoric al religiilor din secolul XX – dar și un încântător romancier și poet – și Ioan Petru Culianu, un gnostic foarte înțelept ucis în culmea gloriei academice de un asasin misterios. Sau Martha Bibescu, muza prustiană a saloanelor Belle Epoque, Dimitrie Cantemir, prințul vizionar care, la sfârșitul secolului al XVII-lea asistase la declinul semilunei din Bosfor și la lansarea în zbor a Europei, ori Elena Ghica, formidabilă prințesă itinerantă, arheolog, botanist, scriitor și pionier al gândirii liberale a elitelor cosmopolite. Fiecare poveste cuprinde o alta și conține semințele nostalgiei celor care își părăsesc lumea pentru a intra într-o nouă viață.

Carolina Vincenti, istoric de artă și consultant pe teme de patrimoniu, s-a născut la București și a crescut la Beirut. A absolvit istoria artei la Universitatea La Sapienza din Roma, orașul în care locuiește și despre care vorbește de zeci de ani în diferitele limbi pe care le cunoaște. Autoare a numeroase volume dedicate palatelor și vilelor romane, publicate la edituri de prestigiu italiene și franceze, a curatoriat expoziții pentru Musée du Luxembourg din Franța (printre care unele despre Sandro Botticelli, Veronese și Tițian) și a colaborat cu M.I.U.R. care se ocupă de cercetare aplicată patrimoniului cultural.

Autoare de biografii și romane centrate pe mari figuri uitate ale istoriei, în special femei, Alexandra Lapierre a fost recent premiată de Académie Française, în timp ce cu romanul Belle Greene (E/O 2021) a câștigat premiul Giovanni Comisso 2022 la secțiunea biografie. În 2001 a câștigat Premiul Fiore di Roccia, în 2005 a fost numită Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor de către Ministerul Culturii din Franța, iar în 2025 a fost numită Cavaler al Legiunii de Onoare. Cunoscută pentru angajamentul său de a îmbunătăți imaginea femeii în societate prin portretele sale de neuitat, Alexandra Lapierre trăiește astăzi între Italia și Franța.

Această nouă întâlnire din seria „Miercurile literare” a avut în colaborare cu editura La Lepre Edizioni, sub patronajul Ambasadei României în Italia.

Related posts

 Programul CANTEMIR // „CLARA – Artă pentru prevenție” – proiect colaborativ multidisciplinar organizat cu sprijinul ICR în România și Republica Moldova

Ion Marius Tatomir

 Expoziţia de icoane pictate pe lemn a artistei Titiana Marcu, la Galeria IRCCU Veneția

Ion Marius Tatomir

Programul CANTEMIR // MUSICA PROHIBITA – Diana Jipa și Ștefan Doniga în turneu pe patru continente cu sprijinul ICR

Ion Marius Tatomir

Participarea României la evenimentele organizate de Ziua Europei 2026 la Chișinău și Soroca

Ion Marius Tatomir

Festivalului Primăverii în Italia

Ionela van Reez-Zota

Grupul Romanian Art Collective SF, la cea de-a patra ediție a Salonului Artiștilor Româno-Americani

Ion Marius Tatomir

21 comentarii

legit payid pokies October 25, 2026 at 3:37 pm

References:

Pokies payid accepted australia legit payid pokies

Replică
top payid pokies australia October 26, 2026 at 12:33 pm

References:

Highest paying payid pokies australia top payid pokies australia

Replică
kuniunet.com October 26, 2026 at 1:50 pm

References:

Payid pokies no deposit bonus http://kuniunet.com/home.php?mod=space&uid=3423031

Replică
https://text.dsf.hs-heilbronn.de October 26, 2026 at 2:31 pm

References:

How to play pokies with payid https://text.dsf.hs-heilbronn.de/_AJT7zJHQJe_6p5l-oPxbA

Replică
safe payid pokies australia October 26, 2026 at 4:11 pm

References:

Daily free spins payid pokies https://www.88m2.com/?365109

Replică
https://docs.monadical.com/ October 26, 2026 at 7:53 pm

References:

BPay pokies online real money https://docs.monadical.com/DTgrmjIPT3StVn98qlZmtw

Replică
http://bbs.sdhuifa.com/home.php?mod=space&uid=1251690 October 27, 2026 at 3:09 am

References:

Australian online casinos with MiFinity http://bbs.sdhuifa.com/home.php?mod=space&uid=1251690

Replică
http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3379313 October 27, 2026 at 4:36 am

References:

Neosurf casino welcome bonus australia http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3379313

Replică
http://9youro.com/home.php?mod=space&uid=116925 October 27, 2026 at 7:59 am

References:

How neosurf works at online casinos http://9youro.com/home.php?mod=space&uid=116925

Replică
https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/ October 27, 2026 at 10:57 pm

References:

Wire transfer casino welcome bonus Australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/INZI-ej2SZ-YGE0gPwqZnA

Replică
gjglm.com October 28, 2026 at 2:01 am

References:

PayID deposit pokies http://gjglm.com/home.php?mod=space&uid=253660

Replică
Osko pokies real play October 28, 2026 at 10:28 am

References:

Mobile pokies osko deposit https://app.wedonthavetime.org/profile/combedge8

Replică
australian online casinos that accept wire transfer October 28, 2026 at 12:06 pm

References:

Mobile wire transfer casino australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/–MbDpknQkis2M6Y0au4BQ

Replică
online slots australia neosurf October 30, 2026 at 6:38 am

References:

How to deposit with neosurf casino australia https://comsenz-service.com/?271135

Replică
gitlab.oc3.ru October 30, 2026 at 7:56 am

References:

Bank transfer casino fees australia https://gitlab.oc3.ru/detailspoon9

Replică
https://cq.x7cq.vip/home.php?mod=space&uid=9744572 October 30, 2026 at 9:21 am

References:

Neosurf casino poker machines australia https://cq.x7cq.vip/home.php?mod=space&uid=9744572

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy