București, 13 noiembrie 2025
COMUNICAT DE PRESĂ
Miercuri, 12 noiembrie 2025, începând cu ora 14:00, Sala AUDITORIUM a Bibliotecii Metropolitane București „Mihail Sadoveanu” (str. Tache Ionescu nr. 4, sector 1) a găzduit Gala Premiilor HESPERUS 2025, organizată sub egida Fundației Culturale HESPERUS.
Având în vedere contextul economic actual, conducerea Fundației Culturale HESPERUS a decis ca ediția din acest an să se desfășoare într-o singură zi, într-un format concentrat, dar păstrând tradiția recunoașterii excelenței culturale.
Fundația Culturală HESPERUS, înființată în anul 1991 de un grup de personalități culturale, profesori și jurnaliști – printre care se numără ing. I.C. Florea (pionier al radiofoniei românești), C.D. Constantinescu (Secretar General RADIO UNIVERSUL), Ioan Ion Diaconu („Memoria pământului românesc”), poeta și redactorul RTV Maria Urbanovici, Ioan Iacob (poet, redactor RTV, președinte fondator), scriitoarea Pușa Roth (realizator Radio România, vicepreședinte fondator), dr. ing. Ileana Tipuriță, artistul plastic Daniela Marin, regizorul Nicolae Corjos și actorul Adrian Pintea – continuă, prin această gală, o tradiție de peste trei decenii de promovare a valorilor culturale românești și internaționale.
Laureații Galei Premiilor HESPERUS 2025 au fost:
La secțiunea Premii HESPERUS online 2025:
• Eliana Popa – pentru melodia „Cântec de acasă” (premiul a fost preluat de reprezentantul ei, Adrian Tomuța);
• Fernando Cisterna, responsabil cu Afaceri culturale în cadrul Ambasadei Republicii Peru în România – pentru participarea la momentul „In memoriam Ramon Stagnaro”, dedicat celebrului chitarist și producător peruan, prin proiecția „Yanni Waltz in 7/8”, evocând o performanță artistică de excepție.
Laureații celor șapte Premii HESPERUS 2025:
• Adrian G. Sahlean (S.U.A.) – pentru traducerea poeziei lui Mihai Eminescu în limba engleză; premiul a fost însoțit de înregistrarea video a poemului „Glossă” în lectura traducătorului. Premiul a fost preluat de interpretul de muzică folk Ovidiu Mihăilescu, cu care laureatul a colaborat;
• Andrei Dogaru, student la UNATC „I.L. Caragiale” – pentru interpretarea rolului Mihai Eminescu din „Luceafărul”, într-o punere în scenă inedită, la Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni;
• Premiul HESPERUS Opera Omnia – acordat realizatoarei Radio România Actualități Mihaela Helmis;
• Premiul HESPERUS pentru Presă – acordat prof. Traian Lupu, director general Mangalia News, publicație online cu impact internațional;
• Premiul HESPERUS pentru Manager IT – acordat bibliotecarului René Chiric (Biblioteca Metropolitană București), pentru sprijinul organizatoric și logistic acordat fundației;
• Premiul HESPERUS pentru Folclor – oferit lui Marin Albu, interpret și creator de instrumente muzicale din Teleorman;
• Premiul HESPERUS pentru Muzică Folk – acordat lui Ovidiu Mihăilescu, care a susținut și un microrecital în încheierea galei.
Pe parcursul evenimentului au fost transmise mesaje de la personalități și laureați ai edițiilor anterioare: Simona Modreanu (România), Dante Medina (Mexic), Amy Branam Armiento (S.U.A.), Maria Mocanu (Republica Moldova), Theodor Damian (New York) și Doris Uglar (Bruxelles), mesajul acesteia din urmă deschizând oficial acordarea premiilor din acest an.
Diplomatul Fernando Cisterna a transmis mulțumiri Fundației Culturale HESPERUS și Bibliotecii Metropolitane București în numele Ambasadei Republicii Peru în România, pentru deschiderea și sprijinul acordat colaborării culturale internaționale, subliniind importanța dialogului artistic dintre Peru și România: „În numele Ambasadei Peru în România, doresc să mulțumesc Fundației Culturale HESPERUS și Bibliotecii Metropolitane București pentru această recunoaștere specială postumă acordată lui Ramón Stagnaro.”
Sponsorii tradiționali ai Galei Premiilor HESPERUS 2025 au fost ROMPAN și Cramele Odobești, directorul Lucian Neacșu oferind publicului detalii inedite din istoria vinului române
Biblioteca Metropolitană București se bucură să fie, și în acest an, partener al Fundației Culturale HESPERUS, contribuind la celebrarea performanței și a dialogului cultural internațional.
⸻
Despre Biblioteca Metropolitană București (BMB)
Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, ce facilitează accesul liber la informare, educație și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin oferta sa culturală bogată, desfășurată în filialele din toate sectoarele capitalei, BMB contribuie activ la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor.Serviciul Comunicare BMB
