POIANA CU SCHIT – LOCUL UNDE NATURA, ARTA ȘI ISTORIA SE ÎMPLETESC

Sfârșit de octombrie, o zi senină. Niciun nor nu a îndrăznit să se ivească pe cer. Soarele a strălucit mai puternic, iar razele sale au fost mai calde.

La propunerea unor prieteni, am hotărât să vizităm Poiana cu Schit, aflată în Pădurea Bârnova-Repedea, în apropierea Iașului.

Am pornit la drum pe un traseu cu dealuri unduind domol, cu peisaje de vis. Verdele crud încă mai domina, în contrast cu pădurile pictate în galben, ruginiu și roșu. La poalele dealurilor, în depărtare, se zăreau pete albe – turme de oi și capre păscând în liniștea toamnei.

Am ajuns în satul Poiana cu Cetate, un sat mic din comuna Grajduri, cu oameni primitori. Aici se află ruinele Bisericii lui Cujbă, un monument zidit la începutul anilor 1600. La poalele pădurii care-și etala paleta de culori, am zărit poteca ce ducea spre Poiana cu Schit. Drumul era anevoios și plin de frunze, din loc în loc câte un buștean așezat de-a latul. Spre bucuria noastră, era un traseu tematic, panourile amenajate ofereau tot felul de informații pe măsură ce pătrundeam în inima pădurii. L-am parcurs în aproximativ într-o oră, fără grabă, era prea frumos ca să te grăbești. Marcajele de pe copaci te îndemnau să mergi mai departe.

 Fiind zi de sărbătoare, mulți oameni au ieșit la plimbare: seniori, tineri, familii cu copii. Pădurea răsuna de glasurile lor vesele, de uimirea copiilor descoperind frunze multicolore, câte o ciupercă, o floare sau o pasăre. Traseul a devenit mai plăcut datorită bucuriei lor.

Pe noi, cadre didactice pensionare, ne-a încântat interesul manifestat de copii și tineri pentru cunoaștere, pentru descoperirea unui loc unic, mai ales astăzi când ecranele le răpesc atât de mult timp. Ne-a surprins comportamentul civilizat al tuturor, fiecare saluta cu „Bună ziua” și un zâmbet larg, adresat parcă naturii întregi.

Poiana cu Schit e declarată rezervație naturală, se întinde pe 9,5 ha și are valoare culturală și istorică, ecologică, istorică. Chiar dacă drumul părea obositor, panourile informative prezentau în mod atractiv despre diversitatea speciilor forestiere, a speciilor de floră și faună etc. Pe unul dintre ele, așezat pe o cioată de fag, am descoperit că e declarat monument al naturii, având vârsta de 542 de ani.

După un timp, am ajuns și în fața noastră s-a deschis Poiana cu Schit, înconjurată de pădure de stejar și fag. Stejarii seculari, martori ai acestui loc plin de mister, stăteau de strajă, de jur în jur, ca adevărați protectori ai trecutului. Unii încă mai erau falnici, alții – triști cu ramurile uscate de timp. Vegetația crescută haotic ascundea, pe alocuri, frumusețea de odinioară.

 Aruncăm o privire să descoperim ruinele vechiului schit din vremea lui Alexandru cel Bun. Monumentul, ridicat de cneazul Duma Negru, fost mare vornic al Țării de Jos a Moldovei, datează de la sfârșitul secolului XIV. Privim zidurile tăcute, mărturii peste veacuri despre trecutul și credința locuitorilor de pe aceste meleaguri. Schitul a funcționat până anul 1863, fiind părăsit după reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Ne-am îndreptat atenția spre expoziția în aer liber cu peste 30 de sculpturi monumentale, realizate în cadrul taberelor de creație între anii 1986-1988 de mari artiști. Poiana, cunoscută și sub numele „Poiana cu Statui”, este un adevărat muzeu în natură. Sculpturile, cântărind între 10 și 54 de tone, sunt un omagiu adus măreției trecutului. Căutăm cu privirea statuile uriașe din piatră, răspândite pe întreaga poiană. Sunt prea puține care se văd. Undeva, în dreapta, domină statuia lui Mihai Eminescu, sculptată de Dan Covătaru. Răsărind din ierburi, poetul privește trist spre zare ca și cum ar rosti: „Un popor fără cultură este un popor fără suflet”. Privind turiștii din jur, ne-am dat seama că există speranță, cultura nu va muri. Multe sculpturi abia se mai zăresc, acoperite de vegetație. Poiana s-a micșorat, iar natura și-a revendicat treptat locul. Neavând niciun indiciu, am urmat câteva cărări printre ierburi înalte, arbuști și copaci, unele probabil bătătorite de animale, pentru a mai descoperi câteva opere ascunse. Cu greu ne-am strecurat prin desiș. Poate că fiecare sculptură ar merita o plăcuță explicativă cu numele autorului și titlul lucrării. Mai ales pentru tineri și copii care pot învăța din aceste simboluri.

La intrare în poiană există totuși un panou cu numele artiștilor și creațiile lor (indicii de amplasare): Dumitru Căileanu, Dan Covăţaru, Alexandru Galai, Mihai Istudor, Vasile Ivan, Dumitru Juravle, Dorin Lupra, Traian Moldovan, Romelo Pervolovici, Aurel Vlad, Napoleon Tiron, Corneliu Camaroschi, Mihai Ecobici, Nicolae Ghiaţă, Grigore Patrichi, Constantin Platon, Cornel Stănescu, Corneliu Tache, Ion Buzdugan, Alexandru Ciutureanu, Costache Constantin, Iorgos Iliopolos, Dumitru George, Alexandru Marchiș, Alexandru Nancu și Petre Marian. Cele 30 de sculpturi poartă titluri incitante, ce te trimit gândul la:

• – istorie și tradiție: „Vatra”, „Răzeș”, „Piatra de hotar”, „Odihna haiducului”, „Piatra voievodală”, „Semn istoric”, „Spațiu mioritic”, „Strajă;
• – aspirație și zbor: „Aspirație”, „Tentația zborului”, „Zbor”, „Icar”;
• – reflecție asupra vieții și a morții: „Eterna trecere”, „Unghiul vieții”, „Devenire”; – meditație și simbol: Uroboros”, „Prodromos”  „Casa ființei – loc pentru meditație”, „Șarpele”, „Semnul lui Iona”, „Scaun vechi”;
• – alte teme: „Anotimpurile”, „Dialog”, „Umbra”, „Moment votiv”, „Trilogie”, „Izvor”, „Cumpăna”, „Lăcaș”, „Confluența”. Fiecare sculptură transmite un mesaj, o stare, o reflecție, iar privitorul trebuie să le descopere.

 Ruinele bisericuței da la sfârșit de secol XIV, sculpturile monumentale în piatră și frumusețile naturii din jur te îndeamnă la o reflecție profundă asupra valorii acestui loc, unde se întâlnesc istoria, arta, credința și natura superbă. Călcăm pe urme de istorie, descifrăm mesajele din piatră și ne oprim o clipă, în rugă, în fața ruinelor.

De pe un panou, aflăm că marele scriitor Mihail Sadoveanu amintește de Poiana cu Schit, unul dintre locurile sale preferate de vânătoare, în volumul de povestiri „Țara de dincolo de negură”, descriind această poiană ca un loc de odihnă și ospăț, după o vânătoare la lup, pe Valea Cucoarei. Aici, în Poiană, „cornul suna” chemând vânătorii „forfotitori și gălăgioși” „la focurile prânzului și amiezii”.                  

Vă invităm să vizitați Poiana cu Schit, un loc unde natura, arta, istoria și spiritualitatea se contopesc într-o simfonie a timpului.

 Silvia Hodaș, UZPR, Filiala Iași & AJRP, Canada