Cultură

Maria a României: Regina artistă – eveniment cu istoricul Narcis Dorin Ion

Vă invităm luni, 22 septembrie, de la ora 19:00, în spaţiul elegant al Palatului Cesianu-Racoviţă, alături de istoricul Narcis Dorin Ion, la un eveniment nou despre Regina Maria. 

Anul acesta, pe 29 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la naşterea celei mai iubite regine a României și este o bucurie pentru Fundația Calea Victoriei să organizeze această conferință, împreună cu unul dintre cei mai apreciați istorici ai momentului, autor a numeroase volume dedicate familiei regale și nu numai, manager al Muzeului Naţional „Peleş” din Sinaia,  vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român și membru al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii. 

Fundația Calea Victoriei este recunoscută pentru evenimentele organizate despre personalitatea rafinată și elegantă a Reginei Maria, care au scos în evidență implicarea ei în diplomație, iubirea ei pentru tradițiile și portul românesc sau dragostea ei pentru poezie, muzică și literatură. 

La conferința din 22 septembrie va fi evidențiată pasiunea Reginei Maria pentru pictură, design interior și exterior, pentru crearea unor spatii în care pictori, scriitori și muzicieni au găsit o oază de creație, relaxare și inspirație. Aceste grădini și palate ne-au rămas moștenire, oferindu-ne privilegiul să ne bucurăm de ele în prezent, ca o celebrare continuă a personalității Reginei Maria a României.

Ne vedem pe 22 septembrie, de la ora 19:00, la Palatul Cesianu-Racoviță, actualul sediu al Galeriilor Artmark, alături de istoricul Narcis Dorin Ion

Related posts

Palate extraordinare din România

GT Post

INFO Muzeul ASTRA – Weekendul Brâncuși la Muzeul ASTRA

Ion Marius Tatomir

CONFERINȚA ,,SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE EFECTUATEDE MUZEUL „VASILE PÂRVAN” BÂRLAD. CAMPANIA 2024”

Ion Marius Tatomir

„Un Crăciun de Poveste” -Concert extraordinar de colinde și tradiții românești, în premieră la Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

A cincea ediție a Școlii Internaționale pentru Patrimoniu, Cultură și Artă „Constantin Brâncuși” 29 iunie – 7 iulie 2023.

Ion Marius Tatomir

Cum citim o ie?

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy