6 C
Nürnberg, DE
March 10, 2026
Ministerul Afacerilor Externe

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a ambasadorului agreat al Muntenegrului în România, Danilo Brajović, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare

Comunicat de presă

Data: 

 02.09.2025

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, l-a primit marți, 2 septembrie 2025, pe ambasadorul agreat al Muntenegrului în România, Danilo Brajović, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Ministrul român a apreciat evoluția dinamică a dialogului politic bilateral, la nivel înalt, precum și între Ministerele Afacerilor Externe ale celor două țări. A încurajat menținerea acestui ritm, inclusiv ca mijloc de impulsionare a cooperării sectoriale și diversificare a schimburilor economice. Complementaritatea esențială dintre diplomația economică și dialogul politico-diplomatic a fost subliniată de cei doi oficiali, sens în care și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini finalizarea și semnarea instrumentelor bilaterale de cooperare sectorială.

Demnitarul român a reconfirmat sprijinul deplin pentru parcursul european al Muntenegrului și a salutat obiectivele ambițioase ale Guvernului de la Podgorița în acest sens, subliniind importanța menținerii ritmului și a calității reformelor asumate. România rămâne deschisă să continue oferirea de expertiză în sprijinul eforturilor Muntenegrului de a-și consolida capacitatea administrativă și de a implementa reforme structurale, în acord cu angajamentele asumate.

Au fost transmise aprecieri pentru buna cooperare în cadrul NATO, cu evidențierea contribuțiilor celor două țări la apărarea colectivă și securitatea regională, în special pe Flancul Estic.

La finalul întrevederii, ministrul Oana Țoiu i-a urat succes ambasadorului Danilo Brajović în activitatea sa în România și l-a asigurat de întregul sprijin al MAE în îndeplinirea mandatului său.

Sursa: MAE

Related posts

Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu, la întâlnirea cu coordonatorul special NATO pentru amenințări hibride, Jean Charles Ellermann-Kingombe: “România nu este doar un beneficiar de securitate, ci un hub de expertiză cibernetică care poate oferi soluții

Ion Marius Tatomir

Vizita oficială în Turcia a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu

Ion Marius Tatomir

România aniversează 70 de ani de când a devenit membru ONU

Ion Marius Tatomir

Vizita oficială a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, în Republica Slovenia, prima la acest nivel după 5 ani

Ion Marius Tatomir

Participarea secretarului de stat Luca Niculescu la Forumul OCDE Emerging Markets

Ion Marius Tatomir

Secretarul de stat Clara Volintiru a participat, la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, la dezbaterea „Comparative strategic perspectives and foreign policy priorities: Romania and Egypt @120 years”

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy