Adoptată de Vatican în contextul Conciliului ll, Declarația,, Nostra Aetate“ adică ,,În vremea noastră “, a reprezentat un moment de cotitură în ceea ce privește raporturile dintre marile religii monoteiste. Acest document a deschis perspectiva dialogului interreligios dintre creștinism și lumea islamică. Apreciind că islamul își are sorgintea în Patriarhul Avram, promovând iubirea, pacea și crezul în judecata de apoi, Vaticanul și a reconsiderat atitudinea față de religia profetului Mahomed, după peste o mie de ani de abordare conflictuală.
În prezent, dialogul deschis în urmă cu 60 de ani se arată extrem de oportun. Cum putem observa, conflictele actuale , mai ales cele din zona Orientului Mijlociu, au, ne place sau nu, fundamente religioase. Acest aspect este relevat și de asumarea, de către toți actorii războiului ce se desfășoară sub ochii noștri , unei dimensiuni eshatologice. Sunt aruncate ,, în luptă “ profeții apocaliptice din toate direcțiile. Pozițiile sunt , inclusiv pe plan religios, ireconciliabile și nu prea se întrevede vreo speranță de schimbare. Or, este clar că, dincolo de orice aranjamente economice și militare, dacă nu se modifică paradigma de raportare religioasă nu se va rezolva nimic. În loc să asistăm la pacificare, vom fi nevoiți să ne obișnuim cu accentuarea radicalismului. Așa se întâmplă când dai la o parte aspectele care te apropie și le interiorizezi doar pe cele care te separă.
Antoniu Martin, istoric și analist politic
