Comunicat
Ediția #9 a American Independent Film Festival, eveniment prezentat de Raiffeisen Bank , aduce în perioada 6 – 12 iunie 2025, la București, o selecție electrizantă de filme independente americane, proiectate la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului. În perioada 13 – 14 iunie 2025, curtea Castelului Bran va găzdui o ediție locală specială, cu proiecții sub cerul liber, în decorul spectaculos al unuia dintre cele mai iconice monumente din România. Ediția #9 marchează o extindere importantă a festivalului în afara Bucureștiului, fiind în pregătire proiecții speciale organizate și în alte orașe din țară, printre care Cluj, Iași, Timișoara și Sibiu, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS), precum și în alte locații ce urmează să fie anunțate. Institutul Cultural Român este partener și al acestei ediții a Festivalului.
Cap de afiș al acestei ediții este „The Last Showgirlˮ, regizat de Gia Coppola, cu Pamela Anderson în rolul principal. Filmul, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Toronto în 2024 și a fost proiectat ulterior la San Sebastián, unde a câștigat Premiul Special al Juriului, și Zurich, marchează revenirea cinematografică a Pamelei Anderson într-un rol dramatic principal, după o pauză notabilă.
„The Last Showgirlˮspune povestea lui Shelly, o dansatoare veterană din Las Vegas, care, odată cu închiderea show-ului în care a performat timp de 30 de ani, este forțată să își regândească viitorul și să repare relația complicată cu fiica sa. Într-un rol secundar important, cinefilii o pot revedea în The Last Showgirl pe Jamie Lee Curtis, nominalizată la BAFTA pentru interpretarea sa.
Filmul a fost descris de Variety drept „o meditație vizuală impresionistă despre feminitate, vârstă și reconectare”, iar The Hollywood Reporter notează că Pamela Anderson „surprinde printr-o interpretare fragilă și emoționantă, ce marchează un punct de cotitură în cariera sa”.
Un alt titlu remarcabil din selecția ediției #9 a American Independent Film Festival
este GAZER, debutul regizoral al lui Ryan J. Sloan, selecționat în 2024 în Quinzaine des Cinéastes la Festivalul de la Cannes, proiectat ulterior la Sitges și Deauville.
Filmul urmărește povestea lui Frankie (Ariella Mastroianni), o tânără mamă care suferă de discronometrie, o afecțiune rară ce îi afectează percepția timpului. În încercarea de a-și susține familia, Frankie acceptă o slujbă riscantă de la o femeie necunoscută, fără să știe ce consecințe o așteaptă.
Screen Daily l-a numit „un debut ambițios și vizual hipnotic, cu o abordare curajoasă a ritmului și realității”, iar IndieWire a subliniat „forța emoțională și coerența unei viziuni personale”.
Mai multe detalii despre programul complet al festivalului vor fi anunţate în curând pe www.filmedefestival.ro
American Independent Film Festival (AIFF) este dedicat producțiilor independente nord-americane, ce se disting prin abordarea lor aparte, departe de tiparele hollywoodiene. Filme care aduc în prim-plan voci inovatoare și perspective autentice.
„Ne bucurăm ca publicul român să poată descoperi producții care circulă în cele mai importante festivaluri de film din lume, dar care rămân aproape imposibil de văzut altfel. Selecția din acest an vorbește despre reinventare, memorie și comunitate – teme esențiale în cinemaul contemporan american. Prin această nouă ediție, AIFF se extindă și în alte orașe din țară, pentru a sprijini diversitatea culturală și educația cinematografică, contribuind astfel la formarea unui public din ce în ce mai deschis și mai informant în fața filmelor independente.”
— Cristian Mungiu, director al AIFF.
“La Raiffeisen Bank credem în puterea artei de a conecta oameni și de a inspira dialoguri semnificative. Suntem mândri să susținem American Independent Film Festival, un eveniment care nu doar că îmbogățește peisajul cultural românesc, dar și încurajează publicul să descopere și să aprecieze diversitatea și profunzimea cinematografiei independente.” a declarat Laura Mihăila, Director Marketing, Comunicare & CX Raiffeisen Bank România.
În cele 8 ediții desfășurate până acum, AIFF a adus în România filme independente remarcabile, premiate în festivaluri de renume precum Sundance, Tribeca și Cannes, și a avut onoarea de a găzdui actori și regizori de talie internațională, precum Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, Barry Jenkins și Steven Spielberg, oferind publicului bucureștean ocazia de a învăța din experiențele lor profesionale și personale.
AIFF #9 este un eveniment prezentat de Raiffeisen Bank.
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei
Cu sprijinul: Aqua Carpatica, Pepsi, Cushman & Wakefield Echinox
Parteneri: Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Europa Cinemas, Castelul Bran, Librăriile Humanitas
Partener media principal: PRO TV
Parteneri media: Voyo, Radio Guerilla, Agerpres, Films in Frame, Cultura la Dubă, ELLE România, Urban.ro, Libertatea, Zile și Nopți, Haute Culture Magazine, Daily Magazine, Observator Cultural, Cinemagia, Cinefan, Cinefilia, Cine Ghid.
Partener de monitorizare: MediaTrust
Sursa: ICR

11 comentarii
References:
Payid pokies no deposit bonus https://pad.koeln.ccc.de/
References:
Bpay pokies online casino https://www.play56.net/home.php?mod=space&uid=6650915
References:
MiFinity casino fast payouts Australia deposit with MiFinity casino Australia
References:
Secure bank transfer casino Australia http://halcom.cn/home.php?mod=space&uid=168995
References:
1 minimum deposit casino australia payid payid pokies app
References:
Australian online casinos that accept wire transfer https://liberalwiki.space/
References:
Neosurf casino free chip australia exclusive neosurf casino bonuses
References:
Bank wire online casino australia https://shopfifth4.bravejournal.net/what-are-the-fast-transfer-options-for-eftpos-in-australia
Bank transfers are also accepted at most operators, though processing times are longer.
Online.Casino reviews the Banking section of every
listed casino so you can compare which methods are available and accepted in your country before signing
up. Often such punters receive individual managers and access to tables and tournaments
with increased limits. While bank wires are great, we reiterate our preference of using Bitcoin for online gambling payouts
as it’s much faster and safer, with fewer fees.
References: https://www.argcsoficial.com.ar/
VIP- und Treueprogramme mit Stufensystemen, exklusivem Cashback und persönlichen Account-Managern können für Spieler mit regelmäßigen Sofort-Einzahlungen besonders
interessant sein. Achten Sie auf Filterfunktionen, eine Suchleiste und
die Möglichkeit, Spiele im Demomodus zu testen, bevor Sie mit
Echtgeld via Sofortüberweisung einzahlen. Gerade im Bereich der Live Spiele
überzeugen die besten Casino mit Sofortüberweisung durch eine große
Auswahl und hohe Qualität. Anbieter mit
häufigen Zahlungsfehlern oder ungewöhnlich langen Bestätigungszeiten bewerten wir entsprechend negativ.
Nur Anbieter, die unsere Mindeststandards erfüllen, werden überhaupt berücksichtigt.
References: https://forum.roguepenguingames.com/
As we mentioned earlier, some casinos don’t allow unregistered gamblers to see the
page listing payment systems or hide the availability.
Let’s take a look at Mega Moolah, which offers the highest winning potential among all the slots
listed above — up to x11,250. If you are in for smaller but more frequent
wins — low volatility is your choice; if you are a riskier player and up to higher but more rare wins — consider
higher volatility. Before registering at any online casinos, let
alone depositing, ensure that it is licensed and that your data and money will be safe there.
References: clubelectronicos.com