Religie

„Crucea, calea spre înviere”

Școala Gimnazială Micești a găzduit un eveniment deosebit care a adunat peste 500 de oameni din Micești dar și din împrejurimi.  Concertul „Crucea, calea spre înviere” a fost motivul pentru care publicul numeros s-a reunit și anul acesta. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 12 aprilie și a fost organizat de parohia Micești, prin preoții slujitori Florin Păcioianu și Stan Robert și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Programul concertului a fost compus din repertoriul pricesnelor și muzica bizantină. Deschiderea concertului a fost oferită de Grupul vocal Glasul Arhanghelului din Micești, condus de prof.  Andreea Urs, un grup vocal format din aproximativ 40 de copii iar apoi evenimentul a continuat cu pr. Robert și Ioana Sorescu, Grupul Psaltic „Neagoe Vodă Basarab” al Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș, coordonat de părintele Andrei Michai, Zorina Bălan și Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, dirijat de arhidiacon Mihail Bucă.

“În această perioadă premergătoare a Învierii Domnului, am zis să așezăm la sufletele oamenilor prin cântare să le ridicăm mintea iar sufletul să vibreze mai înalt, la Dumnezeu. Vedeți dumneavoastră, cred că într-o comunintate, rolul unui preot nu este doar să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu și să facă legătura pe verticală, ci să și facă în așa fel încât să se cunoască oamenii între ei, asigurându-se legătura și pe orizontală și astfel aș zice că se întruchipează crucea lui Hristos pe care s-a jertfit” –  ne-a mărturisit părintele Florin Păcioianu, paroh al Bisericii “Intrarea Domnului în Ierusalim” din Micești, protopopiatul Mioveni.

Prezentatorul concertului a fost părintele Ovidiu Vlăsceanu – Consilier Cutural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Argeșului.

În interviul ce urmează vă invit într-o mică călătorie a evenimentului care răsunat în Argeș, pentru că veți afla mai multe despre acest eveniment cultural, despre Grupul vocal Glasul Arhanghelului din Micești, condus de prof.  Andreea Urs dar și despre fondarea acestui grup de către Andreea Ștefania Păcioianu.

Cornelius Florin Stoica, membru UZPR, realizator Lumina Cuvântului

Related posts

Casa Culturală „Ioan și Clara Maniu”

Ion Marius Tatomir

Moș Crăciun a sosit la parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, Țările de Jos

Ionela van Reez-Zota

Tabăra „Arta Cântării Psaltice” – Întâlnirea dintre Tradiție, Voce și Rugăciune

Ion Marius Tatomir

Lupșa vă invită sus la munte, La Morminte!

Ion Marius Tatomir

Un centru al credinței în mijlocul creierului

GT Post

Ziua Bunicilor, sărbătorită în parohia ortodoxă română

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy