Cultură

ASSISES UNIVERSITAIRES DU FRANÇAIS | trei zile de dialog, formare și cooperare | Constanța

COMUNICAT DE PRESĂ

2–4 aprilie 2025 / Universitatea „Ovidius” din Constanța

Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Universitatea „Ovidius” din Constanța și Alianța Franceză din Constanța, organizează, în perioada 2–4 aprilie 2025, prima ediție a evenimentului Assises Universitaires du Français.

Cadre universitare, formatori, experți și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior și preuniversitar din România și din Franța își propun să abordeze principalele teme legate de cooperarea universitară franco-română și să ofere noi perspective asupra predării limbii franceze și a învățământului în limba franceză. Temele abordate vor fi dezvoltate prin conferințe, mese rotunde și ateliere de formare.

Assises Universitaires du Français reprezintă o inițiativă majoră pentru promovarea și susținerea francofoniei academice din România, încurajând dialogul între instituții, inovarea pedagogică și cooperarea internațională între filierele universitare francofone din România.

Deschiderea evenimentului are loc pe 2 aprilie la Universitatea „Ovidius” din Constanța și va fi oficiată de personalități din domeniul educației și diplomației internaționale, precum:

  • Prof. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul Universității „Ovidius”
  • E.S. Hassan Abouyoub, președintele GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone)
  • Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România, Consilier pentru Cooperare, Știință și Cultură în cadrul Ambasadei Franței în România
  • Laure Castin, directoarea regională AUF pentru Europa Centrală și Orientală
  • David Bongard, prim-consilier OIF – Europa Centrală și Orientală
  • Paul Rondin, directorul Cité internationale de la langue française din Villers-Cotterêts –  Franța.

Tematica primei zile include și o analiză a stării actuale a francofoniei în învățământul superior și preuniversitar din România, completată de o conferință care dezbate poziționarea limbii franceze ca instrument de formare și de predare. La această sesiune vor participa experți internaționali recunoscuți precum:

  • Catherine Carras – Universitatea Grenoble Alpes
  • Nahâl Khaknegar –  Cergy Paris Université
  • Adrien Payet – expert în pedagogii active și director al programului FestiFLE

Programul continuă în zilele de 2, 3 și 4 aprilie cu sesiuni de formare organizate sub forma unor ateliere tematice. Acestea sunt dedicate unor subiecte de actualitate precum predarea disciplinelor non-lingvistice în limba franceză (DNL), sprijinirea excelenței academice, formarea viitorilor profesori de limba franceză, respectiv integrarea inteligenței artificiale în procesul de predare-învățare, în educație.

Pe lângă activitățile de formare, evenimentul include mai multe mese rotunde dedicate unor subiecte esențiale:

  • Școlile doctorale francofone din România
  • Rolul lectorilor de limba franceză în universități și promovarea certificărilor de competență lingvistică în limba franceză.
  • Impactul inteligenței artificiale asupra profesiilor de traducător și interpret
  • Francofonia în cadrul Alianțelor Universitare Europene (reprezentanți EU-CONEXUS și CIVIS)

Componenta culturală a conferinței este marcată și printr-un eveniment dedicat cinematografiei franceze, o proiecție specială la Cinema Jean Constantin inclusă în selecția IFCinéma și a Festivalului Filmului Francez 2025. Proiecția este organizată în parteneriat cu Cinematograful Jean Constantin din Constanța și este realizată cu sprijinul Independența Film.

Prin intermediul evenimentului ASSISES UNIVERSITAIRES DU FRANÇAIS, Constanța devine pentru 3 zile un spațiu de dialog și cooperare dedicat promovării limbii franceze în învățământul superior din România.

Programul complet este afișat pe site-ul Institutului Francez din România: https://shorturl.at/wRc3d

Informații suplimentare pot fi solicitate utilizând adresa:
📧 education@institutfrancais.ro

Organizatori:

Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), Ministerul Educației și Cercetării din România, Alianța Franceză din Constanța, Universitatea „Ovidius” din Constanța

Parteneri :

GADIF, Canopé, Cergy Paris Université, Universitatea Grenoble Alpes, Universitatea din București, Campus France Roumanie, Cinema Jean Constantin Constanța

Parteneri media:

RFI România, TV5MONDE, France Médias Monde

Related posts

Festivalul „Culturile lumii” –  diplomație culturală la Mogoșoaia și o serie de evenimente captivante, cu acces liber pentru public

Ion Marius Tatomir

Emisiunea “Cu…minte de weekend”

Ion Marius Tatomir

Abibliofobie

GT Post

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” sărbătorește 130 de ani de excelență și dedicație către cunoaștere

Ion Marius Tatomir

Manifestare culturală de prestigiu la Cercul Militar Iaşi

Ion Marius Tatomir

EMINESCU, LA CEAS DE SĂRBĂTOARE

GT Post

19 comentarii

VIP payid pokies australia October 25, 2026 at 2:21 pm

References:

Pokies payid accepted australia VIP payid pokies australia

Replică
online pokies payid no deposit October 26, 2026 at 12:36 pm

References:

Payid pokies real money no deposit online pokies payid no deposit

Replică
https://karensand30.werite.net October 26, 2026 at 1:39 pm

References:

Payid pokies deposit https://karensand30.werite.net

Replică
http://forum.panabit.com/ October 26, 2026 at 2:26 pm

References:

Same day payout pokies payid http://forum.panabit.com/

Replică
progressive jackpot payid pokies October 26, 2026 at 4:24 pm

References:

Real money payid online pokies https://undrtone.com/streetscale63

Replică
http://www.lezcc.com October 26, 2026 at 7:17 pm

References:

Australian casino with BPay http://www.lezcc.com

Replică
instant withdrawal MiFinity casino Australia October 26, 2026 at 10:28 pm

References:

Live casino Australia MiFinity https://codimd.zaehlwerk.net/E2d4hrVGQd2T84hqEwzSUw

Replică
http://xhdyz.cn/ October 27, 2026 at 2:19 am

References:

Australian online casino neosurf http://xhdyz.cn/

Replică
https://molchanovonews.ru/user/shearswaste66/ October 27, 2026 at 5:18 am

References:

New MiFinity casinos Australia https://molchanovonews.ru/user/shearswaste66/

Replică
bank transfer casino bonus australia October 27, 2026 at 7:44 pm

References:

Fast payout pokies wire transfer australia bank transfer casino bonus australia

Replică
online casinos bank transfer Australia October 28, 2026 at 6:14 am

References:

Bank wire casino deposits online casinos bank transfer Australia

Replică
how to deposit with BPay pokies October 28, 2026 at 6:42 pm

References:

BPay pokies no deposit bonus how to deposit with BPay pokies

Replică
n2nn.com October 28, 2026 at 8:56 pm

References:

Best payid pokies australia http://www.n2nn.com/?801265

Replică
5 dollar deposit pokies payid October 29, 2026 at 10:22 pm

References:

Best payid pokies australia http://dle1.xn--31-6kc3bfr2e.xn--p1ai/user/securebeer4/

Replică
pbase.com October 30, 2026 at 3:24 am

References:

Neosurf casino cashier australia https://pbase.com/lightcrack31/

Replică
direct bank transfer casino australia October 30, 2026 at 4:13 am

References:

Best aussie bank transfer casinos direct bank transfer casino australia

Replică
online casino willkommensbonus klarna October 31, 2026 at 2:35 am

Reload-Boni gelten an bestimmten Tagen oder im Rahmen von Aktionen, Freispiele werden häufig für neue Slots vergeben. Typisch ist
ein Einzahlungsbonus, bei dem die erste Einzahlung um einen bestimmten Prozentsatz aufgestockt wird, oft zusammen mit Freispielen für ausgewählte Slots.
Wer seine erste Einzahlung per Sofort tätigt, kann in der Regel den online casino willkommensbonus klarna des Casinos in Anspruch nehmen. Obwohl Neteller in der
Regel für einige Bonusansprüche nicht anwendbar ist,
ist es heute eine der besten Zahlungsalternativen zu Sofort.
Klarna hat 2014 die Sofort GmbH und 2017 ihren deutschen direkten Konkurrenten BillPay
übernommen. Seit den frühen Jahren des Internets, als der Markt noch nicht optimal reguliert war,
hat sich sowohl gesetzlich als auch technisch
enorm viel getan.

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy