Comunicat
Cei peste 550 de studenți, masteranzi și doctoranzi care studiază Filologie și Artele spectacolului la UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU, precum și cadrele didactice, se bucură de condiții superioare de studiu și predare odată cu finalizarea proiectului „Reabilitare, consolidare, extindere și dotare a infrastructurii educaționale destinată Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității ‹Lucian Blaga› din Sibiu”, finanțat prin ADR Centru în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020.
Proiectul a fost inclus în Axa prioritară 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectivul specific 10.3 „Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive”.
Valoarea totală a proiectului inaugurat acum este de 18.905.419,01 lei (4,06 milioane euro) din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR: 18.522.819,42 lei (98,00 % din valoarea eligibilă a proiectului) adică 3.981.689,47 euro. Diferența între aceste sume o reprezintă contribuția beneficiarului.
Cu o complexitate mare a activităților, proiectul „Reabilitare, consolidare, extindere și dotare a infrastructurii educaționale destinată Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu” s-a derulat în perioada 03.04.2018 și 31.12.2024, fiind inaugurat oficial la finele acestei luni.
“Iată cǎ a venit și acest moment așteptat al inaugurării unui spațiu modern, creativ, un spațiu care îi va inspira cu siguranță pe studenții și cadrele didactice din Facultatea de Litere și Arte a ULBS. Mulțumim tuturor autorităților locale care ne-au sprijinit în acest demers, precum și colectivului de specialiști și îndeosebi directorului general al ADR Centru, domnului Simion Crețu. Ne bucurăm să putem spune cǎ, prin acest proiect de reabilitare, am revitalizat un spațiu degradat și l-am redat comunității academice în cel mai nobil scop: acela al educǎrii tinerilor”, a precizat domnul Prof. Univ. Dr. Habil Sorin Radu, Rectorul Universității sibiene.
Clădirea existentă a Facultății de Litere și Arte a ULBS a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, consolidare și extindere, vechiul imobil fiind demolat parțial, reconstruit și renovat complet. Noua construcție este multifuncțională și are spațiile inițiale recompartimentate, cu performanțe energetice superioare și modern dotate cu materiale didactice, noi tehnologii și suport TIC, echipamente și mobilier de specialitate, software didactic și aparatură de specialitate, pentru creșterea gradului de implicare al studenților în procesul educațional.
„Investiția în educație este, de departe, una dintre cele mai benefice pentru progresul societății în ansamblul său, fapt pe deplin înțeles de colectivul Universității „Lucian Blaga” Sibiu. O dovedesc și eforturile de modernizare a condițiilor de învățământ concretizate în cele aproximativ 9 milioane de euro investite aici prin două proiecte finanțate și finalizate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, care s-a încheiat în 31 decembrie 2024.
Ferma didactică de la Ruscior și clădirea modernizată și superior echipată a Facultății de Litere și Arte a universității sibiene au fost doar două dintre proiectele derulate prin Agenția de Dezvoltare Regională Centru, prin care s-au investit fonduri europene nerambursabile în scopul creșterii competitivității tinerilor din Regiune pe piața muncii, în perspectiva tot mai complexă și solicitantă a societății moderne.
La Universitatea sibiană, modernizarea infrastructurii de învățământ continuă, tot cu fonduri europene nerambursabile. În cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027 a fost contractat deja proiectul „Lucrări de extindere, reabilitare, modernizare și echipare la Facultatea de Inginerie, Corp I, II și III”, cu o valoare totală de aproximativ 8 milioane de euro.
Pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale pe toate palierele de învățământ, în această perioadă – adică în Prioritatea 6 din cadrul Programului ”Regiunea Centru”, alocarea totală nerambursabilă, în ansamblu, este de aproape 51,7 milioane euro”, a precizat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.
