Sâmbătă, 31 august 2024, cu prilejul deschiderii oficiale a celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, au fost anunțați câștigătorii Secțiunii Compoziție.
Juriul acestei secțiuni a fost prezidat și la ediția de anul acesta de către celebrul compozitor și pianist polonez Zygmunt Krauze. Alături de maestrul Krauze, în juriu s-au aflat binecunoscuții compozitori Tim Benjamin, Dan Dediu, Adrian Iorgulescu, Doina Rotaru, Pascal Dusapin, Outi Tarkiainen, Jennifer Higdon, Magnus Lindberg, Gerard McBurney, împreună cu Elsa Vautrain, Director artistic al Universal Music – Durand Salabert Eschig.
Juriul a acordat următoarele premii:
Premiul pentru muzică de cameră:
– Daniele Di Virgilio (n. 1990, Italia), pentru lucrarea “SINE Me-moria“
Premiul pentru muzică simfonică:
– Voltz Alexander (n. 1999, Australia), pentru lucrarea “DUNROSSIL ELMS“
Premiul pentru originalitate:
– Santamaria Diego (n. 1993, Italia), pentru lucrarea “THE STONE AND THE IVY”
Concursul Internațional George Enescu, inițiat în 1958, este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume, oferind tinerilor muzicieni o platformă de afirmare la nivel internațional. De-a lungul anilor, concursul a consolidat poziția României pe scena culturală globală, fiind singurul concurs din România afiliat Federației Mondiale a Concursurilor Internaționale de Muzică Clasică și a descoperit numeroase talente care au devenit artiști de renume mondial. Ediția din 2024 promite să fie una de excepție, continuând tradiția de a aduce în prim-plan talente ale muzicii clasice.
Ajuns la cea de-a XIX-a ediție, Concursul Internațional George Enescu aduce împreună tineri muzicieni talentați din întreaga lume, celebrând astfel moștenirea culturală a muzicianului George Enescu.
Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Concursul Internațional George Enescu, proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și organizat de către ARTEXIM, va avea loc în perioada 31 august – 27 septembrie 2024, la București.