Joi, 25 iulie 2024, am avut bucuria și onoarea de a participa la o serată culturală de excepție organizată la restaurantul „Cocoșul de Aur – Alchimia Garden” din Târgu Mureș, prilejuită de versisajul expoziției de pictură „Dialoguri cu Brâncuși”, cuprinzând o colecție de tablouri semnate de pictorița Daciana Androne.
Originară din Târgu-Mureș, artista, stabilită în Franța, deține o galerie de artă în orașul Hesdin și face parte, indiscutabil, din galeria româncelor, care reprezintă cu succes, arta și cultura națională în afara granițelor României. Atunci când a luat decizia de a crea seria de tablouri inspirate din operele brâncușiane, artista vizuală s-a gândit în primul rând la rădăcinile ei românești și și-a asumat această decizie, sperând că publicul iubitor de frumos va înțelege că „parafrazarea”, prin arta picturii, a marelui Brâncuși, nu stă sub semnul unui act temerar, ci este rezultatul unei atitudini pline de încântare și smerenie în fața unui artist de geniu, care și-a propus să reprezinte în sculpurtile sale acea lume a Ideilor spre care tindea Platon în „Dialogurile” sale.
Considerând că lucrările sale sunt greșit așezate în categoria artei abstracte, Brâncuși însuși, atrăgea mereu atenția, criticilor de artă, că în procesul creației artistice a urmărit „cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.” (Constantin Brâncuși).
Esențială este concepția pictoriței Daciana Androne, despre capacitatea oricărei opere de artă, de a simboliza ideea de zbor iar atunci când pictează, artista pare să facă declarații de dragoste nemărginirii, ca țintă inspirațională supremă. „Pictura este cea mai pură formă de expresie care îți oferă libertatea de a plonja în cele mai adânci zone ale sufletului și a-ți lua zborul spre acele locuri în care sufletul și mintea pot călătorii împreună”. (traducere liberă după Daciana Androne)
În acest sens, expoziția, nu întâmplător intitulată „Dialoguri cu Brâncuși” trebuie receptată ca un imens și original omagiu pe care pictorița l-a adus genialului sculptor român, care a transformat zborul într-o obsesie creatoare, materializată în sculpturile care i-au garantat celebritatea și i-au asigurat un loc de top pe piramida nemuririi.
Se știe, că autorul „Mesei tăcerii”, al „Porții sărutului” și „Coloanei fără sfârșit”, a fost, nu doar un artist plastic de geniu, ci și un talentat mânuitor al condeiului. Format în matca înțelepciunii populare românești, Brâncuși este autorul unor „vorbe inspirate”, al unor cugetări de mare adâncime și de o frumusețe excepțională.
Inspirată a fost, doamna Androne, atunci când a așezat, în „fruntea” unora dintre tablourile din expoziție, fragmente din cugetările brâncușiene. Acest lucru a amprentat într-un chip fericit relația pictoriței cu opera lui Brâncuși marcând o dată în plus, originalitatea abordării sale plastice și farmecul deosebit la tablourilor expuse la „Cocoșul de aur”.
În aceste tablouri, ale căror titlu este dat de câte o cugetare semnată de Brâncuși, trimiterile la creațiile brâncușiene sunt evidente, dar sunt puse într-o lumină originală care surprinde privitorul și îl trimite într-un univers vizual complex și unic, în cadrul căruia sculpturile brâncușiene se încarcă cu mesaje surprinzătoare, filtrate fiind prin ochiul și sufletul artistei dăruită cu o surprinzătoare capacitate de creație și interpretare plastică.
Surprinzătoare a fost și dimensiunea multiculturată a vernisajului în cadrul căruia expriențele artei plastice s-au îmbinat perfect cu momentelele muzicale susținute de binecunoscuta solistă târgumureșeană Ana Maria Galea, care a pregătit un recital de muzică cu cântece inspirate din repertoriul muzical românesc și internațional, asezonate cu accentele muzicale specifice muzicii de jazz. Acompaniată la pian de Daniel Csikos, solista a încântat publicul cu vocea sa caldă, prezența fermecătoare și interpretarea excepțională.
Cu aplauze a fost răsplătită și intervenția, de la începutul versajului, susținută de actorul și managerul Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Iulian Praja. Artistul, care a studiat la Universitatea Teatrală din Târgu-Mureș, a conferit un plus de savoare discursului său, prin recitarea unui fragment poetic închinat produselor lui Bachus și i-a invitat pe cei prezenți să-și amplifice starea de bine gustând din vinurile oferite de Cramele Recaș.
„Arta mea –scria Brâncuși în urmă cu un secol – este o evadare în realitatea cea mai adevărată”, evadați, așadar din canicula și monotonia fiecărei zile, și intrați în nonconformistul și confortabilul spațiu al evenimentului expozițional intitulat „Dialoguri cu Brâncuși”. Dezlegați misterul relației pictoriței cu sculpturile brâncușiene și lasăți imaginile să vă mângâie sufletul intrând în starea de beatitudine provocată de contactul cu pictura autentică. Puteți face acest lucru până în data de 2 august, când se va închide această admirabilă expoziție, ce îmbină imaginea picturală cu esențele neobișnuite ale cugetărilor gândite de Brâncuși.
Liliana Moldovan