Exclusiv

Ca un dar de MĂRȚIȘOR – poezii oferite doamnelor și domnișoarelor de Mircea Dorin Istrate

MIRCEA DORIN ISTRATE

SMERELNIC GHIOCEL

Ieșit-a din zăpadă-nspre lumină
Un ghiocel smerelnic, curat și fără vină,
El fi-va-l primăverii mărțișor
Ce-a adunat speranțe și mult dor
Și-acuma irizând văpăi de soare,
Stă prins pe bluza une,i domnișoare.
***
Ce mândră-i ea de-acum și fericită
Că cineva-i cu gând la ea, și că-i iubită
De-un suflet bun, smerit, ce se-nfioară
Și-acuma cum îmi fosta-ntâia oară,
Când ochii ei ca două viorele
Mi l-au topit în doruri lungi și grele.
***
Vedeți cum albii ceea ghiocei
Trezesc simțirea-n cruzii tinerei,
Iar la acei ajunși, mai întomnați,
Când dăruiesc, au ochi-nlăcrimați,
Gândind de cu a fost demult, odată,
Când întâlnit-au ochi, de dragă fată……
***
De ce nu-mi dai Tu Doamne, că Tu poți,
Trecuții ani ai tinereții toți,
Să dau la fiecare fată ghiocei,
Să se-ndrăgească ceia tinerei,
Să simt-a primăverii-nfiorare
În inimă și-n simțuri, fiecare.

CHIAR VINE

S-a topit, încă de-aseară, orice urmă de zăpadă,
Iar pe dealuri, lunci și crânguri, a-nceput să mi se vadă
Ghioceii, lăcrămiore, ce-s de-acuma pâlcuri, pâlcuri,
Iar lăstarii din pometuri stau de-acum să spargă muguri.
***
De atâtea mii milenii pe-astă humă pământească
Se rotesc la nesfârșituri, după legea cea cerească,
Nu doar globul meu de tină, ci și cele anotimpuri
Ce se-nnoadă înte ele din a haosului timpuri.
***
Mâine, de va fi ca astăzi, soare cald și-ntoate bine,
Să fiți siguri de acuma cum că primăvara vine,
Și de vreți să îi dăm slavă, să vă puneți fiecare
La rever ori butonieră, ghiocei sau lăcrămioare.
***
Să ne știm uni cu alți că ne bucurăm de viață,
Că dorim, vină schimbarea, chiar de mâine dimineață,
Cu dorințe și speranțe că-n ăst an va fi mai bine,
De cât fost-a-n ceialalți, pentru voi și pentru mine

Mircea Dorin Istrate

Related posts

În curând un nou roman despre viața filosofului Mircea Vulcănescu

Liliana Moldovan

Frumusețea unității fundamentală de exprimare la Mihaela CD

Liliana Moldovan

Să cinstim “Soborul Sfinților Apostoli”!

Liliana Moldovan

Descoperind  bulgǎrele de luminǎ

Liliana Moldovan

Scriitorul și ziaristul AL.FLORIN ȚENE a primit MERITUL CULTURAL

Liliana Moldovan

Răsculatul Cloșca a fost preot ortodox! O ipoteză inedită și credibilă!

Liliana Moldovan

22 comentarii

payid withdrawal online pokies October 26, 2026 at 12:33 pm

References:

Payid pokies withdrawal https://dobryakschool.ru/user/rollsphere98/

Replică
escrever.coletivos.org October 26, 2026 at 1:46 pm

References:

Mobile payid pokies australia escrever.coletivos.org

Replică
jackpot pokies payid October 26, 2026 at 2:40 pm

References:

Pokies payid accepted australia https://bbs.ybk001.com/home.php?mod=space&uid=630862

Replică
BPay high roller casino Australia October 26, 2026 at 6:54 pm

References:

BPay pokies instant play https://doc.thudep.com/3Yn93MtYSW29tVRxGp5SZQ

Replică
https://gitlab.keysmith.bz/lockcream00 October 26, 2026 at 11:57 pm

References:

BPay pokies review https://gitlab.keysmith.bz/lockcream00

Replică
https://www.1v34.com October 27, 2026 at 3:21 am

References:

MiFinity deposit casino Australia https://www.1v34.com/space-uid-1851521.html

Replică
https://codimd.zaehlwerk.net/SXtf3UCFRNOPsOHewU7N-w October 27, 2026 at 6:17 am

References:

MiFinity casino fair play Australia https://codimd.zaehlwerk.net/SXtf3UCFRNOPsOHewU7N-w

Replică
9youro.com October 27, 2026 at 7:07 am

References:

MiFinity payment method casino http://9youro.com/home.php?mod=space&uid=116874

Replică
osko casino payment method October 28, 2026 at 12:54 am

References:

Osko direct bank transfer casino https://jszst.com.cn/home.php?mod=space&uid=7362578

Replică
https://docs.localcharts.org October 28, 2026 at 3:50 am

References:

Low deposit bank transfer casino australia https://docs.localcharts.org/79aWBHLyT1OsMtpY9CytsQ

Replică
wire transfer casino online real money Australia October 28, 2026 at 4:13 am

References:

Wire transfer casino payouts australia http://gjglm.com/home.php?mod=space&uid=253418

Replică
https://docs.monadical.com/xW95alq3QR2AJE6gT3hByA October 28, 2026 at 1:30 pm

References:

Osko pokies Australia online https://docs.monadical.com/xW95alq3QR2AJE6gT3hByA

Replică
27vlz.ru October 28, 2026 at 3:02 pm

References:

Osko pokies tips https://27vlz.ru/user/crackplough2/

Replică
trusted BPay casinos Australia October 28, 2026 at 11:06 pm

References:

Genuine bpay pokies http://www.qilurexian.net/?339370

Replică
payid pokies no deposit bonus October 30, 2026 at 4:44 am

References:

Newest payid pokies australia https://bbs.ybk001.com/home.php?mod=space&uid=635185

Replică
bank transfer casino real money Australia October 30, 2026 at 4:46 am

References:

Australian casino wire deposit http://dle1.xn--31-6kc3bfr2e.xn--p1ai/user/chinpotato8/

Replică
https://codimd.syssec.org/bKjND-KpQrGc6J9cqKK3aA October 30, 2026 at 5:41 am

References:

BPay casino bonus Australia https://codimd.syssec.org/bKjND-KpQrGc6J9cqKK3aA

Replică
http://x.kongminghu.com/home.php?mod=space&uid=992293 October 30, 2026 at 6:58 am

References:

Roulette online MiFinity Australia http://x.kongminghu.com/home.php?mod=space&uid=992293

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy