Exclusiv

Să cinstim “Soborul Sfinților Apostoli”!

Au fost trimiși in toată lumea de DOMNUL nostru IISUS
Să ducă Evanghelia, de la cel mic, la cel de sus!
Andrei cel întâi chemat, cu Evanghelia să meargă
În Dobrogea și în ținuturi, vecine cu Marea Neagră!

Apoi în Grecia la Patras; păgânii l-au urmărit
Și pe o Cruce ca un “X”, barbaric l-au răstignit…
Petru, “întâiu-ntre egali”, năvalnic Mărturisitor
Cu “trilogia lepădării”, de Bunul său Învățător…

Căindu-se, a mers Apostol în Pont și Capadocia
În Asia, la spanioli, Bitinia, Galiția
Răstignit fiind de Nero: “-Eu
nu sunt IISUS CHRISTOS!
Nu merit așa răstignire, ci numai cu capu-n jos…”

Iacob al lui Zevedeu, în Ierusalim, Iudeia,
A dus Cuvântul DOMNULUI și-a fost ucis cu sabia…
Ioan, Apostolul iubirii, în Efes, toată Asia
A dus Cartea cărților și-n Patmos în Grecia!

Filip, Apostolul cel Sfânt, a dus Evanghelia
Cu a sa soră Mariam, în multe părți din Asia!
Și din această pricină, a început să pătimească
Si-n Frigia (Ieropole), luă Moartea Mucenicească!

Apostolul Bartolomeu, făcu Evanghelizare
În Asia, la indieni și în Armenia cea Mare!
Iar acolo în Albana, au început să-l prigonească
Și a primit pentru CHRISTOS, o Moarte Mucenicească!

Toma-Geamănul Apostol, a mers până-n India,
Să dea la orice făptură, Cartea Vieții-Biblia!
Fiind urât de păgânime, pentru Cuvântul Predicat,
Cu tot veninul sufletesc, cu arcul l-au săgetat…

Matei, Evanghelia, scris-a în limba ebraică
Pentru elinii Filosofi, a tradus-o și în greacă!
Apoi a propovăduit-o în toată Etiopia
Unde fost-a ars pe rug…motivul? Evanghelia!
Iar Iacob al lui Alfeu, a dus Cuvântu-n Răsărit
Unde păgânii idolatri, spre CHRISTOS i-a convertit!
Care cu drag l-au numit: “Sămânța Duhovnicească”
Iar anticriștii ucigându-l, luă Moarte Mucenicească!

Apostolul Iuda-Tadeul, în Galileea, în Iudeia
A dus cuvântul la arabi, Samaria și Siria!
Fost-a la mesopotami și în ținutul Ararat
Unde slujitori de idoli, pe un lemn l-au spânzurat…

Apostolul Simon-Zilotul, din Africa (Mauritania),
A mers Predicând Cuvântul, până în Britania!
Dar păgânii îndărătnici, ce “Vestea Bună” n-au primit
Neștiind că-l mută-n Cer, pe un lemn l-au răstignit…

Sfântul Apostol Matia (în locul “Vânzătorului”)
A dus în Capadocia, voia Mântuitorului!
Apoi în Etiopia, cu oamenii și Cerul, casnic,
Potrivnicii l-au chinuit și l-au ucis în mod năpraznic…
Saul din Tars, devenit Pavel, orbit în chip Miraculos
De LUMINA necreeată a DUMNEZEULUI CHRISTOS,
Din cel ce prigonea Creștinii, instantaneu s-a pocăit
Și fără de întoarcere, în Creștin s-a Convertit!

I-a Învățat și Botezat: în Cipru și-n Asia
În Grecia și la Roma, dar și în Macedonia!
A fost Apostol pentru Neamuri! Biserici multe a-nființat!
La Roma prin sabie, Nero l-a asasinat…

Să dăm Cinstirea cuvenită, că-n lume Biblia au dus
Conform trimiterii în lume de-Învățătorul lor IISUS!
Să-i avem zilnic Modele! (nu să murim Mucenicește…)
Ci Biblia s-o explicăm: neschimbat și Românește!

♧ Autor: Paulian Buicescu;
♧ Documentare & Tehno-Redactare: Maricela-Paraschiva Buicescu.

Related posts

Prima bancnotă cu o femeie cu nume și prenume, de după revoluție

GT Post

Al. Florin Ţene: „Cavalerul nebuniei străbate literatura Europei“

Liliana Moldovan

Declarația Summitului NATO de la Ankara / The Ankara Summit Declaration

Ion Marius Tatomir

„Ciocnirea civilizațiilor„ sau tendința expansionismului popoarelor cu mentalități  de stânga

Liliana Moldovan

DUBLĂ LANSARE DE CARTE

Ion Marius Tatomir

Arta ca iluzie

Liliana Moldovan

6 comentarii

4001179958.org October 26, 2026 at 1:40 pm

References:

Fast payout payid pokies 4001179958.org

Replică
https://hedgedoc.dawan.fr October 27, 2026 at 8:58 am

References:

Neosurf casino deposits australia https://hedgedoc.dawan.fr

Replică
https://timmons-hebert-5.technetbloggers.de/ October 28, 2026 at 11:32 pm

References:

Fast payout payid pokies https://timmons-hebert-5.technetbloggers.de/

Replică
https://sciencemission.com/ October 30, 2026 at 8:36 am

References:

Best neosurf deposit casino australia https://sciencemission.com/

Replică
codimd.caa-ins.org October 30, 2026 at 10:37 am

References:

Mobile bank transfer casino australia https://codimd.caa-ins.org/XYuHwpD3RTaKnTt9Vy4Blg

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy