18.1 C
Nürnberg, DE
July 16, 2024
Opinii

Deşteptu’ lu’ mama

Copiii care sunt adesea lăudați încep să se teamă că își vor dezamăgi părinții, fiindcă nu vor putea să le îndeplinească așteptările. Prin urmare, pentru a evita o situație de eșec, de multe ori, refuză jocuri sau activități în care ei consideră că nu vor face față. A lăuda înseamnă a evalua. Dacă un copil este lăudat permanent și, deci, evaluat pozitiv permanent, are impresia că, dacă nu va face bine un lucru, atunci părinții îl vor condamna.

„De mic am văzut că e un geniu!” mi-a spus mama unui băiețel de 8 ani„Cu școala cum merge?” am întrebat instinctiv. „Ei, aici e problema, cred că școala nu e capabilă să-i aprecieze valoarea. La ce profesori avem… nu mă miră nimic! Noi știm ce am crescut, copilul meu este genial! Este cel mai deștept copil, doamnă! Știe de mic poezii. La 3 ani citea, doamnă, citea! Cum vedea în market pungile cu chipsuri, știa că-s chipsuri! La ce școală ar trebui să-l înscriem, poate ar trebui una privată?” „Ce anume reclamați privitor la școală?” am continuat nedumerită. „Cum să vă spun, e jenant, la școală mi s-a spus că nu dă randament. Când i se dă o problemă, cică refuză să o rezolve. Prostii! Doar el știe! Eu sunt convinsă că învățătorul e de vină, de asta nici copilul nu-și dă silința! Așa că, vă rog, recomandați-ne o școală de elită, ceva pentru copiii cu inteligență peste medie!”

Așadar, încercăm să aflăm mai multe despre micul geniu. Toma, să-l numim astfel, a avut dificultăți la scriere, așa că a refuzat categoric, în ultimul semestru, să mai scrie în clasă. Când a văzut pentru prima dată adunarea și scăderea, pur și simplu a intrat în negare. La primele adunări, când învățătoarea l-a corectat, a avut un acces de furie, a luat caietul și a lovit cu el colegul de bancă. Mama a încercat să vorbească cu învățătorul: „Cu siguranță este un copil deștept, dar asta nu înseamnă că nu trebuie depus niciun efort”, i-ar fi spus acesta spre dezamăgirea ei.

De ce acest copil, care se află în fruntea tuturor evaluărilor părinților lui, nu are încrederea în sine pentru a face față celor mai standard sarcini școlare, exact ca ceilalți copii?

Întrebată cât de des își laudă copilul, mama a răspuns cu seninătate și mândrie: „Dintotdeauna, deci foarte des. Copilul meu este cel mai deștept din lume și eu, normal, îi spun asta în fiecare zi”. Am auzit că sunt părinți care pun bilețele despre cât de grozavi sunt copii lor în cutiuțele cu sandviciul pentru pauză. „Poftă bună, inteligentul meu!” O cunoștință mi-a spus că i-a cumpărat băiatului de 6 ani un bilet la meci pentru că a ajutat la strâns masa, în timp ce o alta mărturisea că și-a răsplătit fiica de 10 ani cu o vizită la salonul de manichiură pentru că și-a făcut temele în weekend, singură, cât ea a lipsit. Viața copiilor este suprasaturată cu asigurări că totul merge grozav pentru ei și ei înșiși sunt minunați până în măduva oaselor indiferent ce ar face. Bravo! Ești cel mai isteț! li se spune mereu, fie că mergi la locul de joacă, în curtea unei școli, te afli într-o pizzărie sau participi la o petrecere de aniversare, poți auzi același cuvânt peste tot: „Bravo!”. Mulți dintre noi le spunem „bravo” copiilor noștri atât de des și indiferent ce ar face, încât a devenit deja un cuvânt de rutină.

Motivul acestui comportament este unul simplu. Aceasta este o convingere: dacă un copil crede că este inteligent, după ce i s-a spus despre asta de un milion de ori, nu se va teme de nicio sarcină la școală, spun unii părinți. Și, mai apoi, în viață. Lauda excesivă este, din punctul de vedere al acestora, un înger păzitor. Laudă pentru ca copilul să nu uite niciodată de talentele lui, de calitățile lui. Ești cel mai deștept! Ești cel mai frumos! Ești cel mai… cel mai… cel mai.

Cu toate acestea, un număr tot mai mare de cercetări sugerează că este adevărat opusul. A numi un copil „inteligent” de când s-a născut nu garantează că se va descurca bine la școală. A-l numi talentat sau geniu indiferent ce face nu presupune că va ajunge la maturitate Picasso sau Hawking. Mai mult, laudele excesive pot duce la performanțe școlare slabe. Cercetările au arătat că cei care cred că cheia succesului este inteligența înnăscută subestimează importanța efortului. Copiii gândesc: „Sunt deștept, așa zic părinții mei, deci nu trebuie să fac un efort pentru asta. Orice fac este perfect.” A face un efort înseamnă, în opinia lor, a arăta tuturor că nu ești capabil, a face efort pentru a dovedi că ai o calitate devine o expresie a slăbiciunii. Stima de sine nu poate fi „crescută” din exterior . Toate cadourile, evaluările, laudele, „like-urile” au un efect temporar. Ele formează o dependență. Iar un copil crescut în dependență nu are încredere stabilă în abilitățile, talentele, competența lui.

Lauda este importantă, desigur, în formarea personalității. Dacă copilul nu primește suficientă recunoaștere de la părinți și rude, atunci acest lucru provoacă îndoială de sine, anxietate și indecizie. La urma urmei, prin laude îi confirmăm copilului semnificația și valoarea. Le spunem o mulțime de lucruri copiilor noștri, dar există cuvinte magice care îi pot face mai puternici, mai deștepți, mai buni și să adauge personalității lor încredere în sine. Desigur, copiii sunt întotdeauna încântați să primească sprijin și apreciere de la părinți. Sunt fericiți când activitățile lor sunt remarcate și eforturile lor sunt apreciate. Uneori, copiii înșiși „cerșesc” laudă. Dar merită să ne amintim că laudele nu numai că ajută la dezvoltarea celor mai bune calități, dar dacă sunt folosite incorect și în exces, pot chiar dăuna.

Copiii care sunt adesea lăudați încep să se teamă că își vor dezamăgi părinții, fiindcă nu vor putea să le îndeplinească așteptările. Prin urmare, pentru a evita o situație de eșec, de multe ori, refuză jocuri sau activități în care ei consideră că nu vor face față. A lăuda înseamnă a evalua. Dacă un copil este lăudat permanent și, deci, evaluat pozitiv permanent, are impresia că, dacă nu va face bine un lucru, atunci părinții îl vor condamna. „Fiul nostru de 5 ani urăște să greșească. E atât de deștept încât eu una cred că de aceea e și perfecționist, mi-a spus o altă clientă. Am vrut recent să-i cumpărăm o bicicletă, dar am decis să nu mai cumpărăm nimic, pentru că dacă Andi nu ar putea merge din prima pe bicicletă, nu s-ar mai urca niciodată pe ea! Am mai avut cazuri similare și cu alte jucării, de pildă cu un logo, pur și simplu l-a călcat în picioare și nu putem înțelege de ce se comportă în acest fel. Îl lăudăm mereu, îl încurajăm, să știți, chiar și pentru cele mai mici fleacuri, chiar și când nu reușește, îi spunem «Bravo!Te descurci perfect!», deci nu văd unde e problema. E perfecționist, nu-i așa? Sau poate e el mai selectiv și nu suportă orice jucărie…” Reacția băiatului este o consecință firească a educației pe care o primește. Părinții au fost cei care l-au „modelat” astfel cu laude excesive, iar laudele constante îl provoacă pe copil să simtă că părintele așteaptă întotdeauna rezultate mai bune de la el. Și când lucrul nu este „bine făcut”, când nu reușește ceva, are loc autodezamăgirea. Iar autodezamăgirea poate declanșa la copil un comportament agresiv, de negare. Copiii se bazează mai mult pe evaluările noastre pentru bine sau pentru rău, în loc să învețe să-și formeze propriile judecăți. Psihologul Mary Budd Rowe, cercetător și profesor la Universitatea din Florida, a ajuns la concluzia, în urma unui experiment, că elevii care primeau laude frecvente de la profesorii lor au fost mai puțin încrezători în răspunsurile pe care le dădeau și sunt mai predispuși să folosească reproșurile când sunt evaluați corect la teste. Ceva de genul „Cum? Am primit cinci? Lucrarea mea a fost de zece!” De asemenea, studiul spune că aceștia erau mai puțin probabil să persiste atât în ​​rezolvarea problemelor complexe, cât și să-și împărtășească ideile cu alți elevi. Pe scurt, acest „Bravo!” folosit în exces nu convinge copiii de nimic și, în cele din urmă, îi face mai vulnerabili. Poate exista chiar și un cerc vicios: cu cât lăudăm mai mult, cu atât copiii vor avea mai multă nevoie, așa că îi vom lăuda și mai mult, iar dacă nu primesc cantitatea de laude riscă să devină agresivi. Din păcate, unii dintre acești copii vor crește și vor deveni adulți, care vor avea nevoie de cineva care să-i mângâie mereu pe creștet și să le spună că au făcut, chiar și atunci când nu au făcut, totul perfect.

Pe lângă problema dependenței, mai este o problemă – copilul merită să primească bucurie și plăcere din propriile realizări, să fie mândru de ceea ce a învățat el însuși. În plus, are dreptul să aleagă ce sentimente să experimenteze. De fiecare dată când îl lăudăm excesiv îi impunem anumite sentimente. El devine confuz pentru că nu-și cunoaște abilitățile reale. Am cunoscut o familie care își înscrisese fetița la o școală populară de muzică. Au investit enorm pentru a o vedea-o pe scenă, plăteau mereu suplimentar profesorului pentru a-i oferi acesteia un loc într-un spectacol, deși fata nu avea deloc voce. Copilăria ei era împărțită între școală, teme și cursul de muzică la care mergea aproape zilnic și care nu făcea minuni, copilul nu avea abilități și nu performa. Este foarte talentată, îmi spunea mama ori de câte ori o întâlneam. O ducem și la festivalul de la Mamaia! Până într-o zi când, la un spectacol cu mult public, fetița ajunsă acum la pubertate a interpretat o melodie. Tinerii din sală au râs și au apostrofat-o răutăcios. Pentru copil a fost traumatizant, în ciuda insistențelor și a certitudinilor părinților ei că au de-a face cu un geniu muzical, aceasta a refuzat să mai participe la astfel de evenimente. Am talent, dar cu astfel de oameni care nu apreciazăși nu vor decât manele, nu poți să faci muzică! mi-a spus fata destul de convinsă de abilitatea ei înnăscută, dar practic absentă în realitate.

Lilian Katz, specialist în psihologia educațională, avertiza: „când încetați să fiți atenți la activitatea unui copil pe care îl lăudați excesiv, el va înceta să mai facă acea activitate”. Într-adevăr, majoritatea articolelor științifice confirmă faptul că, cu cât răsplătim mai mult oamenii pentru ceea ce au făcut, cu atât interesul pentru activitățile lor dispare mai repede. Apare întrebarea firească: lauda contribuie la dezvoltarea „omului bun”? Se pare că nu, copiii mici, care sunt adesea lăudați pentru că dau dovadă de generozitate, manifestă, de fapt, mult mai puțin generozitate decât alți copii. De fiecare dată când auzeau „Sunt atât de mândru de tine că ai ajutat”, aceștia au devenit mai puțin interesați să ajute sau să împărtășească din lucrurile lor atunci când părinții nu erau de față. De ce? Fiindcă aceste acțiuni au început să fie privite de către copil nu ca pe ceva valoros făcut de el singur, ci ca fiind important pentru adult pentru a-i face pe plac, pentru a-i observa reacția și a primi lauda. Generozitatea a devenit, în acest caz, un mijloc pentru atingerea unui scop. O parte din motiv este pierderea interesului. În parte, copiii își pierd înclinația spre risc și experimentare, iar acesta este un element important pentru creativitate, de îndată ce copilul începe să se gândească să facă ceva de dragul laudei, el pierde tot farmecul acestui proces. În plus, această abordare ignoră gândurile, sentimentele și valorile care stau la baza comportamentului individului. De exemplu, poate împărți un sandviș cu un prieten din diverse motive – pentru ca celălalt copil să nu moară de foame, să zicem, sau pentru că acel copil este prietenul lui și simte nevoia sa împartă sandviciul cu el. Lauda pentru acțiune ignoră motivul real și mai rău este faptul că treptat copilul va alerga doar după laude când va face un gest pentru semenii lui.

Când lăudăm este important să subliniem ce anume a făcut copilul „bine” și de ce este „bine”, apoi trebuie să ne exprimăm atitudinea față de această acțiune. Te descurci mai bine față de cum te descurcai ieri”„Îmi place că ești atât de ambițios”„Sunt mulțumit când duci lucrurile până la capăt”„În fiecare zi devii din ce în ce mai bun”„Știam că poți face asta”„Pentru un copil de vârsta ta te descurci bine pe bicicletă, dar vom încerca mai mult și mâine!” Acest lucru formează o stimă de sine adecvată la copil. În plus, ajută la determinarea punctului de referință în ceea ce este „bun” și ce este „rău”, cum să te comporți și cum să nu te comporți. Când descrii unui copil ceea ce vezi sau simți, are un efect aproape magic asupra lui. Cu propriile tale cuvinte, nu doar confirmi valoarea eforturilor depuse de el, ci îi dai încredere. Și de această încredere au nevoie micuții noștri pentru a fi cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai deștepți.

Cristina Danilov, psiholog

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

Consiliul Europei @75

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy