Academia Română Marea Britanie România Știință

Conferință susținută de dr. Mircea Iliescu, cercetător la Universitatea din Cambridge Știința pentru toți în epoca postgenomică

INVITAȚIE

Conferință susținută de dr. Mircea Iliescu, cercetător la Universitatea din Cambridge

Știința pentru toți în epoca postgenomică

2 noiembrie 2022, ora 17 | Aula Academiei Române | Calea Victoriei 125

Cercetătorul Mircea Iliescu va vorbi despre ultimele descoperiri în genomică, despre cum ne ajută genele să înțelegem trecutul și diversitatea speciei umane și ce a însemnat pentru noi ca oameni descifrarea genomului omului de Neanderthal, descoperire pentru care anul acesta a fost decernat Premiul Nobel pentru medicină.

Tematica este abordată dintr-o perspectivă foarte actuală, adecvată celei mai noi faze a revoluției genomice, cunoscută sub numele de „epoca postgenomică“ odată cu descifrarea (aproape) completă a primului genom uman, în anul 2003.

Evoluția accelerată a metodelor de secvențiere, care permit acum citirea rapidă a unui genom uman, a deschis numeroase oportunități pentru studiul geneticii umane din multiple direcții.

Inițiatorul acestei conferințe și amfitrion al evenimentului, academician Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, propune pentru a doua parte a întâlnirii, o scurtă dezbatere asupra situației cercetării românești și a cercetătorilor români, pornind de la următoarele întrebări:

1. Poate fi România relevantă în cadrul acestei revoluții globale a științelor vieții prin intermediul genomicii?

2. Dacă da, cum putem să ne racordăm cât mai repede curentelor internaționale și care sunt ariile prioritare?

3. Ce rol ar trebui să aibă colaborarea dintre cercetătorii din România și cei din diaspora?

4. Cât de important va fi rolul publicului ca partener pentru dezvoltarea acestui domeniu esențial în societatea viitorului?“

Conferința este deschisă dezbaterilor, publicul fiind invitat să intre în dialog cu tânărul cercetător Mircea Iliescu, să-și expună opiniile și să pună întrebări.

MIRCEA ILIESCU
Este doctor în genetică umană și evoluție (University of Cambridge, UK, 2016), iar în prezent este afiliat Universității din Cambridge, unde este cercetător în cadrul Direcției de Antropologie Biologică și predă cursuri de evoluție și genetică la Institutul de Educație Continuă (https://www.ice.cam.ac.uk/about-us/staff-profiles/tutor/dr-florin-mircea-iliescu).

De-a lungul carierei în cercetare, a călătorit din India până în Chile, pentru a studia evoluția genetică a diversității oamenilor în diferite populații.

Una dintre preocupările sale a fost studiul diversității culorii pielii și al modului în care a evoluat aceasta la populațiile din India. Cercetările sale cele mai recente se concentrează pe evoluția răspunsului imunitar la populații cu o istorie evolutivă complexă.

Prezent adesea în spațiul public, cercetătorul Mircea Iliescu vorbește cu pasiune despre fascinația și frumusețea științei și despre rolul acesteia în viața noastră.

Cercetătorii, profesorii, studenții, jurnaliștii de știință, pasionații de studii interdisciplinare sunt așteptați să participe la conferință. Intrarea este liberă.

Detaliile evenimentului: https://acad.ro/evenimente/evenimente/2022/37_eveniment.html

Related posts

UCIMR anunță prima ediție a Academiei ICon Arts Ireland, parte a celei de-a XXIV-a ediții a Academiei ICon Arts Transilvania

Ionela van Reez-Zota

COMUNICAT DE PRESĂ

GT Post

Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Academia Română

Ion Marius Tatomir

S-a deschis CompassHub Iancului, un nou spațiu dedicat educației digitale gratuite în București

Ionela van Reez-Zota

„(R)Evoluția tablourilor” – expoziție multimedia în format outdoor deschisă la Tel Aviv

Ion Marius Tatomir

Reinventarea satului în proiectul 9 Monografii audio-vizuale

Ion Marius Tatomir

22 comentarii

australian payid pokies October 26, 2026 at 2:35 am

References:

1 dollar deposit pokies payid https://app.wedonthavetime.org/profile/beliefcord97

Replică
payid pokies real money no deposit October 26, 2026 at 11:50 am

References:

1 minimum deposit casino australia payid payid pokies real money no deposit

Replică
legit payid pokies October 26, 2026 at 1:12 pm

References:

Jackpot pokies payid https://dreevoo.com/profile.php?pid=2579758

Replică
secure payid pokies October 26, 2026 at 3:03 pm

References:

Australian payid pokies secure payid pokies

Replică
zhujia.ca October 26, 2026 at 4:22 pm

References:

1 dollar payid pokies zhujia.ca

Replică
xunxiabbs.uwan.com October 26, 2026 at 5:52 pm

References:

BPay casino bonus Australia https://xunxiabbs.uwan.com/home.php?mod=space&uid=61469

Replică
MiFinity casino table games Australia October 26, 2026 at 11:47 pm

References:

MiFinity casino tournaments Australia http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8502501

Replică
Australian MiFinity casinos October 27, 2026 at 3:58 am

References:

Australian online casinos that take MiFinity https://codimd.camba.coop/Gvv2kloET3yn3cuzXvHH1w

Replică
casino bank transfer deposit australia October 27, 2026 at 5:03 pm

References:

Top australian wire transfer casinos http://gjglm.com/home.php?mod=space&uid=253447

Replică
wire transfer online gambling australia October 27, 2026 at 5:56 pm

References:

Online pokies bank transfer australia https://dreevoo.com/profile.php?pid=2603491

Replică
https://www.garagesale.es/author/findcart2/ October 27, 2026 at 7:26 pm

References:

SWIFT transfer casino australia https://www.garagesale.es/author/findcart2/

Replică
osko casino promotions October 28, 2026 at 3:20 am

References:

Osko casino reviews australia https://pad.nixnet.services/FHpw7B4zTUeNOCIKI6envQ

Replică
payid casino pokies October 28, 2026 at 3:49 pm

References:

Top rated payid pokies http://www.gophotos.cn/space-uid-335638.html

Replică
https://rentry.co/ October 28, 2026 at 5:45 pm

References:

Best online pokies payid https://rentry.co/o74kfvtz

Replică
doc.anagora.org October 28, 2026 at 6:30 pm

References:

Pokies you can pay with bpay https://doc.anagora.org/Y8reLUnMQbW8-K_8YYGPEw

Replică
pay id pokies October 28, 2026 at 11:26 pm

References:

Pokies sites that take payid http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3291465

Replică
1 minimum deposit casino australia payid October 30, 2026 at 2:53 am

References:

Instant withdrawal payid pokies https://gitlab.oc3.ru/soycamera3

Replică
how to deposit at casino with wire transfer October 30, 2026 at 1:52 pm

References:

Secure wire transfer casinos australia http://wargame-workshop.com/bbs/home.php?mod=space&uid=1571049

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy