Perioada recentă marcată de crizele politice și economice la nivel global, împreună cu solicitările primite de la potențialii candidați, au determinat prelungirea termenului limită pentru înscrierea la Concursul Enescu până la 1 mai 2022.
Astfel, organizatorii Concursului Internațional George Enescu vin în sprijinul tinerilor muzicieni care sunt interesați să participe la ediția de anul acesta a Concursului oferind o extindere de două săptămâni a perioadei de înscriere. De asemenea, taxa de înscriere se va reduce cu 50% pentru a da șansa cât mai multor muzicieni talentați să aibă acces la Concurs. Concurenții înscriși până acum vor beneficia de această reducere.
Termenul limită pentru înregistrarea concurenților este 1 mai 2022 pentru toate cele patru secțiuni (violoncel, vioară, pian și compoziție). Condițiile de participare rămân aceleași, înscrierile derulându-se online, pe site-ul www.festivalenescu.ro. Conform Regulamentului Concursului, se pot înscrie participanți de toate naționalitățile, născuți după 1 august 1989, pentru cele 4 secțiuni: violoncel, vioară, pian și compoziție.
Înscrierea se face prin completarea unui formular online, iar jurizarea pentru prima etapă a Concursului va avea loc online prin analizarea înregistrării video trimise de concurenți. Aceasta se va desfășura în luna mai 2022, iar anunțarea rezultatelor se va face pe 31 mai, pe site-ul Concursului. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.
Concursul Internațional George Enescu, una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru tinerii muzicieni din toată lumea, este construit ca o prelungire firească a Festivalului George Enescu – cel mai prestigios eveniment cultural organizat de România. De-a lungul timpului, Concursul Enescu a contribuit semnificativ la promovarea și lansarea multor mari artiști, aceștia păstrând mereu o le gătură de suflet cu Enescu și cu România.
Concursul Enescu este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Informații suplimentare pentru presă:
Simona Rentea, ARTEXIM – simona@festivalenescu.ro, 0721 89 55 22

28 comentarii
References:
Direct bank transfer payid pokies liberalwiki.space
References:
Payid pokies real money australia bbs.pku.edu.cn
References:
Payid pokies free spins http://mashspec.ru/user/karensand31/
References:
Payid pokies free spins https://comsenz-service.com/?254112
References:
Payid pokies online http://www.seafishzone.com/home.php?mod=space&uid=3318793
References:
Payid deposit online pokies https://owlcarp70.werite.net/best-payid-casinos-australia-2026-instant-aud-withdrawals
References:
Top payid pokies australia https://mapleprimes.com/users/dogsand45
References:
Payid pokies instant withdrawal australia https://www.wulanbatuoguojitongcheng.com/home.php?mod=space&uid=1124716
References:
BPay alternative casino payment methods http://xn--l1ae1d.xn--b1agalyeon.xn--80adxhks/user/gendercinema76/
References:
Bpay pokies instant withdrawal https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/wRANrP5EQIG__A3TdwgTdw
References:
Offshore casinos accepting MiFinity Australia https://pad.koeln.ccc.de/cQG9qnFDQIaNhRisupqaoA
References:
Low minimum deposit MiFinity casino AU https://bbs.kxwh.cn/home.php?mod=space&uid=434409
References:
Neosurf regulated casinos australia https://dezcity74.ru/user/smokemove8/
References:
$1 neosurf casino australia http://www.pshunv.com/space-uid-1074757.html
References:
Online pokies australia payid osko https://gitlab.rails365.net/bulboyster1
References:
Highest payout wire transfer casino australia https://chuangu.xyz/?422563
References:
Osko casino payments https://school-of-safety-russia.ru/user/hatpin2/
References:
Same day wire transfer casino https://peatix.com/user/30813428/view
References:
Osko live dealer casinos http://madk-auto.ru/user/losscave2/
References:
Casino bank wire transfer Australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/5qNSXwsBRH-DNuTu0eqMHA
References:
Secure payid pokies http://daojianchina.com/home.php?mod=space&uid=1548372
References:
BPay pokies payment method https://mapleprimes.com/users/tankerbutton51
References:
MiFinity casino security Australia http://www.seafishzone.com/home.php?mod=space&uid=3326815
References:
Same day withdrawal MiFinity casino https://moses-clifford-2.blogbright.net/10-best-instant-withdrawal-casinos-in-australia-for-fast-payouts-2024
References:
Payid pokies deposit http://www.okaywan.com/home.php?mod=space&uid=860674
References:
Bank wire pokies australia https://aryba.kg/user/kettlesyria8/
References:
Bank wire withdrawal casino australia https://xbymw.com/space-uid-1393803.html
We also looked at minimum deposit thresholds, because a PayID casino that requires AU$50 to get started serves a fundamentally different audience than one that opens at AU$15. A serious ranking of aussie PayID casinos has to look beyond one lucky payout or a flashy welcome offer. For https://forum.monero.space/t/aus-payid-pokies-best-real-money-sites-for-australian-players/2275 players who enjoy collecting missions and bonus drops as part of the experience, Dragonia adds that layer without sacrificing payid withdrawal casino reliability.