18.1 C
Nürnberg, DE
July 16, 2024
Exclusiv

DESPRE POEZIE ȘI HERUVIMI, LA LILIANA MOLDOVAN

Victor Constantin Măruțoiu

Trăim momente cu totul speciale, în care Poezia poate deveni leac și vindecare pentru fiecare dintre noi. Dar, acest lucru însemnat, reprezentat de o forță curativă aparte, nu poate fi catalogat într-o lume pandemică de cât prin reinterpretarea harică a datului existențial uman. Nu trebuie să uităm că suntem pași într-un areal al nemuririi și fiecare trecere a noastră trebuie să puncteze ceva mistic, frumos, bun și care să rămână ca un far pentru viitoarele generații. Putem fi lumini vii, călăuzitoare pentru urmașii noștri. Desigur, această vreme ostilă fericirii și împlinirii umane ne ridică noi și noi provocări. Trebuie să vedem dacă putem păși alături de semenii noștri, precum călăuzitori ai omenirii, sau ne transformăm în profeți ai Luminii, în acei pustnici ai tripticului divin: Frumos, Bine, Adevăr.
În aceste linii de alternanță se descoperă și prezentul volum al autoarei Liliana Moldovan, sugestiv intitulat „Zâmbet de heruvim”. Interesantă este alegerea dintre cele nouă cete îngerești a celei care îi reprezintă pe Heruvimi. Ei sunt ceata a doua, după Serafimi, și se află în apropierea lui Dumnezeu. Fac ordine în mișcarea Creației, sunt mesa gerii iubirii lui Dumnezeu, fiind cei care păzesc Cunoașterea. Ei sunt simbolul iubirii și al rugăciunii. Iconografic, reprezentarea lor este descrisă prin ochii cei mulți ca semnificație a cunoașterii harice și a vederii lor spirituale, care depășește limitarea umană a Creației. Dar, etimologic, structura lingvistică descriptivă a heruvimului este cea a binecuvântării. În această ordine de idei, poemele propuse de scriitoarea Liliana Moldovan ne poartă într-o lume a binecuvântării. „Zâmbet de heruvim” ne deschide o poartă feerică a devenirii. Limbajul folosit descoperă nuanțe de candoare, dar fără să deranjeze sau să obosească, alternând imaginile suave cu cele grave, metafizice, într-o megaconstrucție a crezului poetic al autoarei: „Recunosc,/ îmi place să colecționez cuvinte,/ să le construiesc/ și să le așez într-un uriaș puzzle sentimen tal./ Da, vreau să învățăm/ împreună mecanica sentimentelor./ Momentul e perfect./ Plouă./ Dormitorul tace,/ cufundat în ceața dimineții” (Mecanica sentimentelor). Acest „Zâmbet de heruvim” descrie semnul dragostei, al formelor sale care se reclădesc în timp și prin timp. Totul se îmbracă în forma sacră a trăirii, spre desăvârșirea în iubire. Versurile se îmbină într-o formă a unui spațiu al frumosului. Nivelul metafizic este atins prin meditațiile personale ale autoarei, care cuprind note de recunoaștere, de trăire intensă și de resemnare, dar nu una laconică, tristă și sterilă, ci una care determină noi deveniri: „În această seară/ am să mă plimb/ prin ograda de gânduri/ cu buzunarul plin de orfane cuvinte” (Confesiune). Întrebarea acestui volum, descrisă ca sumă a poemelor, este propusă de titlu și anume: Heruvimii zâmbesc?
Acest „Zâmbet de heruvim” reprezintă o provocare Liliana Moldovan propusă, în mod inteligent, de către autoare. În reprezentările iconice îngerii (folosind termenul general pentru ființele celeste) apar serioși, sobri, uneori cu o privire caldă, dar nu zâmbitori. În această ordine de idei, mă gândesc și la exprimările biblice, care îl prezintă pe Mântuitorul doar zâmbind și niciodată râzând, păstrând astfel o aură de seriozitate și de întărire a cuvintelor Sale, dar fără a sublinia o duritate. Este interesant să descoperim prin intermediul poemelor din prezentul volum că poate exista un Zâmbet de heruvim. Putem să analizăm și să mergem spre lumea romano-catolică, cu expresia alegorică a îngerilor prezenți în picturile bisericești drept copilași cu aripi, care sunt zâmbitori, veseli. În acest spațiu heruvimii sunt astfel reprezentați, ca expresivitate a formei pure de iubire din sălășluirea în preajma tronului ceresc al lui Dumnezeu.
Este frumos să ne imaginăm în această perioadă pandemică zâmbete de heruvimi, care să ne însoțească în viața noastră de luptă pentru dăinuire, propășire, deve nire. Poate acest zâmbet de heruvim va mai pune o piatră pe calea noastră de reîntoarcere spre fericirea cea dorită, spre acel loc al împlinirii noastre. Prin acest volum, „Zâmbet de heruvim”, scriitoarea Liliana Moldovan ne deschide o lume angelică a fericirii care ne va aștepta dincolo de această Pandemie și ne va duce într-o lume spirituală a iubirii depline.

dr. Victor Constantin Măruțoiu
Cluj-Napoca,

Related posts

Iubiţi-vă, e Sfântul Valentin!

Liliana Moldovan

Al. Florin Ţene – la 80 de ani

Liliana Moldovan

Meditația ca mijloc de a găsi calea către Celula lui Dumnezeu  

Liliana Moldovan

Au fost eroi, şi vor mai fi

Liliana Moldovan

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE : Pocăința, păcatul și…mintea

Liliana Moldovan

Să cinstim “Soborul Sfinților Apostoli”!

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy