November 12, 2026
Exclusiv

Pe Altarul și în Universul poeților Cristian Mărgineanu & Marioara Marin

Născută din starea de grație, de sensibilitate, poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte, ea este sufletul nostru, viața noastră. În zi de primăvară frumoasă, cu soarele-n priviri și cu zâmbetul pe față, am pornit la drum spre inima Olteniei pentru a fi parte la un eveniment cultural deosebit, organizat de doi creatori aflați la început de drum , Cristian Mărgineanu și Marioara Marin. Vineri, 11 aprilie 2025, în Sala ,, Dinu C. Giurescu”, de la Biblioteca Județeană „ Alexandru și Aristia Aman” , s-a desfășurat lansarea volumelor: „Un univers într-un suflet”, autor Marioara Marian și „Altarul sufletului”, autor Cristian Mărgineanu. Într-o atmosferă emoționantă, prietenească, scriitori din toată Oltenia de sub munte și de la câmpie, au venit să fie alături de cei doi poeți. Misiunea mea de a modera acțiunea a fost una frumoasă dar și grea pe alocuri. Alături de scriitori, în sală se aflau și prieteni, membrii familiilor, iubitori de cultură, foști elevi, ca în cazul domnului Cristian Mărgineanu. Am încercat, într-un ritm alert, fiind condiționați de timpul rezervat de gazde pentru eveniment, să ofer posibilitatea tuturor celor prezenți de a spune un cuvânt, un gând frumos celor doi autori. Doamna profesoară Margareta Chirițoiu, un mare mare critic literar contemporan, ne-a introdus în lumea mirifică a poeziei domnului Cristian Mărgineanu, stârnind dorința și curiozitatea de a citi cartea. Mai mult, în cuvântul de întâmpinare, intitulat ,, Poezia salvează omenirea ”, ne descrie astfel lucrarea domnului Cristian Mărgineanu :… << Cartea,, Altarul sufletului” este complexă prin bogăția tematică, prin stilul de expresie clasică, muzicală, dar și prin structurarea creațiilor în secvențe ce diferă prin modul de abordare a vieții, dar și prin lejeritatea cu care asociază cuvintele menite să dezvăluie viața unui om – creator de universuri artistice. 1. De-ale Sufletului 2. Poeme diamant. Acrostih. Tautograme 3. Zodii în versuri Poezia vorbește la persoana întâi. Recăpătându-și conștiința de sine, eul recapătă și conștiința raporturilor sale cu universul. Poemele sale capătă o mare deschidere spre gravitatea existenței, autorul provocând cititorul la meditație asupra marilor teme : universul, existența, destinul, natura, timpul, istoria….Pentru C. Mărgineanu, contactul cu realitatea înseamnă tocmai captarea unui strat de bază a esenței lumii. Se știe că omul trăiește sub clopotul timpului și al istoriei. Insul resimte bucuria unei vieți bogate în experiențe emoționale, cognitive și formative, devenind un pom încărcat cu roadele iubirii, dar simțind povara anilor : ,, Privesc în larg o mare liniștită, / De- aproape mi se pare un ocean, / Îmi este dor să mergem pe faleză, / Așa cum o făceam acum un an, / Nisipul îmi șoptea cu voce dulce, / Se cufunda plăcut sub pașii tăi, / Să te mai văd odată alergând, / Cu pașii eleganți ca de gazelă, / Și marea să ne cânte liniștită, / Pe strunele subțiri ca de vioară”. ( Rătăcind pe țărm ). Pentru poet, natura devine partener al omului prins în brațele iubirii, ca sentiment profund și eliberator…La final, doamna Chirițoiu își exprimă credința că poeziile lui C. Mărgineanu se vor înscrie în cultura noastră și nu numai, ca o filă a literaturii române și universale. Felicitări din suflet pentru performanța creativă ! >>. Rând pe rând : Rodica Nicoleta Ion, Carmen Pinte, Marinela Belu-Capșa, Luci Trușcă, Leliana Mihaela Rădulescu, Liliana Boian și Jianu Pandele, Constanța (Tanți) Triță și-au exprimat impresiile despre cărțile celor doi protagoniști. Surpriza evenimentului a reprezentat-o Roxana, fiica domnului Mărgineanu care în cuvinte frumoase și alese, din suflet desprinse, ne-a făcut un portret minunat al Om-lui, tată și creator de versuri, Cristian Mărgineanu. De altfel, domnia sa, se mărturisea… „Poezia este artă, în cuvinte gândite care dau sens și multiplică sentimentele. Tot ce înseamnă terapie erupe în cuvinte – metaforă, armonios așezate ca pe un portativ muzical din care izvorăște melodia sufletului care tânjește după liniște, iubire și frumos.
Fenomenul creației e cu atât mai complex atunci când se aliniază planetele și totul e în armonie aproape de perfecțiune. Fiecare poet își dorește să transmită odată cu poeziile sale gânduri sau sentimente, trăiri, neîmpliniri, sau visări de o clipă, furat de măreția ideii creatoare.
Și, totuși, inpirația este izvorul creației.”
Aflată la prima lansare de carte, doamna Marioara Marin, a încântat publicul cu câteva dintre poeziile sale pe care le-a recitat cu multă sensibilitate și emoție. Despre volumul său, „Un univers într-un suflet” , domnul Valeriu Butulescu, a scris… „Poezia Marioarei Marian are un timbru cald și sincer, curge fluent și natural. Într-o perioadă în care literaturizarea e la mare preț, iar confecțiile lirice experimentale par să nu se mai oprească, Poeta își permite luxul de a fi ea însăși. Unele din versurile ei au o rezonanță clasică. Autoarea nu forțează originalitatea, nu o caută, nu ține să se alinieze la școli și curente. Scriitura pare cuminte, dar multe din imagini sunt adânci și tulburătoare. E un elogiu adus iubirii absolute, intangibile, ca orice trăire imaginară”. Momentele muzicale, cu melodii special alese, au fost asigurare de Dan State și Tibi Dumitru. Se spune că în spatele unui bărbat de succes se află o femeie puternică. Beti Mărgineanu ne-a demonstrat că iubirea și familia sunt prioritare pentru mulți dintre noi. Lansarea celor două volume, a fost o celebrare a sentimentelor și a artei literare, iar publicul s-a conectat la universul emoțional al celor doi autori.

Zenovia Zamfir

Related posts

Evoluţia generală a învăţământului românesc : Interviu cu  doamna profesor Mihaela Andreianu – Inspector Școlar General, ISJ Vâlcea

Liliana Moldovan

„Bisericuța din Albac” (Țara Moților)

Liliana Moldovan

ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN – 18 NOIEMBRIE 2021

GT Post

Agenția de Presă Așii Români, tot mai căutată: creștere de peste 100% a audienței în ultimele 28 de zile

Ionela van Reez-Zota

Metafora Iubirii în Scrisori imaginare

Liliana Moldovan

8 MARTIE – ZIUA CELOR DRAGI, SĂRBĂTOARE DE SUFLET LA SĂRMAȘU

Liliana Moldovan

49 comentarii

skitterphoto.com October 26, 2026 at 1:36 pm

References:

Online pokies real money payid skitterphoto.com

Replică
http://madk-auto.ru/user/chancetwine20/ October 26, 2026 at 7:38 pm

References:

Low deposit BPay casino Australia http://madk-auto.ru/user/chancetwine20/

Replică
bpay supported pokies October 27, 2026 at 1:01 am

References:

Is BPay good for casino deposits bpay supported pokies

Replică
best neosurf casino bonus aus October 27, 2026 at 5:12 am

References:

Neosurf sign up bonus australia https://www.88m2.com/?368960

Replică
online slots australia neosurf October 27, 2026 at 6:21 am

References:

Neosurf casino security https://mapleprimes.com/users/hillseed0

Replică
neosurf casino guide australia October 27, 2026 at 7:56 am

References:

Neosurf reload casino australia neosurf casino guide australia

Replică
trusted wire transfer casinos australia October 28, 2026 at 12:13 am

References:

Australian online casinos that accept bank transfer trusted wire transfer casinos australia

Replică
Osko pokies 3 reel October 28, 2026 at 7:25 am

References:

Osko jackpot pokies Osko pokies 3 reel

Replică
osko low deposit casino October 28, 2026 at 10:41 am

References:

Osko casino deposit Australia https://pad.koeln.ccc.de/D7i7S_i3RKiW_YB1z0-R1g

Replică
wire transfer casino withdrawal australia October 28, 2026 at 12:35 pm

References:

Bank transfer casino payouts australia wire transfer casino withdrawal australia

Replică
text.dsf.hs-heilbronn.de October 28, 2026 at 4:47 pm

References:

Pay id pokies real money text.dsf.hs-heilbronn.de

Replică
payid pokies online October 28, 2026 at 5:36 pm

References:

Payid pokies reviews payid pokies online

Replică
real money payid online pokies October 30, 2026 at 3:28 am

References:

Mobile pokies payid real money payid online pokies

Replică
play live roulette with MiFinity Australia October 30, 2026 at 7:00 am

References:

New MiFinity casino sites play live roulette with MiFinity Australia

Replică
gitlab.rails365.net October 30, 2026 at 1:21 pm

References:

Online pokies accepting wire transfer australia https://gitlab.rails365.net/chinpotato8

Replică
https://governancaja.com.br/ October 31, 2026 at 3:30 am

Umsatz x35, Freispiele x40. Einzahlungen über Skrill oder Neteller
gelten nicht für das Bonusangebot. 300 € + 200 Freispielen. Freispiele-Gewinne max.
Außerdem haben wir eine Liste der besten Online Casino Sofortüberweisung für deutsche Spieler
erstellt.

References: https://governancaja.com.br/

Replică
meteoriittitaulu November 2, 2026 at 6:37 am

Factor in even more subtle elements, such as the way that the 12, three, and nine markers cut into the rehaut surrounding the dial, and you have a somewhat more elegant and thoughtful take on a field watch that feels much more considerable and detailed than you might expect, even when spending more than double the price of a known quantity like the Hamilton Khaki Field Auto (which has a date and a 38mm case, but is 11.5mm thick).
https://www.montrespro.com/nb/category/relativ-sjeldenhet/

Replică
http://gjglm.com November 7, 2026 at 10:19 pm

References:

Top muchbetter casinos http://gjglm.com

Replică
http://www.qazaqpen-club.kz/en/user/tempoeffect70/ November 7, 2026 at 11:09 pm

References:

Muchbetter casino minimum deposit http://www.qazaqpen-club.kz/en/user/tempoeffect70/

Replică
http://kriminal-ohlyad.com.ua/user/resultcase5/ November 8, 2026 at 8:24 pm

References:

Online casino canada that accepts idebit http://kriminal-ohlyad.com.ua/user/resultcase5/

Replică
$10 deposit bonus casino neosurf australia November 8, 2026 at 8:43 pm

References:

Low deposit casino neosurf australia $10 deposit bonus casino neosurf australia

Replică
neosurf gift card casino australia November 8, 2026 at 9:56 pm

References:

Neosurf casino daily bonus australia https://codimd.syssec.org/KjusucLmRe6C8dqgKdwHXw

Replică
neosurf casino progressive jackpot australia November 9, 2026 at 1:07 am

References:

Neosurf casino customer support neosurf casino progressive jackpot australia

Replică
paysafecard withdrawal casino canada November 9, 2026 at 1:40 am

References:

Casino deposit with paysafecard canada paysafecard withdrawal casino canada

Replică
https://neurodivergencehelp.com/forum/topic/online-casinos-that-accept-bpay-australia-2026/ November 9, 2026 at 2:21 am

If you are a high roller looking to deposit more than your bank’s daily limit,
you might need to split the deposit across multiple days or use a
different method. I saw this resolved in a couple of hours
at Spinline but it took a full day at one other site during
testing. Neosurf vouchers bought with cash leave no bank trail on the deposit side.
That takes anywhere from one to five business days depending on the
casino and how quickly your bank processes incoming transfers.
The system currently only supports incoming PayID payments if the receiving party initiates a request, and pokies sites do not work that way.
There are real limitations that you should know about before making
it your primary deposit method.

References: https://neurodivergencehelp.com/forum/topic/online-casinos-that-accept-bpay-australia-2026/

Replică
australian online casinos that accept neosurf November 9, 2026 at 3:23 am

4️⃣ What are the best https://bkonline.id/ruang-cerita/topic/new-australian-online-casinos-neosurf-5-reasons-it-stands-out/? The company app, as well as casino apps, has a nice design and gives you quick access to customer support. Moreover, the crypto industry is growing, offering Bitcoin, Tether, or Ethereum as a payment option. There are other payment options available such as Skrill, cards and bank transfer, but when you join a Neosurf online casino, it means that the casino has this option. Since the Neosurf prepaid card is available in a large number of countries, it’s easy for people to use this payment option and not worry about their privacy.

Replică
annunciogratis.net November 9, 2026 at 4:03 am

References:

10 dollar deposit casino paysafecard canada annunciogratis.net

Replică
www.tellyflix.com November 9, 2026 at 4:32 am

Most PayID online casinos don’t charge anything for deposits,
and a lot of them even cover withdrawal fees. You pick PayID at the cashier,
hop over to your online banking app to confirm, and
your casino balance updates right away. Deposit times are
fast – just seconds, really. PayID withdrawals let Aussie players enjoy fast,
transparent, and reliable access to their winnings.

Now, if you want more info or a side-by-side look at which casinos pay out fastest, check out this page and learn all about it.

References: http://www.tellyflix.com

Replică
makabharat.com November 9, 2026 at 4:36 am

Neosurf vouchers are a handy option if you’re after a bit more privacy and security when gambling online. If you’re after a payment option that’s quick, safe, and hassle-free, Neosurf might just be your new go-to. Put simply, Neosurf casinos are online casinos that accept Neosurf as a payment method for deposits and, in some cases, withdrawals.

References: https://makabharat.com/forum/topic/neosurf-casino-login-australia-access-payment-guide/

Replică
best australian online casino payid November 9, 2026 at 4:36 am

References:

Pokies australian real money https://pad.stuve.de/P3FqHFkaSMGMWRDFIRUM2g

Replică
online casino freispiele sofort November 9, 2026 at 3:29 pm

Wenn du in einer online casino freispiele sofort Spielothek oder im Online Casino mit Sofortüberweisung einzahlen möchtest, solltest du dich für eine seriöse Plattform
entscheiden. Wenn du im Casino mit Sofortüberweisung bezahlen willst, solltest du wissen, was die Methode
für deine Zahlung bedeutet. Zudem ist Sofortüberweisung nach
deutschem Recht reguliert und vom deutschen TÜV zertifiziert, was den Nutzern zusätzliche Sicherheit bietet.

Replică
online spielautomaten sofort November 9, 2026 at 6:21 pm

References:

Online casino klarna einzahlung online spielautomaten sofort

Replică
https://shareshortcuts.com/ November 10, 2026 at 1:29 am

References:

Online casino mit sofortüberweisung https://shareshortcuts.com/

Replică
https://www.play56.net November 10, 2026 at 7:33 am

References:

Best gpay casino https://www.play56.net

Replică
https://hedgedoc.envs.net November 10, 2026 at 8:18 am

References:

Play online casino with neosurf australia https://hedgedoc.envs.net

Replică
https://clipjournal.space November 10, 2026 at 9:54 am

References:

EFT casino Australia deposit options https://clipjournal.space

Replică
freispiele sofortüberweisung November 10, 2026 at 3:48 pm

References:

Sofortüberweisung casino ohne anmeldung freispiele sofortüberweisung

Replică
casino mit schneller auszahlung sofortüberweisung November 10, 2026 at 11:49 pm

References:

Casino gewinn auszahlen sofort https://intensedebate.com/people/stringlier4

Replică
freebtc.my November 11, 2026 at 6:14 am

Some routes are faster than others; sending an instruction does not mean that the recipient has received the funds. Required details depend on the country and transfer route; IBAN and BIC are not universal requirements. We filter the casino top list to only show Bank Transfer casinos that accept players from your location.

References: https://freebtc.my/d/55-how-to-choose-live-wire-transfer-casino-australia

Replică
https://moveblockchain.org/en/forum/topic/some-people-excel-at-payid-online-pokies-and-some-dont-which-one-are-you/ November 11, 2026 at 6:51 am

In many scenarios, the casino may give you free spins that you can only use on one specific pokie. But let’s take a closer look at the most common options that you’ll see. Good casinos also encourage you to set deposit limits and use responsible gambling tools before you start playing for real money. If casino sites start asking for extra stuff, that’s a red flag.

References: https://moveblockchain.org/en/forum/topic/some-people-excel-at-payid-online-pokies-and-some-dont-which-one-are-you/

Replică
https://xjj3.cc/home.php?mod=space&uid=682412 November 11, 2026 at 8:15 am

References:

Online casino australia payid https://xjj3.cc/home.php?mod=space&uid=682412

Replică
Trustly Live Casino November 11, 2026 at 10:38 am

Wie sehen also diese Vorteile im Detail aus, die Ihnen https://modernmissouripioneers.com/community/topic/trustly-casino-ggl-lizenz-legalitat-zahlungen-prufen/ für das Glücksspiel in Ihrem Online Casino verspricht? Außerdem finden Sie den Zahlungsanbieter mittlerweile in sehr vielen Online Casinos. Zahlungen mit Trustly bieten Ihnen zahlreiche Vorteile, auf die wir später noch genauer eingehen.

Replică
play casino with bank transfer australia November 11, 2026 at 4:59 pm

References:

Mobile casino bank transfer australia https://codimd.camba.coop/zeR6z8FXRz6UVnKyG8sx1w

Replică
https://www.dtfz.net/?58255 November 11, 2026 at 11:11 pm

References:

Spielautomaten sofortüberweisung https://www.dtfz.net/?58255

Replică
briefjournal.space November 12, 2026 at 5:44 pm Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy