Mircea Dorin Istrate

,,Visul,,
Motto:
Visul e-o himără, dulce-amăruie
Ce în Iad ne-mburcă, ori în Rai ne suie.

Când greul vieţii-apasă, ai noştri umeri slabi
Şi frigul deznădejdii în suflete-nserează,
Când un pustiu de gheaţă înlănţuie în alb
Al nostru trai de-acuma şi-al celor ce urmează,

Când nu mai sunt modele de bravi şi mari bărbaţi
Ce facă ’nalte fapte pe-a timpului cărare,
Pe care noi să mergem de ei îmbărbătaţi
Să împlinim cu dânşi mărita lor visare,

Atunci, cătăm cu gândul spre vremile trecute
Trezindu-i din uitare pe cei de-odinioară,
Ce-au stat cu mintea trează duşmanul să-l înfrunte
Ca nimeni vamă vieţii de-aicea nu mai ceară.

Doar ei în al nost’ suflet sunt stâlpi de veşnicie
Ce-or dăinui în vreme urmaşi după urmaşi,
Ca numele şi fapta de-apururi să ne fie
Cărări pe care calce mereu ai noştri paşi.

***
Acuma vremea-i tristă, amară, mincinoasă,
Că cei din fruntea ţării au numai grija lor,
De-aceia idealuri, speranţe, mor sub coase
Aflate-n mâini străine ce-adună tot ce vor.

Tâlhari ne-nconjoară, ne fură din avere,
Ne umilesc în toate şi ne vorbesc de rău,
Trădarea prea se iartă şi nu-i precum se cere
Pe eşafod să-mi steie în faţa la călău.

Alegem fruntea ţării din cei ce mint mai mult
Vânzându-ne himere în vorbe îndulcite,
Iar noi, ca prostovanii nu ştim că dedesubt
Doar ei şi-a lor se-ngraşă cu-averi ce-s nesimţite.
*
Ne merităm ce-a soartă şi răul ce ne-ncearcă
Că lenevim în spirit şi-n suflet suntem goi,
Tot repetăm într-una greşeala ce ne-ncarcă
Desagii vieţii noastre, cu-amaruri şi nevoi.

VISUL NOPŢII

Pe ochi îmi pune seara grea povară
Tot închizându-mi pleoapa obosită,
Iar somnul mă robeşte, ca să-mi ceară
A nopţii vamă toată, îndoită.

Apoi trecând prin locuri neumblate
Genuni de fum nasc visele grăbite
Şi fără noimă umblă încurcate
Prin neguroase căi din a mea minte.

Înfiorând sau întristând simţirea
Uitate taine puse la păstrare,
Prin noapte trec cătându-şi împlinirea
Tot îndulcind clipita-n lăcrimare.

Când se scoboară raza de lumină
Şi ne deschidem ochii din visare,
Pe ea vom pune toată greaua vină
Că datu-ne-a himere, dulci–amare.

TOT REPETÂND GREŞEALA

Motto:
,,Îmbătaţi-vă cu ură şi cu dor de răzbunare
Şi mai puneţi-vă-n suflet tot ce-aţi strâns din moşi-strămoşi,
Poate-aşa doar căpăta-ve-ţi cuvenita-mbărbătare
Şi-ţi ieşi din amorţeală întăriţi şi curajoşi.’’

Nici noaptea-n somn şi-apoi nici ziua toată
N-am loc de voi cât vreţi să-mi faceţi bine,
Şi-atunci mă cătrănesc şi dintr-odată
Vă-njur din suflet cât la gură-mi vine.

Că prea ades cu vorbele mieroase
Mă-mbrobodiţi că voi sunteţi Mesia,
Că veţi aduce vremile frumoase
Şi-ndestulată fi-va Romania.

Noi vă votăm vrăjiţi de ce promiteţi
Şi-apoi tot stăm în lungă aşteptare,
Voi cu puterea- n mână ţara-mi vindeţi
Iar noi rămânem iar cu ochii-n soare.

Nu învăţăm că cel care râvneşte
S-ajungă-n jilţ la masa cu bucate,
Pe el şi pe a lui şi-i ghiftuieşte
Făcând averi dosite, pe furate.

Noi stăm ca proştii măcinaţi de ură
De cât se fac cât staţi pe la putere,
Apoi când e la gata, toţi se-njură
Lăsându-mi-i pe ceilalţi, facă-şi vrere.

Sărmană ţară încă-i prea bogată
De câte toate datu-i-a Măritul,
De când te ştiu minţită şi furată
Ai fost mereu, de-aicea ţi sfârşitul.

VISUL NOPŢII AGITAT

Luăm din faptul zilei, în visele de noapte,
Portrete tremurate, iluzii, fericire,
Mari spaime ca de moarte, arsură de iubire,
Trădare şi minciună, chemări mieroase-n şoapte.

Ne oboseşte trupul, iar mintea ne-o desparte
De adevărul care conduce toată firea,
Ne-nfricoşează gândul, ne-nvăluie simţirea
Şi fără nici o noimă, mai toate-s încurcate.

Cel haos, ce-a plăcere, ce-a dulce-nchipuire
Ce ni se par vecie ades adevărată,
Sunt câteva clipite ce repede se gată
Când ochii ni-i deschidem venindu-ne în fire.
***
Aşa-i şi viaţa noastră cu toate ale sale,
Simţire mestecată, trăire mişcătoare,
Mai toate-n arsul clipei se trec în cea uitare
Când alte vin de-a valma, ca apele la vale.
Mircea Dorin Istrate

Când privesc cu ochii minţii chipuri, locuri minunate
Ce pe drumul greu al vieţii măreţitu-s-au de-acum,
Mă-ntristez că văd cum timpul învechitelor păcate
Le topeşte-n amintirea vălătucilor de fum.

Doar ghicesc cum ceea lume cu-ale sale legi curate
Înălţa la mare cinste omul făcător de bine,
Când cuvântul lui odată avea preţ şi greutate,
Iar minciuna linguşită te umplea cu-a ei ruşine.

Cînd doar fapta da valore muncii grele, zilnicită,
Măreţind în fala lumii vrednicia urcătoare,
Să rămână al tău nume în ce-a clipă veşnicită
Ce te facă peste veacuri lăcrimată neuitare.

Chipuri, locuri, urme, fapte, în scurtimea unei clipe
Împietrite stau de-acuma ca să poţi să le priveşti,
Ele sunt ce-au fost şi-atuncea o bătaie de aripe
Ale timpului ce-n taină, te-nduclceşte cu poveşti.

VISÂND LA VREMI TRECUTE

De-om lăcrima la-aducerea aminte
A toate ce-am făcut odinioară,
Vom pune-n palma clipei ce nu minte
Preafericirea zilelor de vară.

Când mângâiaţi de vise urcătoare
Pe maluri sărutate de Târnavă,
Am fost buricul lumii răbdătoare
Fiinţa să ne-o nalţe-n a ei slavă.

Când în scurtimea vremilor nebune
Noi raiul l-am prădat pe jumătate,
Prea îmbuibaţi cu dulcea lui minune
Ne-am amăgit clipita cu păcate.
*
Frumoase vremuri, mari, înălţătoare,
De miere pline toate şi divin,
Rămeţi veşnicie ce nu moare,
Îmbătătoare cupă grea cu vin.

Voi fericiţi copii de timpuri duse
În amintiri uitate-n ciob de gând,
O lacrimă vărsaţi pe timpuri puse
Să vă-nfioare clipe, rând la rând.

NEMERNICIRE

Cutreierăm cu visul nopții pe neștiutele cărări,
Neclare umbre nebunatic în haos mintea ne-o aruncă,
Urcându-ne-ntr-o clipită în nesfîrșite, large zări,
Ori coborându-ne-n genunea, înfricoșată și adâncă.

Așa-i și soarta vieții noastre, de nu știm cine sorocită,
Ne urcă-n slăvi și ne coboară în neguratele tenebre,
Visăm, sperăm ne fie bine în trecătoarea cea clipită,
Dar căpătăm în schimb la vise, doar vagi și tremurate umbre.
*
Nimicuri, pe un bob de humă și pe de-asupra răi și-avari
Suntem atât cât se lungește cărarea-ngustă-a vieții noastre,
În scurta clipă de trăire toți ne dorim bogați și mari
Și-n fală timpul să ne treacă, până urca-vom sus, la astre.

În loc să ne vedem de treabă, s-avem atât cât să ne-ajungă,
Să fim cu toții buni prieteni, să ne-ajutăm când e la greu,
Noi mai mereu ne facem viața ne fie-ntr-una ca o junglă,
Și adunăm ca apucații, să fie totul ,,doar al meu”.

Așa nicicând n-om fi noi vrednici ne facem raiul pământesc,
Ca să trăim scurtimea vieții în bunăstare, fericire,
Mereu noi fi-vom piaza reauă, sămânța vrejbei din lumesc
Ce o lăsăm la următorii, avere de, nemernicire.

ÎNDULCEŞTE-TE CU VISUL

Nesătulule, te-opreşte preţ de-o clipă de visare
Şi mai dă-i la a ta minte un tain de desfătare,
Să-şi înalţe spre mărire sufletul cel oropsit
Şi să-şi cate fericirea undeva, prin infinit.

Leac de vis să pui pe rana nesfârşitei silnicii,
Să-ţi alini nefericirea zilelor ce-ţi par vecii
Şi-ntr-un gând din colţul minţii, neştiut şi nevăzut,
Fă-ţi culcuş de împlinire la ce toate te-au durut.

Doar aşa avea-vei parte de frumos, de bucurie,
De ce încă îţi lipseşte c-a ta viaţă să îţi fie
Îmbuibată cu de toate ce visatu-le-ai vre-odat,
Ca să fi şi tu, nimicul, preaputernic împărat.

Aşadar, închide ochii, stai o clipă în visare,
Lasă-ţi gândul să colinde unde vrea prin lumea mare,
Să se sature de toate câte încă i-au lipsit
În amarul vieţii tale, cu de toate peticit.

Dute-n lumi cu bunătăţuri unde-i linişte şi pace,
Fă-i la inimă, la sufle, tot ce vrea şi ce îi place
Chiar de-o fi numai visare, să se sature oricine
Cu dulceaţa lumii noastre, ce n-o gustă fiştecine.

Îndulceşte-te cu visul ce nu costă mai nimic,
Dară care, cu mărire, te-o-mbată şi el un pic
Făcând viaţa să îţi pară rai din lumile de sus,
Unde-ai fost şi tu oclipă călător, de-aicea dus.
Mircea Dorin Istrate