
„Nu se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor” de AL FLORIN ŢENE
’’Viața filosofului Mircea Vulcănescu între realitate și poveste’’
După succesul de mare răsunet produs de apariția primelor 5 cărți despre ‘’Sfinții închisorilor’’ Radu Gyr, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Traian Dorz și Petre Țuțea, distinsul scriitor, critic literar și filozof Al Florin Țene ne încântă cu un nou roman, al șaselea din aceeași serie, de această dată fiind vorba despre viața filozofului Mircea Vulcănescu.
Așa cum declară însuși autorul Al Florin Țene în finalul cărții sale „Nu se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor” autorul pledează pentru canonizarea celor șase martiri ca sfinți ai neamului românesc: ’’Am făcut această digresiune în speranța a înțelege unde se situează nedreptatea făcută de statul și justiția comunistă față de români, de aceste victime ale închisorilor comuniste, ale exproprierilor nedrepte și a crimelor săvârșite în numele unei ideologii criminale impuse de tancurile rusești. Pledăm, prin aceste romane, pentru promovarea acestor intelectuali ai neamului românesc, ca să fie primiți în sânul Biserici Ortodoxe Române ca Sfinți și în cultura româna să fie promovați pentru meritul operelor lor. Aceștia fac parte din patrimoniul cultural al nostru, al Ortodoxiei Românești, și al culturii universale. Cuvântul scris nu a ucis niciodată, numai faptele criminale și ideologia marxist-leninistă a ucis și ucide. Acest ciclu de șase romane se constituie într-o adevărată saga a unui eroism într-un timp cenușiu și sângeros din istoria recentă a României, impus de tancurile rusești cu sprijinul colaboraționiștilor și a comuniștilor români’’( AL FLORIN ŢENE)
Cartea „Nu se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor” începe cu un motto al lui Mircea Eliade, un veritabil admirator al filozofului Mircea Vulcănescu: „Nu cred că am întâlnit alt om mai înzestrat cu atâtea daruri și nici altul care să-l întreacă în modestie ca Mircea Vulcănescu.” (MIRCEA ELIADE)
Nu este pentru prima dată când afirm că scriitorul Al Florin Țene este un mare român, un patriot adevărat, demn și vertical, care dorește îndreptarea istoriei și corectarea minciunilor care au făcut atâta rău poporului român. In acest context iată că în prefața romanului, istoricul, criticul și scriitorul Ionuț Țene consideră că scrierea acestei cărți este: ’’ o datorie morală și o recunoaștere firească a jertfei intelectualității române, care s-a opus instaurării comunismului. Sacrificiul lui Mircea Vulcănescu face parte din șirul de sacrificii a intelectualilor români, care s-au opus regimului comunist. Totalitarismul roșu a dorit să rupă pe om de cer, pe român de Dumnezeu. Jertfa făcută conștient de Mircea Vulcănescu în închisoarea comunistă a refăcut legătura dintre poporul român și transcendent’’ ‚ ’’Scrierea unui roman biografic despre viața lui Mircea Vulcănescu completează literar epectaza unui intelectual care a refuzat compromisul față de imanentul nivelator al lumii comuniste’’ – (IONUŢ ŢENE)
Prefața aduce în prim-plan ideea că Mircea Vulcănescu nu a fost doar un martir, ci a devenit un fel de “sfânt popular”, canonizat de popor, dar ignorat de oficialii bisericii. Această discrepanță subliniază impactul profund pe care l-a avut asupra societății și contrastul dintre recunoașterea sa în ochii oamenilor obișnuiți și neglijarea din partea autorităților.
În romanul „Nu se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor” autorul Al Florin Țene dezvăluie pagini cutremurătoare din existența filosofului, ilustrând în mod vivid sacrificiul intelectualității române care s-a opus brutalității regimului comunist. Mircea Vulcănescu devine astfel un simbol al curajului și opoziției față de totalitarism, iar cartea se dovedește a fi o incursiune într-un episod întunecat al istoriei românești.
Mircea Vulcănescu, filosof și academician român, s-a născut în anul 1904 și a trăit o viață marcată de o gândire profundă având contribuții semnificative în domeniul filosofiei, sociologiei și eticii. Vulcănescu a excelat în studiile sale, absolvind Facultatea de Litere și Filosofie din București, continuându-și cercetările la Paris și Berlin.
În anii 1930, s-a implicat activ în mediile academice și culturale din România, contribuind la dezvoltarea gândirii filosofice și sociale. A fost doctor în științe economice, fiind considerat un mare specialist în sferele financiare din București, ocupând funcții importante ca: director general în Direcția Vămilor, director general în Secția Datoriilor Publice, ministru subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor, fiind chiar medaliat de regele Carol al II-lea și de regele Mihai.
Filosofia lui Vulcănescu a fost plină de complexitate și profunzime, reflectând preocupări pentru etică, spiritualitate și relațiile interumane subliniind importanța autenticității în fața lumii și a propriei conștiințe. În lucrarea sa ’’Dimensiunea românească a existenței’’ (1943), Mircea Vulcănescu a abordat problema specificului național, problemă care a fost discutată încă de junimiști, și după ei, de Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, Ovid Densusianu, Rădulescu-Motru, E. Lovinescu, Pârvan, Blaga, Ralea, G. Călinescu.
Viața sa a luat o turnură tragică în 1946, când a fost arestat sub acuzația falsă de a fi vinovat de dezastrul țării în semnarea unor acorduri economice. A fost condamnat la 8 ani de închisoare grea și 3 ani de detenție riguroasă, dar detenția politică i-a adus moartea în 1952 înainte să își termine pedeapsa la numai 48 de ani, lăsând în urma sa o moștenire intelectuală impresionantă.
De-a lungul lecturii, dezvăluirile cutremurătoare despre detențiunea sa la Aiud și chinurile la care a fost supus aprind lumina asupra condițiilor inumane din închisorile comuniste. Refuzul autorităților de a-i oferi asistență medicală adecvată în ultimele zile ale vieții sale, precum și tratamentul sălbatic aplicat deținuților, dezvăluie o realitate brutală și neiertătoare.
Mircea Vulcănescu devine un exemplu de jertfă și altruism atunci când se așază pe betonul rece al închisorii pentru a oferi căldură unui tânăr bolnav. Această scenă ilustrează nu doar umanitatea filosofului, dar și cruzimea de neimaginat a regimului comunist.
În pofida suferințelor sale, Mircea Vulcănescu a rămas consecvent principiilor sale și a continuat să reprezinte un simbol al rezistenței intelectuale și morale împotriva regimului totalitar. Cuvintele sale din ultimele clipe ale vieții, cerând iertare și rostind celebrele cuvinte “Să nu ne răzbunați!”, marchează un testament emoționant și un apel la iubire și înțelegere.
Povestea vieții lui Mircea Vulcănescu reprezintă, astfel, un echilibru delicat între aspirațiile intelectuale ale unui gânditor profund și realitățile dure ale istoriei politice tumultoase din România secolului al XX-lea. Moștenirea sa intelectuală rămâne vie în operele sale, iar contribuțiile sale la filosofie continuă să inspire și să provoace gândirea în zilele noastre.
Romanul „Nu se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor” nu este doar o cronică a unei vieți cutremurătoare, ci și o pledoarie pentru amintirea și recunoașterea sacrificiului adus de Mircea Vulcănescu în lupta împotriva totalitarismului comunist. Este o carte captivantă și dureroasă, care împinge cititorul să reflecteze asupra prețului curajului și asupra luminii care poate străluci în mijlocul întunericului cel mai adânc.
Johnny Ciatloș Deak
Membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România
Senior Editor Globart Universum Publishing House Canada

58 comentarii
References:
Payid pokies real money australia play online pokies payid australia
References:
Online pokies payid no deposit https://docs.monadical.com/rj_TrTjXQgu1-MtzONvBzQ
References:
Payid pokies no deposit bonus https://dreevoo.com/profile.php?pid=2579617
References:
Bpay pokies AUD https://a-taxi.com.ua/user/twinesneeze39/
References:
Best MiFinity casino sites http://gjglm.com/home.php?mod=space&uid=252363
References:
BPay pokies Australia https://g.clicgo.ru/user/lungthomas55/
References:
Online gambling MiFinity Australia http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2208535
References:
Neosurf casino poker machines australia https://md.sigma2.no/bzseEwd-R1G-o3KgihFqpA
References:
Neosurf casino minimum deposit australia http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3287726
References:
Real money wire transfer casinos australia https://pad.koeln.ccc.de/qPeCGNpkRnOEm3eux-ZiGg
References:
Online casinos that accept wire transfer Australia https://winterside1.bravejournal.net/top-wire-transfer-casinos-casinos-that-accept-wire-transfers
References:
Payid withdrawal casino australia real money http://www.old.xn--90asjdo3a.xn--p1ai/user/foodball0/
References:
Wire transfer casino verification australia https://gamingwiki.space/wiki/150_No_Deposit_Bonuses_for_Aussies_Free_Spins_Cash_Offers
References:
No deposit payid pokies australia https://prpack.ru/user/titleisrael6/
References:
Pokies payid accepted australia https://pad.multiplace.org/pbdh9U1URb2iS4e2tt0sZQ
References:
Payid deposit online pokies https://tvoyaskala.com/user/riskcamera7/
References:
BPay casino real money Australia https://skyscrapperwiki.site/wiki/Online_Pokies_Australia_Play_Slots_for_Real_Money_at_Ignition
References:
Progressive jackpot payid pokies https://siegel-green-3.technetbloggers.de/best-payid-casinos-in-australia-for-2026-top-payid-pokies-1793141862
References:
Wire transfer casino Australia https://myspace.com/mimosatoe9
References:
Real money pokies wire transfer australia http://www.okaywan.com/home.php?mod=space&uid=861156
PayPal ist in Deutschland die mit Abstand beliebteste Option. Das ist Mindeststandard bei jedem seriösen Online Casino in Deutschland. Es wird immer zuerst auf die Bedingungen geschaut, nicht auf die Höhe des Angebots. Die Lizenz ist kein Marketingsiegel – sie bedeutet echte staatliche Kontrolle, regelmäßige Prüfungen und einen rechtlichen Rahmen, der den Spieler schützt.
References: https://gastrohospitals.com/forum/d/1108-casino-sofort-einzahlen-auszahlen-und-sicher-wahlen
References:
Muchbetter payout casinos http://daojianchina.com/home.php?mod=space&uid=1476575
References:
Best idebit casinos https://headlinebeacon.space/item/best-idebit-casinos-in-canada-2026-fees-limits-payouts
References:
How to deposit with neosurf casino australia https://pbase.com/monthwish51/
References:
Idebit casino canada real money https://www.8njy.com/home.php?mod=space&uid=166037
References:
Buy neosurf voucher australia https://md.sigma2.no/68_UKTlaRfuGaHl6mRd-3w
The table below outlines general features across popular options; exact terms depend on each site’s cashier settings. However, platforms accepting PayID often support faster overall cashout channels. If you have active restriction settings enabled on your banking profile, avoid attempting to bypass them. Once an operator releases your funds, PayID usually completes the transaction within minutes. Review our guide on crypto gaming payments for details on wallet configuration and network gas fees. However, many operators integrate PayID exclusively for inbound deposits while excluding it from the cashout menu.
References: https://theafricanbiomineralbalance.com/forum/topic/need-a-hand-with-online-casinos-accepting-direct-bank-transfer-australia/
References:
Paysafecard sign up bonus canada http://bbs.91tata.com/?16723102
References:
Online pokies with pay id http://xn--l1ae1d.xn--b1agalyeon.xn--80adxhks/user/streetcereal33/
References:
Pokies with payid deposit https://test-sida.noads.biz/?480131
Wer deutsche Aufsicht vorzieht, findet in Casinos mit deutscher Lizenz eine Alternative, und wer gesperrt ist, sollte gar nicht spielen. Ein https://community.moodyteas.co/d/14-mit-trustly-im-casino-bezahlen-ablauf-kosten-tipps mit deutscher Lizenz bietet dir außerdem eine Beschwerdestelle in Deutschland. Lizenzierte Alternativen zu Casinos ohne OASIS sind Online Casinos mit deutscher Lizenz, die auf der Whitelist der GGL stehen. Ein Online Casino ohne OASIS-Sperre als Schlupfloch gibt es also nicht. Nur die 24-Stunden-Sperre über den Panikknopf läuft von selbst ab. Das anbieterübergreifende Limit von 1.000 € pro Monat gilt dort nicht, und du kannst bei mehreren Anbietern parallel spielen.
References:
Legal wire transfer casino Australia http://pandora6666.com/?199396
References:
Casino with bpay australia https://winnipegasians.com/home.php?mod=space&uid=192156
Casinos may provide existing players with free spins or bonus funds through loyalty rewards, reactivation campaigns, new-game promotions, or individual goodwill offers. The vast majority of the offers we track for Australia have a wagering requirement, but a small number allow winnings to be withdrawn without wagering. Every no deposit offer shown on this page passed those checks when listed. The featured table and “High Value” filter on our bonus listings use reward size, wagering requirements, and maximum cashout as their main comparison factors. Each offer card on this page summarises the claiming steps, bonus value, wagering requirement, and maximum cashout.
References: https://hemanisforum.net/home/topic/eight-odd-ball-tips-on-australia-payid-pokies/
References:
Progressive jackpot pokies neosurf http://pandora.nla.gov.au/external.html?link=https://pffc-online.com/jobzone/news/neosurf-casinos-australia-easy-deposit-sites.html
References:
Free online pokie https://www.forum.uookle.com/home.php?mod=space&uid=1888456
References:
Casino auszahlung sofortüberweisung https://www.forum.uookle.com/home.php?mod=space&uid=1888535
References:
Bank transfer blackjack https://www.canadaasians.com/home.php?mod=space&uid=237448
References:
Australian players wire transfer casino https://favpress.space/item/no-english-meaning-cambridge-dictionary
References:
Secure bank transfer casinos https://pad.cttue.de/Qsw6fPFjRzyGX8KN4_AI4Q
References:
Small deposit neosurf casino australia http://x.kongminghu.com/home.php?mod=space&uid=888640
References:
Neosurf payment method casinos https://favpress.space/item/150-no-deposit-bonuses-for-aussies-free-spins-cash-offers
References:
Neue sofort casinos https://instapages.stream/story.php?title=top-klarna-online-casinos-2026-liste-bewertungen
References:
Legit credit card casinos canada https://test-sida.noads.biz/?561237
Verification typically completes within 24 to 48 hours once documents are submitted correctly. Slot contributions count at 100%, table games commonly at 10% or less, and live dealer often at 0%. That exclusion is worth checking before purchase, because a AUD 250 voucher deposited at an excluded casino returns zero bonus value. https://forum.pollen-robotics.com/t/neosurf-casino-bonus-australia-offers-terms-risks/1007 deposits count at full value at roughly two-thirds of brands. The effective daily ceiling is therefore often lower than the advertised per-transaction limit. Each PIN entry is a separate transaction, and some casinos cap the number of Neosurf deposits per day at three to five.
Gambling carries risk. The Pokies Net Australia Casino is made for players who want online pokies and broader casino entertainment in one place. The top online pokies australia table above lays out alternatives; Neospin currently reads as the best australian online pokies pick, Lucky Dreams follows as the best online pokies australia payid runner-up. Playing is not itself an offence for an Australian.
References: https://forums.pathacks.com/d/32-aus-payid-pokies-instant-bank-deposits-for-australian-online-slots-players
Auch wenn ihr im Casino online schnelle Auszahlungen nutzen wollt, solltet ihr verantwortungsvoll mit eurem Echtgeld umgehen. Wenn ihr eure Gewinne vom Online Casino mit schnellster Auszahlung erhalten möchtet, solltet ihr einige einfache, aber wichtige Grundregeln beachten. Eine Online Casino Klarna Sofort Auszahlung oder ein Casino mit Trustly Auszahlung setzt auf Instant Banking. Ein Casino mit Paysafecard Auszahlung spricht vor allem sicherheitsbewusste Spieler an. Ein Online Casino mit Skrill Auszahlung oder eine Online Casino Neteller Auszahlung werden meist bevorzugt bearbeitet.
References: https://ecomine.8u.cz/forum/topic/handy-casino-klarna-was-geht-wirklich-in-deutschland/
References:
Wire transfer online casino australia https://pad.public.cat/2LmLjDtATaS-qO_tWhZ9JQ
References:
Australian online casino wire transfer http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3194190
References:
Sofortüberweisung casino bonus https://cq.x7cq.vip/home.php?mod=space&uid=9763898
References:
Legit bank transfer casino australia https://onlinevetjobs.com/author/stonehell6/
References:
EFT casino sites https://bookmarkpress.site/item/top-wire-transfer-casinos-casinos-that-accept-wire-transfers
References:
New muchbetter casino https://rentry.co/6g8ce6ip
References:
Online casino ohne registrierung sofortüberweisung https://christie-hobbs-2.hubstack.net/beste-klarna-casinos-im-test-and-vergleich-2026-bild-de
References:
Online roulette paypal https://sciencemission.com/profile/courtbottle7
References:
Online casino auszahlung sofortüberweisung https://cq.x7cq.vip/home.php?mod=space&uid=9718953
References:
Trustly Zahlungsmethode Casino https://hughes-boykin.thoughtlanes.net/top-casinos-mit-trustly-pay-and-play-2026
References:
Trustly Echtzeit Casino https://app.wedonthavetime.org/profile/jurydomain6