Iubește-mă mult și etern
De treci prin ale mele plete,
ca o umbră
să te răsfiri
în ploaia verii
dospită sub umede smaralde.
Dar de rămâi,
în curcubeul vieții
ca o stâncă,
din suflet taie
o nestigherită legendă.
Iubire
hărăzește-mi.
Mult și etern.
Forma inimii
Întrebă forma inimii
unde i-a dispărut bucuria.
Îndolieli levitează prin ea
cu cicatrici străine sugrumând-o.
Înfometată
și-a închiriat iubirea
unor lopătari înșirați
pe lacul fără gânduri de cristal.
Se-ntrebă forma inimii
cine i-a retezat speranțele,
în ce vis și-a pierdut capul
sau spre cine și-a lepădat sărutările.
Trecutele-mi iubiri
Am mai iubit odată, vara,
surprinsă-n august delicat.
Lumină-n suflet,
aurite gânduri.
Pe cerul vieții împăcat.
Până-ntr-o seară istovită
când perspetivele
s-au răzvrătit.
Cuvinte înghețate
sub zâmbet adormit.
Tăceri și ploi.
O mângâiere de final
și un divin sărut
gravat în nemurirea
iubirilor ce nu mai vin.
Liliana Moldovan
