22 C
Nürnberg, DE
July 2, 2025
Diverse

Activități pentru copiii consumatorilor de droguri cu ocazia debutului noului an școlar

Vineri, 8 septembrie a.c., copiii din cadrul proiectului ”Serenity” au participat la o activitate desfășurată în contextul debutului anului școlar 2023-2024.

Astfel, specialiștii ANA au pregătit pentru cei 30 de copii ai beneficiarilor programelor de asistență medico-psiho-socială din București surprize dulci și rechizitele necesare anului școlar.

Reamintim că proiectul de prevenire în familie “Serenity”, derulat de Agenția Națională Antidrog, este dedicat copiilor persoanelor consumatoare de droguri, aflate în programele de asistență integrată ale agenției.

Prin implementarea acestui proiect în România, Agenția Națională Antidrog s-a alăturat inițiativei Grupului Pompidou, care a creat proiectul „Copii ai căror părinți consumă droguri”, proiect propus ca răspuns la invitația Consiliului Europei către Secretariatul Grupului Pompidou, de a participa la Grupul operativ pentru drepturile copiilor.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Related posts

Povestea sării iodate. Remediu sau otravă?

Theodora-Raluca Paun

Comunicat ANA – Continua sesiunile de formare pentru prevenirea consumului de droguri

Theodora-Raluca Paun

Mintea umană, a 8-a minune a lumii

Theodora-Raluca Paun

100 de ani de la adoptarea Constituției masonice din 1923 și 30 de ani de la reaprinderea Luminilor Marii Loji Naționale din România (24 ianuarie 1993)

Theodora-Raluca Paun

Festivalulului – Concurs literar de poezie și proză

Theodora-Raluca Paun

Măcar noi să rămânem împreună

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy