Revoluția sexuală, pedofilia și exploatarea sexuală a minorilor (1)

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

În anii 1960-1970, întreaga lume occidentală a fost cuprinsa de o mișcare „de eliberare sexuală”, care a contestat modurile tradiționale de comportament legate de sexualitate și relațiile interpersonale. Așa-zisa „revoluție sexuală” a inclus o acceptare crescută a sexului în afara relațiilor heterosexuale tradiționale, monogame (în primul rând căsătoria), a promovat nuditatea publică, pornografia, sexul premarital, homosexualitatea, forme alternative de sexualitate și avortul. Revoluția sexuală s-a bazat pe ideea că lupta pentru eliberarea sexuală este o pârghie politică puternică pentru emanciparea socială. Ea a căutat să creeze instituții, să abroge sau să formuleze legi și reglementări, să producă cunoștințe și să schimbe mentalitățile, având drept scop destrămarea ordinii morale existente timp de secole. Sexualitatea este redusă la o simplă funcție hedonică prin recunoașterea plăcerii sexuale ca sursă de împlinire – ceea ce este absurd. Absurd, deoarece sexualitatea umană este un fenomen complex, care se caracterizează prin corticalizarea unui instinct (de perpetuare a speciei) prin interrelații între conștient și subconștient și de aici multiple sale funcții: axiologică, antropologică, anxiolitică, socială, culturală, spirituală etc. Cu toate acestea, sloganul simplist s-a bucurat de succes.

A fost introdusă în învățământ așa-zisa „educație sexuală” (cu susținerea încă din 1975 a Organizației Mondiale a Sănătății) în care se afirma „relativismul moral”, se susține că „împlinirea sexuală” este un drept, precum și o valoare individuală și socială (legată de sănătate) și se propagă pseudo-teorii cum ar fi teoria genului, care afirmă existența unei diferențe între sexul biologic și genul unei persoane. Au fost elaborate dispoziții legislative prin care este introdusă discriminarea pozitivă pentru anumite grupuri. Altfel spus, spre deosebire de epocile anterioare, când o persoană căuta dragostea fără să fie dominată de relația sexuală, noua moralitate afirmă că omul modern este îndreptățit să caute sex fără să se îndrăgostească. În zilele noastre, mișcarea woke a preluat și a extins în alte domenii aceste principii.

Egalitatea de șanse este înlocuită cu termenul de echitate, istoria este rescrisă pe baza acestui principiu, statuile unor personalități sunt dărâmate și înlocuite cu cele ale unor delicvenți al căror singur „merit” a fost că au fost uciși de niște polițiști brutali, zeloși și incompetenți etc. Noua moralitate „eliberată de ipocrizie și frică, întemeiată pe toleranță” (așa cum afirmau activiștii „eliberării sexuale”) s-a dovedit în realitate intolerantă cu opiniile conservatoare și o cale spre totalitarism. A fi heterosexual, căsătorit, creștin, alb, fără dizabilități constituie tot atâtea păcate capitale, care trebuie pedepsite cu lapidare în piața publică (inclusiv pentru faptele strămoșilor). Ultimele dezbateri legate de pedofilie conduc la idea că, în curând, la cele 67 de orientări sexuale declarate și acceptate, s-ar putea să se adauge aceasta. Iată faptele.

În 2019, Statele Unite au fost zguduite de un scandal care ajungea până la vârful clasei politice și financiare – cazul Epstein[1]. Jeffrey Edward Epstein (20 ianuarie 1953 – 10 august 2019) a fost un multimilionar, care a dezvoltat un cerc social de elită, unde a exploatat sexual femei și mai ales minori – pe care el și asociații săi i-au abuzat sexual. După moartea sa au apărut unele dovezi potrivit cărora averea a provenit nu din speculații financiare, ci din exploatarea sexuală. Activitatea infracțională a fost descoperită cu mult înainte de arestarea sa din 2019. În 2005, poliția din Palm Beach, Florida, a început o investigație împotriva lui pentru abuz sexual asupra unei minore de 14 ani. Epstein a pledat vinovat și a fost condamnat, în 2008, doar pentru două infractiuni (datorită unui acord controversat) deși oficialii federali au identificat 36 de minore, unele chiar de 14 ani, pe care Epstein le-ar fi abuzat sexual[2]. A petrecut aproape 13 luni în închisoare, după care a fost eliberat condiționat, reluându-și viața într-un cerc select de oameni bogați, artiști și oameni politici[3]. Epstein a fost arestat din nou 2019, sub acuzația federală pentru trafic sexual de minori în Florida și New York. Epstein se confruntă și cu acuzații de exploatare sexuală, exploatând fete minore de până la 14 ani în case din diferite locații din S.U.A.

Se pare că existau peste 50 de victime, iar dovezile împotriva lui includ și sute de fotografii lascive, dar acesta era vârful iceberg-ului[4,5]. Potrivit hotărârii judecătorului de district al S.U.A., Kenneth Marra, din februarie 2019: „Pe lângă propriul abuz sexual asupra victimelor, Epstein le-a traficat altor persoane care să abuzeze sexual fetele. Epstein a folosit angajați plătiți pentru a găsi și a aduce fete minore la el. Epstein a lucrat împreună cu alții pentru a obține minori nu numai pentru propria sa gratificare sexuală, ci și pentru satisfacția sexuală a altora”[6]. S-a „sinucis” în celula sa de închisoare pe 10 august 2019. Moartea lui Epstein a fost convenabilă pentru mulți dintre cei implicați, deoarece s-a oprit urmărirea penală, un judecător a închis cazul pe 29 august 2019. Procesele civile deschise de victime continuă și astăzi, dar cu slabe speranțe de reușită. Cu două zile înainte de moarte, Jeffrey Epstein a semnat un nou testament, pentru a proteja averea de 577 de milioane de dolari. A creat un fond fiduciar, iar experții spun că va fi dificil dacă nu imposibil pentru acuzatori să acceseze un fond deschis[7].

În anul scandalului Epstein, 2019, potrivit relatărilor presei, Adunarea Generală a „Young Democrats – Dutch” (Tinerii Democrați din Olanda), o organizație de tineret afiliată la „Dutch Democratic Party” (Partidului Democrat Olandez) – D 66, partid guvernamental (făcea parte din coaliția condusă de premierul, proaspăt demisionar, Mark Rutte) a adoptat două rezoluții: una privind pedofilia și alta legată de pornografia infantilă.

„Pedofilia trebuie să devină o orientare sexuală respectată social… Pedofilia este o orientare sexuală cu care cineva se naște”, se menționează în textul Declarației. Tinerii Democrați afirmă că pedofilia ar trebui să fie normalizată de societate ca orientare sexuală, deoarece stigmatizarea din prezent face ca pedofilii să aibă „o șansă mai mare de depresie”, mulți dintre ei „ajung să se sinucidă” în absența unei identități sexuale disponibile cu care acest element al societății s-ar putea asocia. Se emit și recomandări politice concrete, de exemplu, școlile ar trebui să înceapă să predea despre pedofilie ca orientare sexuală în cadrul programului lor obișnuit de educație sexuală, „dintr-o altă perspectivă și nuanțat”[8,9]. În a doua declarație aprobată la aceeași întâlnire, Tinerii Democrați pledează în mod explicit pentru mai multe cercetări asupra efectului benefic al „pornografiei infantile virtuale” în reducerea riscului de abuz asupra copiilor[9].

La prima vedere am putea spune că e vorba doar de o extravaganță izolată a unor tineri luați de valul „progresismului”. Lucrurile nu stau chiar așa. Există numeroase ONG-uri în toate țările occidentale (chiar și partide politice cum ar fi „Iubire pentru aproape, libertate și diversitate” din Olanda) [10,11,12], care militează printre altele pentru legalizarea pornografiei și a relațiilor sexuale între și cu minori în special prin scăderea la 12 ani a vârstei pentru consimțământul valid la raporturi sexuale. Se aduc două argumente:

– Pedofilia este determinată de mecanisme biologice, care apar încă din viața intrauterină, și destigmatizarea acesteia este o condiție pentru acceptarea și integrarea pedofililor în sucietate. Scăderea vârstei consimțământului la acte sexuale ar reduce semnificativ abuzul și exploatarea sexuală a minorilor.

– Scăderea vârstei se impune din considerente biologice și educaționale. În zilele noastre, pubertatea apare mult mai devreme, iar copiii, care au ore de educație sexuală încă de la grădiniță, înțeleg semnificația raporturilor sexuale încă de la vârsta de 10-ani.

Există și indicii că normalizarea pedofiliei este în desfășurare de ceva timp în multe țări occidentale, de obicei, prin rebrandingul termenului ca „pedosexualitate” sau folosind sintagma „persoană atrasă de minori”, cu acordul tacit al Uniunii Europene.

De aceea, trebuie să analizăm cele două argumente. Legat de primul argument trebuie răspuns la următoarele întrebări: Care sunt cauzele pedofiliei? Are ea un suport biologic specific? Dexonline.ro definește pedofilia ca „Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor)”[13].

„Merriam Weber Dictionary” o consideră 1. perversiune sexuală în care copiii sunt obiectul sexual preferat; 2. o tulburare psihiatrică în care un adult are fantezii sexuale despre sau se angajează în acte sexuale cu un copil prepuber[14].

„Enciclopedia Britanică” numește pedofilia „o tulburare psihosexuală, care afectează în general adulții, caracterizată prin interes sexual față de copiii prepuberi sau încercări de a se angaja în acte sexuale cu copii preadolescenți”[15].

„American Psychiatric Association” a înlocuit termenul de pedofilie (folosit până în 2013 când a apărut DSM-5) cu cel de tulburarea pedofilă în cadrul căreia indivizii pot prezenta sau se pot angaja într-o serie de interese, dorințe, practici sau comportamente sexuale atipice care nu constituie, în sine, boli mintale. Tulburarea constă în „fantezii, impulsuri sexuale sau comportamente care implică activitate sexuală cu un copil sau copii prepuberi, intense, care stimulează sexual”. Orice expresie comportamentală a interesului (de exemplu, orice încercare de contact sexual cu copiii) este suficientă pentru a justifica un diagnostic de tulburare pedofilă. DSM-5 mai prevede că interesul sau comportamentul în cauză trebuie să fie prezent timp de cel puțin șase luni pentru diagnosticul clinic, iar persoana afectată trebuie să aibă cel puțin 16 ani și cu cel puțin 5 ani mai mare decât copilul (sau copiii) din centrul fanteziilor sexuale ale individului[15,16].

În legislația penală din Europa (inclusiv în România), pedofilia nu este consemnată ca o infracțiune distinctă. Legea penală incriminează violul a cărui victimă a fost un minor, molestarea sexuală a unui minor, abuzul sexual asupra unui minor, actul sexual cu un minor, exploatarea sexuală a unui minor etc. (funcție de fiecare țară în parte), infracțiuni ce pot fi însă asimilate fenomenului pedofiliei. Cu alte cuvinte, sunt sancționate acțiunile antisociale ale unui pedofil nu orientarea sexuală a unei persoane.

Majoritatea publicului asimilează pedofilia, cu abuzul sexual asupra copiilor, ca o problemă socială, în pofida faptului că unii cercetători, care studiază pedofilia, susțin că termenul descrie o atracție, nu o acțiune, iar folosirea lui în mod interschimbabil cu „abuz” alimentează percepții greșite.

Dacă acceptăm definiția din DSM-5, atunci, ca o prima constatare se poate remarca faptul că puține studii au drept subiect această problemă. Abia în ultimile decenii se încearcă obținerea unor răspunsuri. Ceea ce caracterizează majoritatea pedofililor este că preferințele lor sexuale nu s-au maturizat și rămân blocați pe băieții sau fetele, care au vârstă similară cu cea a celor care i-au atras pentru prima dată la începutul pubertății, deși unii își păstrează interesul pentru copiii mult mai mici[17].

Cercetătorii disting două categorii între autorii infracțiunilor sexuale împotriva copiilor: pe de o parte, cei care nu prezintă tulburare pedofilică, dar care, din diverse motive, abuzează sexual copiii și, pe de altă parte, cei cu tulburare pedofilică.

Primul grup include adolescenți fără experiență sexuală, persoane cu tulburări de personalitate antisocială sau autori ce provin din constelații familiale traumatizante generale, care caută parteneri surogat la copii; ei sunt cel mai probabil diagnosticați cu diverse tulburări de control al impulsurilor, fără o preferință sexuală specifică pentru copiii prepuber[18,19,20]. Se estimează că 50% dintre indivizii care au abuzat de copii fac acest lucru fără atracție sexuală față de copii. Sunt cei cărora le lipsesc abilitățile sociale necesare pentru a dezvolta și menține relații emoționale și sexuale cu persoane de vârstă adecvată și caută „parteneri de înlocuire” la copii ca un fel de „surogat” [21,22].

În al doilea grup, îi găsim pe cei care manifestă o tulburare de preferință sexuală și anume tulburarea pedofilică. Deși această preferință crește riscul de a se angaja în relații sexuale cu minorii, după cum am menționat mai sus, nu toți indivizii care abuzează sexual copii au o tulburare pedofilică și nu fiecare individ cu tulburare are la activ copii abuzați[23,24,25].

Aceste cercetări răstoarnă ipoteza că unele persoane sunt determinate biologic spre pedofilie și că nu-și pot stăpâni „impulsurile naturale”. Este vorba de tulburări psiho-comportamentale (asemenea tulburări apar și la autorii altor infracțiuni) care nu le afectează discernământul, voința și mecanismele de contenție. Există studii, care, utilizând tehnici de neuroimagistică, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică funcțională și structurală (sMRI, fMRI), împreună cu studiile neuropsihologice, deceleaza factori predispozanți și însoțitori care contribuie la dezvoltarea pedofiliei (26). Dar și aceste studii subliniază că modificările nu pot fi considerate cauza tulburării pedofilice. Dacă vorbim de pedofilie ca despre o boală, atunci trebuie să ne referim nu la o boală biologică, ci la o îngrozitoare boală socială, urmare a laxității morale și posibil a așa-zisei educații sexuale.

„Destigmatizarea” pedofiliei este un subiect controversat. Allyn Walker de la Universitatea Old Dominion din Norfolk, Virginia, a susținut că destigmatizarea atracției sexuale fata de minori ar permite mai multor persoane afectate să caute ajutor și, în cele din urmă, s-ar preveni abuzul sexual asupra copiilor[27]. Glina și colab. susțin, în 2022, că există dovezi de stigmatizare socială și prejudecăți referitor la persoane cu pedofilie. Astfel de fenomene pot contribui, spun ei, la probleme sociale, emoționale și cognitive, printre indivizii menționați și determină la acești indivizi un risc mai mare de comportament abuziv împotriva copiilor și mai puțin o căutare de ajutor prin psiho-terapie[28]. Lehmann și colab. (2023) arată că stigmatizarea a fost determinată de dezaprobarea utilizării copiilor drept stimuli sexuali. Persoanele cu un interes sexual față de copii se confruntă cu reacții puternice de stigmatizare, care sunt atenuate doar atunci când accepta să se supună unui tratament care scade apetitul sexual sau (într-o măsură mai mica) când au relații sexuale cu un partener adult[29].

De remarcat că stigmatizarea se referă la uzul popular al cuvântului pedofilie, adică la acele persoane care au abuzat un minor. Cei care nu au săvârșit astfel de acte sunt acceptați de societate. În aceste condiții, primul argument pentru acceptarea pedofiliei ca o forma de identitate sexuală nu este susținut de date științifice. Cât privește al doilea argument, nici acesta nu este concludent. Este adevărat că datorită condițiilor economico-sociale vârsta pubertății a scăzut, dar acest lucru nu se constată și în ceea ce privește maturizarea psihică. Pentru a exista discernământ real, trebuie să existe o maturizare și dezvoltare armonioasă a celor trei componente ce țin de viața psihică: intelectiv, volitiv și afectiv. Singura componentă intelectivă nu este suficientă pentru a justifica consimțământul valid la o relație sexuală. În plus, statisticile arată că „educația sexuală” nu a scăzut incidența infracțiunilor cu motivație sexuală în țările în care se desfășoară de ani buni.

Atunci când se propune „destigmatizarea” pedofiliei și acceptarea ei ca o orientare sexuală „normală” trebuie să ne aplecăm în principal la modul în care protejăm minorii de exploatarea sexuală. Pentru că aceasta este o realitate îngrijorătoare ce există din cauza „cererilor” pedofililor.

– Va urma –

P.S.1. Intenționat nu am abordat modul în care Biserica se raportează la „revoluția sexuală”. M-am limitat la o abordare restrânsă a problemei.

P.S.2. Atunci când impune indirect, prin recomandari, un anumit tip de „educație sexuală”, doamna Ligia Deca și cei din Ministerul Educației ar trebui să analizeze consecințele pe termen mediu și lung a acestei măsuri. Aceeași recomandare și pentru Rectorii Universităților, care au introdus cursuri de feminism, de teoria genului și au semnat Carta Diversității (unii recompensați de Biserica Ortodoxă cu înalte distincții).

P.S.3. O precizare: orientarea sexuală a unei persoane este o problemă de viață privată și nu trebuie judecată cât timp nu lezează drepturile altcuiva. În schimb exchibiționismul, prozelitismul, pornografia infantilă, tentativele de a modifica legile naturii sunt greu de acceptat. Rândurile de mai sus nu sunt împotriva comunității LGBTQ+. Ele sunt o critică a exceselor „revoluției sexuale” și a mișcării „woke”.

Sursa foto: Vanessa Springorra, „Consimțământul”.