Cultură România Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Concurs pentru Premiile anuale ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, cu tema ÎMPREUNĂ PENTRU PACE  

În aceste vremuri, în care jurnaliștii exercitându-și profesia se află în situații periculoase și de conflict armat și dat fiind faptul că, potrivit Federației Internaționale a Jurnaliștilor, „Niciun reportaj nu merită viața unui jurnalist”, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul anual pentru Premiile UZPR, cu tema ÎMPREUNĂ PENTRU PACE.  

Sunt invitaţi să participe atât profesionişti din mass-media, cât şi tinere condeie jurnalistice din țară, jurnalişti români din afara granițelor României.  Criteriile de evaluare, care vor îngloba toate producțiile mass-media cu această temă, vor avea în vedere originalitatea abordării subiectului, abilităţile jurnalistice ale autorului, creativitatea și relevanţa în acord cu tema concursului.  Juriul, alcătuit din profesionişti din domeniul mass-media, după selecție, va alege cele mai bune lucrări înscrise în concurs.  

Vor fi premiate cele mai bune producții la secţiunile presă scrisă, presă online, carte de specialitate, radio și televiziune, fotografie, grafică, publicistică.

Lucrările pot fi trimise pe adresa UZPR, B-dul Gheorghe Magheru, nr. 28-30, sector 1, București sau pe adresa de email concurs@uzp.org.ro, până la data de 1 noiembrie 2023.  Acestea trebuie să fie însoţite de formularul de înscriere cuprinzând datele de contact ale autorului.  

Toate materialele scrise trebuie să fie însoţite de dovada redacţiei care le girează (link pentru presa online, pagina scanată cu articolul semnat de autor şi antetul publicaţiei tipărite).  Materialele audio-video vor fi prezentate pe suport electronic (CD/DVD) cu dovada difuzării de către o redacţie radio-tv.

LINK DESCĂRCARE FORMULAR uzp.org.ro

Related posts

Frânturi de gând

GT Post

CRONICA lansare de carte CERCUL MILITAR IAȘI – SILVIA ȘI IOAN HODAȘ

Ion Marius Tatomir

CATALOG DE PREZENTARE: Sezonul Cultural România–Polonia / Polonia–România 2024-2025

Ion Marius Tatomir

Planeta unei singure creaturi învăluite-n alb perfect

GT Post

Românii din Germania în contextul „hexagonului” european de atracție migratorie

Ionela van Reez-Zota

 Cursuri gratuite de limba română pentru cetățeni ucraineni rezidenți în România

Ion Marius Tatomir

8 comentarii

sg588.tw October 26, 2026 at 12:59 pm

References:

Best online pokies payid sg588.tw

Replică
play pokies online that accept bpay October 26, 2026 at 7:57 pm

References:

Fast bpay deposit pokies play pokies online that accept bpay

Replică
https://dezcity74.ru/ October 27, 2026 at 4:09 am

References:

Neosurf casino no deposit bonus australia https://dezcity74.ru/

Replică
MiFinity casino encryption Australia October 27, 2026 at 4:50 am

References:

MiFinity casino low wagering bonus https://md.interhacker.space/R7bc0bpzSQi64v4aBLaZ7Q

Replică
progressive jackpot BPay pokies October 29, 2026 at 11:24 pm

References:

Is BPay safe for online pokies progressive jackpot BPay pokies

Replică
thepathshala.co.in October 31, 2026 at 12:33 am

Overall, playing at high roller online casinos offers
a range of benefits that make it an attractive option for players who enjoy
high stakes and exclusive gaming experiences. This means that players
can enjoy the thrill of placing large bets and winning big payouts.
His knowledge of online casinos and payment methods runs deep,
and he continuously follows industry developments to stay
current. The payment methods available at high roller casinos usually signal
that the platform works securely and efficiently. Whether you’re
chasing high-stakes slots or elite table casino games, this guide will help you choose the
top online casino. While bank wires are great, we reiterate our preference of
using Bitcoin for online gambling payouts as it’s much faster and safer, with fewer fees.

References: thepathshala.co.in

Replică
casino mit paysafecard und sofortüberweisung October 31, 2026 at 1:48 am

casino mit paysafecard und sofortüberweisung einer qualifizierenden Einzahlung wird der 200%-Bonus bis zu einem Betrag von 100 € gutgeschrieben. Entdecke jetzt die besten deutschen online Casinos und Anbieter von virtuellen Automatenspielen mit Klarna!
Klarna (ehemals Sofortüberweisung) ist einer der schnellsten und sichersten Zahlungsmethoden Online Casinos Bereich in Deutschland.

Replică
https://community.graffain.com November 1, 2026 at 12:27 am

The pokies and live casino line-up covers the standard Australian player favourites, and PayID deposits unlock the full offer without extra conditions.
Dragonia differentiates itself from every other option in the casinos
with PayID category through its BonusCrab mechanic and gamified
loyalty layers that reward active Pay ID players with extra prizes over time.
The trade‑off is that you need to be realistic about wagering and withdrawal caps if you chase the full package,
but for payid pokies Australia players who
approach it as a structured series of sessions, Slotsgem is one of the strongest bonus-focused casinos with PayID available in 2026.

DudeSpin is particularly attractive if you prioritise maximising bonus value
per dollar deposited and are comfortable managing wagering requirements to extract that value across multi-day PayID pokies real money sessions.

Pay ID support is integrated cleanly into the standard cashier flow,
so PayID deposits go through without friction and online casino PayID withdrawal requests move through the
standard approval process without extra bottlenecks.

References: https://community.graffain.com

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy