La 2 septembrie 2026, la inițiativa Principatului Monaco, Consiliul Europei a organizat o dezbatere captivantă intitulată „Criza mediului prin prisma drepturilor omului: constatări științifice, provocări juridice și perspective politice pentru Consiliul Europei”. Corelarea drepturilor omului cu protecția mediului nu este un subiect neapărat nou. Declarația „Uniți în jurul valorilor noastre”, adoptată în 2023 la Reykjavik de cel de-al patrulea Summit al șefilor de stat sau de guvern ai Consiliului Europei, stipula că: „Drepturile omului și mediul sunt interconectate, iar un mediu curat, sănătos și durabil este esențial pentru exercitarea deplină a drepturilor omului de către generațiile prezente și viitoare… Consiliul Europei dispune atât de instrumentele, cât și de structurile necesare pentru a aborda problematica drepturilor omului și a mediului, în spiritul cooperării și prin schimbul de experiență și de bune practici.”
Declarația de la Reykjavik a transmis un mesaj de voință politică într-un moment ce marca debutul litigiilor climatice. În 2023, în statul Montana începea primul proces din istoria SUA privind răspunderea guvernelor pentru schimbările climatice, iar în 2024 o instanță din Hawaii judeca un caz similar. În același an, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în două cauze asemănătoare: în prima, reclamanții susțineau că incendiile de pădure din Portugalia au fost o consecință directă a încălzirii globale și le-au afectat condițiile de viață și sănătatea (Duarte Agostinho și alții împotriva Portugaliei și a altor 32 de state); a doua cauză viza politica climatică a Elveției, considerată de reclamanți insuficientă pentru a combate valurile de căldură (Verein KlimaSeniorinnen Schweiz și alții împotriva Elveției).
În 2025, printr-un aviz consultativ de referință, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a stabilit că un mediu curat, sănătos și durabil constituie o precondiție pentru exercitarea drepturilor omului – inclusiv a dreptului la viață, sănătate, hrană, apă și locuință. Pe baza mai multor surse juridice – Carta ONU, cele trei tratate fundamentale privind clima (Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice – 1992, Protocolul de la Kyoto – 1997 și Acordul de la Paris – 2015) și normele internaționale ale drepturilor omului – CIJ a stabilit că statele au obligația de a proteja sistemul climatic și mediul înconjurător împotriva emisiilor antropice de gaze cu efect de seră (GES). Această obligație include responsabilități privind atenuarea, adaptarea și cooperarea, ghidate de principiile dezvoltării durabile, precauției și echității între generații. Tot în 2025, Consiliul Europei a adoptat „Strategia privind mediul 2025–2030”, al cărei obiectiv principal este integrarea drepturilor omului în politicile de mediu.
Aceste evoluții anunțau o schimbare de paradigmă, întrucât, până nu demult, degradarea mediului era analizată în termeni de grade Celsius, tone de emisii de CO2 și costuri financiare, mai degrabă decât prin prisma pierderii de vieți omenești. În prezent, se recunoaște că schimbările climatice nu reprezintă doar o problemă de ordin ecologic, ci și una ce ține de drepturile omului. Într-adevăr, asistăm la cel mai ridicat nivel de emisii de gaze cu efect de seră din atmosferă din ultimul milion de ani – fapt ce contribuie la încălzirea globală; lumea pierde anual 10 milioane de hectare de pădure (o suprafață egală cu cea a Islandei) – defrișările afectează resursele de apă dulce, reduc capacitatea pădurilor de a stoca carbonul și amplifică dezastrele naturale; din cauza crizei climatice, un milion dintre cele aproximativ 8 milioane de specii de plante și animale de pe planetă sunt expuse riscului de dispariție; iar poluarea aerului provoacă anual aproximativ 6,5 milioane de decese premature în rândul populației umane.
Elementul de noutate adus de reuniunea de la Monaco a fost lansarea unui proces de reflecție privind posibilitatea adoptării unei convenții distincte a Consiliului Europei, fundamentată pe dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil. Așa cum afirma Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset: „Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid de pe glob. De două ori mai repede decât oricare alt continent. Oamenii de știință ne avertizează de decenii. Întrebarea care se pune acum este una politică: cât de repede suntem pregătiți să transformăm cunoașterea în acțiune? Căci, atunci când vorbim despre incendii și inundații, nu vorbim despre simpla stare a vremii. Aceste șocuri slăbesc comunitățile și accentuează inegalitățile. Ele amenință drepturile omului, democrația și statul de drept… O convenție a Consiliului Europei privind mediul, bazată pe dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil, ar oferi certitudine juridică, legitimitate democratică și un cadru european comun.”
Clima Pământului s-a schimbat constant de-a lungul istoriei, alternând între perioade de încălzire și răcire, ceea ce a avut un impact major asupra florei și faunei. Doar în ultimii 800.000 de ani au avut loc opt cicluri de ere glaciare și perioade calde, sfârșitul ultimei ere glaciare, survenit acum aproximativ 11.700 de ani, marcând începutul civilizației umane. Majoritatea acestor schimbări climatice sunt atribuite unor mici variații ale orbitei Pământului, care modifică cantitatea de energie solară primită de planeta noastră. Printre cauze, este amintit și dioxidul de carbon (CO2) eliberat în atmosferă de vulcani. Pe baza acestor elemente, scepticii în privința schimbărilor climatice susțin că încălzirea globală observată în ultimele decenii face parte dintr-un ciclu natural și nu ar fi legată de activitățile umane.
Oamenii de știință spun însă că modificările orbitei planetei nu pot explica încălzirea rapidă din ultimul secol, iar cantitatea de CO2 eliberată în timpul erupțiilor vulcanice este mult mai mică decât cea de carbon și alte gaze cu efect de seră provenite din arderea combustibililor fosili. Datele NASA arată că încălzirea actuală se produce de aproximativ 10 ori mai repede decât ritmul mediu înregistrat după o eră glaciară, iar nivelul de dioxid de carbon rezultat din activitățile umane crește de circa 250 de ori mai rapid decât cel provenit din surse naturale după ultima perioadă glaciară. Potrivit Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) din cadrul ONU: „De când au început evaluările științifice sistematice în anii ’70, influența activității umane asupra încălzirii sistemului climatic a trecut de la stadiul de teorie la cel de fapt dovedit.”
În ultimii 50 de ani, Europa s-a încălzit într-un ritm de peste două ori mai rapid decât media globală. În 2025, 95% dintre cetățenii europeni au resimțit temperaturi anuale peste medie, 70% dintre râurile europene au înregistrat debite anuale sub medie, temperatura la suprafața mărilor din jurul Europei a atins cel mai ridicat nivel înregistrat din 1982 și până în prezent, 35% din teritoriul continentului s-a confruntat cu o secetă agricolă extremă, iar pierderea biodiversității a atins cote critice: din cele 15.060 de specii europene evaluate, 1.667 sunt amenințate cu dispariția, iar 36% din habitatele acestora se degradează. IPCC avertizează că o creștere a temperaturii cu 1,5°C corespunde unui număr de peste 30.000 de decese suplimentare în Europa, în timp ce Comisia Europeană estimează că dezastrele legate de climă reduc deja cu 1% PIB-ul Uniunii Europene, această cifră urmând să ajungă la 2,3% până în 2050 și la 7% până la sfârșitul secolului.
Dezbaterea de la Monaco a conturat două opțiuni principale, ce nu se exclud reciproc: extinderea cadrului juridic actual, sau o evaluare cuprinzătoare privind utilizarea optimă a instrumentelor existente. Douăzeci și patru de state membre ale Consiliului Europei au consacrat deja în constituțiile lor un drept substanțial la un mediu sănătos, în timp ce altele au adoptat garanții procedurale. România, recunoaște dreptul la un mediu sănătos prin articolul 35 din Constituție. Raportul Băncii Mondiale din 2023 privind dezvoltarea și clima la nivel de țară subliniază că „România este extrem de vulnerabilă la riscurile asociate schimbărilor climatice, în special la inundații și secetă”. În vara anului 2026, țara a fost puternic afectată de valuri de căldură și de scăderea nivelului apelor Dunării, situație care a dus la oprirea Centralei Nucleare de la Cernavodă, care furnizează circa 20% din totalul energiei electrice produse la nivel național. Prin urmare, România acordă o importanță majoră găsirii unor soluții eficiente pentru tripla criză planetară: schimbările climatice, poluarea și pierderea biodiversității.
Jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului evidențiază atât potențialul, cât și limitele soluționării litigiilor privind drepturile omului în chestiuni de mediu. Curtea consideră că existența unor cadre naționale solide, a dovezilor științifice și a consultărilor transparente cu cetățenii și părțile interesate rămâne esențială pentru o guvernanță eficientă a mediului. În același timp, Curtea a reafirmat principiul subsidiarității și limitele obligațiilor extrateritoriale, subliniind că protecția mediului trebuie să se bazeze pe sisteme naționale credibile și pe așteptări realiste.
Incendiile de vegetație, inundațiile și valurile de căldură care au afectat Europa în 2026 demonstrează că schimbările climatice au consecințe asupra sănătății, economiei și societății. Într-o perioadă marcată de dificultăți economice și de creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie, sunt necesare măsuri de adaptare cu efecte concrete asupra vieții oamenilor, favorizând instrumente care generează rezultate măsurabile și valorificând cele mai bune practici. De exemplu, datorită unui cadru legislativ eficient, numărul deceselor premature atribuite emisiilor de particule fine în Uniunea Europeană a scăzut cu 57% în perioada 2005-2023, depășind obiectivul inițial stabilit pentru anul 2030, care viza o reducere de 55%. Aceste progrese nu au depins de existența unui nou tratat privind drepturile omului, ci au rezultat din standarde tehnice elaborate de experți, din documentație științifică, monitorizare, investiții și eforturile susținute ale administrațiilor publice de a pune în practică respectivele măsuri.
Analiza privind oportunitatea unui eventual nou instrument în domeniul drepturilor omului și al mediului va continua în cadrul Strategiei Consiliului Europei privind mediul. În paralel cu acest demers analitic, este importantă consolidarea și utilizarea eficientă a instrumentelor existente. Printre acestea se numără Convenția Consiliului Europei privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (1979) – Convenția de la Berna – precum și Convenția Consiliului Europei privind protecția mediului prin dreptul penal (2025) – primul instrument internațional cu caracter obligatoriu care abordează infracțiunile împotriva mediului, vizând o gamă largă de fapte penale ce agravează tripla criză planetară: schimbările climatice, poluarea și pierderea biodiversității.
Există, de asemenea, o serie de instrumente ale Organizației Națiunilor Unite care stabilesc o legătură între schimbările climatice și drepturile omului. Rezoluția 48/13 (2021) a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului recunoaște dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil, iar Rezoluția 76/300 (2022) a Adunării Generale a ONU consacră dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil ca drept al omului la nivel mondial. Pe lângă cele trei tratate fundamentale privind clima, mai pot fi amintite Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (1966), Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (1979), Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (1989), Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și ale membrilor familiilor acestora (1990), sau Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2006). Procesul de reflecție al Consiliului Europei ar putea, astfel, completa cadrul juridic internațional existent.
Într-un articol anterior („Criza climatică: evitarea sfârșitului istoriei”, publicat în Umbrela Strategică la 22 octombrie 2022 si The America Times la 28 noiembrie 2022; vezi și: imageofromania.worldpress.com), scriam: „Criza climatică nu mai este o noțiune abstractă. În ultimii ani, aceasta a generat consecințe devastatoare la nivel mondial. Ea scoate tot mai mult la iveală și amplifică inegalitățile, întrucât grupurile cele mai vulnerabile în fața schimbărilor climatice sunt și cele mai puțin reziliente la impactul economic al acestora. Guvernele naționale au responsabilități specifice în cadrul negocierilor climatice, însă nu pot rezolva problema de unele singure. Un rol esențial le revine comunităților locale – modul în care orașele răspund la criza climatică este crucial, având în vedere că peste 50% din populația lumii trăiește în zone urbane, iar această cifră este estimată să ajungă la 70% până în anul 2050.”
În cele din urmă, soluția pentru inversarea tendințelor negative legate de schimbările climatice, poluare și pierderea biodiversității constă în tranziția către o economie globală sustenabilă, iar acest lucru necesită schimbări de comportament și transformări structurale. Noile măsuri climatice și de mediu trebuie să fie echitabile și incluzive, bazate pe consultări reale cu cetățenii europeni, pe evaluări adecvate ale impactului și pe dovezi științifice solide, evitând totodată limitarea competitivității și a inovării și ținând cont de realitățile sociale și economice ale continentului. În calitate de garant al drepturilor omului, Consiliul Europei poate contribui la elaborarea unei astfel de abordări cuprinzătoare pentru prevenirea încălcărilor drepturilor omului cauzate de schimbările climatice.
Strasbourg, septembrie 2026
Dr. Ion I. Jinga
Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.
