Diaspora Exclusiv Germania

Când liniștea ne-a făcut să înțelegem cât de prețioase sunt vocile copiilor

Am închis ușa clasei după ultimul curs al acestui an școlar. Copiii plecaseră acasă, cu diplomele, cu zâmbetele și cu bucuria unei noi vacanțe. Noi am rămas în urmă să strângem ultimele lucruri, diplomele copiilor care nu au putut fi prezenți la festivitatea de premiere, caietele și materialele care au umplut această sală de-a lungul întregului an.

Și atunci s-a așternut liniștea.

O liniște pe care nu o cunoșteam.

Timp de un an, această încăpere a fost plină de viață. De râsete sincere, de întrebări rostite cu inocență, de mâini ridicate nerăbdătoare, de emoții și de descoperiri. O sală în care, de multe ori, lecțiile erau întrerupte de curiozitatea copiilor, de dorința lor de a înțelege mai mult sau, pur și simplu, de câte o îmbrățișare spontană și de câte un „Doamna, vă iubesc!”.

Iar noi nu ne supăram niciodată. Din contră, acestea erau cele mai frumoase momente, cele care dădeau sens fiecărei ore petrecute împreună.

În acea liniște deplină, eu și colega mea, Gabriela, ne-am privit fără să spunem nimic. Nu era nevoie de cuvinte. Știam amândouă ce simțim. Ne lipseau deja copiii. Ne lipseau vocile lor, energia lor, zâmbetele lor și bucuria pe care o aduceau de fiecare dată când treceau pragul clasei.

Abia ieșiseră pe ușă, iar noi le simțeam deja lipsa.

A fost un an școlar minunat. Un an plin de emoții, de învățare, de cultură și de momente care vor rămâne în sufletele noastre. La cursurile de limba română din cadrul Centrului Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg, copiii au învățat să citească și să scrie mai frumos în limba română, să își cunoască rădăcinile, tradițiile și identitatea. Dar, dincolo de toate acestea, au construit prietenii, au crescut împreună și ne-au oferit nouă, profesorilor, unele dintre cele mai sincere și mai frumoase lecții despre iubire, spontaneitate și bucuria de a fi copil.

Pentru toate acestea le mulțumim din suflet. Mulțumim părinților pentru încrederea, implicarea și sprijinul oferit pe parcursul întregului an școlar. De asemenea, mulțumim Magazinului LA COSTACHE din Nürnberg pentru sponsorizare.

Mulțumim copiilor pentru devotamentul lor, pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare întrebare și pentru fiecare clipă care a făcut ca această școală să fie un loc viu și plin de lumină.

De asemenea, adresăm sincere mulțumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care finanțează acest proiect și face posibilă desfășurarea acestor cursuri atât de importante pentru comunitatea românească din diaspora.

Cursurile de limba română fac parte din proiectele desfășurate de Asociația Dacia e.V. Nürnberg, un proiect de suflet dedicat copiilor și păstrării identității românești.

Nu spunem „adio”, ci doar „pe curând”.

Pentru că știm că, odată cu începutul noului an școlar, liniștea aceasta va fi din nou înlocuită de râsete, întrebări, pași grăbiți și glasurile copiilor care dau viață acestei clase.

Și abia așteptăm să îi revedem.

Ionela van Rees- Zota

Related posts

„DRUMUL SPRE LUMINĂ” de Nina Breazu : semnal existențial

Liliana Moldovan

Femeia, o fascinantă enigmă – Eseu

Liliana Moldovan

Zodiile ca pretext de a exersa talentul pe ”harfa” metaforei la Vasile Dan Marchiș

Liliana Moldovan

Times to Remember

Ion Marius Tatomir

Ordinul de Merit al Carnavalului Federal German în Aur: Josef Lutz

GT Post

NESTINSUL GLAS AL POEZIEI : ÎNSEMNĂRI LITERARE LA „PAINGUL ORB” DE ADRIAN MUNTEANU

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy