19.7 C
Nürnberg, DE
July 22, 2024
Exclusiv

Românii de dincolo de Nistru și Bug. O istorie dramatică a continuității ignorată de politicieni!

Ionuț Țene

Lumea nu cunoaște rădăcinile românești ale așa-zisei regiuni ”Novorosia” cucerită de la turci de Petru cel Mare și, mai ales, de Ecateriana a-II-a (sec. XVIII) în nordul Mării Negre, care s-a format peste o puternică comunitate medievală românească. Populația română era recunoscută de cronicarii timpului, varegi, slavi sau bizanini ca boholoveni sau vlahi în feudalismul timpuriu. Populația autohtonă a cunoscut valuri de migratori în nordul Mării Negre.

Multă lume crede că noile republici reunite Donețk și Lugansk, în noul pseudo-stat Novorosia sunt consecințe ale crizei ucrainene. Așa-a zisa ”Novorosia” nu este un stat nou pe harta lumii, ci o gubernie autonomă, de fapt o marcă de graniță a Imperiului Rus de la sfârșitul secolului XVIII, răsărită în urma „luptelor de eliberare de sub ocupația turcească și tătărească”. Apoi Novorosia s-a extins la sud-vest până la Cherson, actuala Odessa. Lumea nu cunoaște rădăcinile românești ale pseudo-statului Novorosia, care s-a format peste o puternică comunitate medievală românească. Populația română era recunoscută de cronicarii timpului, varegi, slavi sau bizantini ca boholoveni sau vlahi în feudalismul timpuriu. Populația autohtonă a cunoscut valuri de migratori în nordul Mării Negre.

Românii erau menționați de aventurierii varegi pe inscripțiile lor runice din insula Gotland, în sec. IX. Boholoveni stăpâneau provinciile Podolia, Volânia, Kiev și partea nordică a Basarabiei, pe când partea sudică a Basarabiei și zona transnistreană limitrofă era sub stăpânirea vlahilor numiți brodnici. Brodnicii, sub conducerea voievodului Ploscânea, participă la bătălia de la râul Kalka (1223), unde mongolii îi strivesc pe ruși, brodnicii luptând în aripa stângă alături de mongolii conduși de Tsukir Han și Teshi Han. Românii erau majoritari în zona Nistru, Bug, Cherson până la Nipru. Inițial Kievul a fost o așezare locuită de vlahi în evul mediu timpuriu. Teodor Burada, folclorist român ce a călătorit mult în Transnistria, în a doua jumătate a secolului XIX, culegând folclor și identificând multe sate românești inclusiv pe valea Bugului, așa cum menționează în cele două lucrări ale sale „O călătorie în satele Moldovenești din gubernia Cherson” (1882) și „O călătorie la Românii din gubernia Kamenitz-Podolsk” (1884), lăsând o mulțime de observații asupra obiceiurilor, portului, limbii acestora, remarcând unitatea sufletească a acestora cu românii basarabeni, transilvăneni sau din România.

În evul mediu, domnitorii Moldovei controlau reginea transnistreană. Ion Vodă cel Cumplit vorbește de Țara Moldovei de dincolo de Nistru. La 10 mai 1574, dă un hristov prin care îl împroprietărea pe Ion Golia, marele logofăt al Moldovei, cu moșii dincolo de Nistru, la gura Iahurlucului și mai sus de Orhei, la capul Peșterei, inclusiv loc de patru mori. Acest lucru nu putea fi realizat decât dacă domnul moldovean chiar stăpânea acele locuri. Există numeroase documente ulterioare care confirmă stăpânirea ținuturilor de pe peste Nistru. Tot așa, la 4 august 1588, Petru Voievod confirmă printr-un hrisov împărțirea moșiilor între jupâneasa lui Golia și a lui Eremia pârcălabul pe Răut, jumătate din satul Oxintia, o moară la Mihăilașa etc. La 11 august 1593, Ieremia Movilă reînnoiește un hristov de pe vremea lui Ion Vodă referitor la aceleași moșii, iar în 1602 boieri moldoveni vorbesc de neamurile de dincolo de Nistru. Mai mult, trebuie amintită stăpânirea cetății Lerici a genovezilor, de la limanul Niprului, ocupată de moldovenii lui Petru Aron la 1454 și deținută de Ștefan cel Mare până la 1475.

Secolul XVIII cuprinde mult mai multe documente și acte de vânzare, danii ale moșiilor de peste Nistru. Ștefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug și Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali și români. Cazacii sunt strânși dintre moscali și români. Prin denumirea de cazac, tătarii înțelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vișnoviețchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareș. A pretins și scaunul Moldovei. După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnișori”, fii adevărați sau închipuiți de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei. Mai mult, Nicoară Potcoavă este cel mai bun exemplu al existenței luptătorilor cazaci moldoveni între Bug și Nipru care aspira la tronul Moldovei și care a fost evidențiat într-o elocventă nuvelă de Mihai Sadoveanu.

În secolul XVII domnitorul Gheorghe Duca Vodă era stăpân nu numai peste Moldova, ci și peste Transnistria și teritoriile de la Bug până la Nipru. Stăpânirea sa a fost recunoscută de sultan până la Nipru, devenind și administrator al acestei părți din Ucraina. Acesta colonizează cu români întinsele teritorii devastate de război, adăugând un nou val de viață românească celei existente, dar rarefiate, și introduce o seamă de reforme pentru a ajuta revenirea vieții economice, prin privilegiile date din capitala Ucrainei românești, Nemirova (Nimirov, pe Bug), la 20 noiembrie 1681. Duca numește comandanți români ai regiunii de dincolo de Nistru și construiește cetatea Kanev pe Nipru. Pe lângă hotarul etnic, este împins și hotarul politic mult dincolo de Nistru. După el, au mai deținut conducerea Ucrainei și Ștefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino și Ene Drăghici.

Viața în Ucraina românească ce cuprindea teritoriul dintre Nistru, Nipru, Camenca (la nord) și marea Neagră (la sud) era identică cu cea a românilor din Moldova, documentele fiind redactate în limba română și acolo domnind „jus valahicum”, legea română. Teritoriul era împărțit administrativ în două, de la Nistru la Bug și de la Bug la Nipru. Hatmanul cazac de la stânga Niprului face pași și mai importanți către Rusia, și ea îngrijorată. După alianța lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare la Iași, zona dintre Nistru și Nipru intră treptat și sigur în sfera de influență rusească, născându-se o nouă identitate, care azi formează satul Novorosia. Cu toate acestea, la 1812 Odessa era un oraș majoritar cu populație românească.

Despre destinul românilor de la est de Nistru a scris în 1942 sociologul Anton Golopenția o excelentă carte „Românii de la est de Bug” ( două volume, peste 1500 p.) pentru care sovieticii nu l-au iertat, ucigându-l în bătaie la Jilava – 1951. Golopenția a făcut cercetări sociologice pe teren și a rămas uimit de numărul mare al românilor din satele din zona Niprului și Donețk în timpul războiului, care nu au pierit în urma bolșevizării staliniste. El propunea de-bolșevizarea prin cultură și alimentație. Muzicologul Constantin Brăiloiu a înregistrat cântece românești la fel ca în Ardeal, în sate din jurul orașului Donețk ocupat de trupele româno-germane în 1942. După război Constantin Brăiloiu a fugit în Elveția să scape de furia sovieticilor, unde se pensionează ca profesor al Universității din Geneva.

Cercetătorii români au făcut anchete cu instrumente moderne de cercetare în comisariatul administrat de statul german în zona Nikolaevului, în bazinul Doneţului şi chiar în Tauria de nord. Recensământul românilor migraţi în Transbugia în secolele trecute şi stabiliţi acolo, realizat de către o echipă de tineri cercetători de la Institutul Central de Statistică, condusă de Anton Golopenţia, între anii 1941-1944. Recensămîntul cercetătorilor români a confirmat rezultatele recensămîntului sovietic din 1926, care arăta aproximativ 360.000 de moldoveni şi români pe întregul teritoriu de atunci al URSS. În decembrie 1943, în Bucureşti a fost vernisată o expoziţie de fotografie privind manifestările la nuntă, petreceri, înmormântare, dar şi cu ţesături şi covoare în scopul determinării originii românilor din această parte a Ucrainei.

Interesant că originile și rădăcinile etnice ale teritoriilor din Nordul Mării Negre sunt românești, ceea ce confirmă originile geto-scitice și prelungirea în secole a romanizării, precum și legăturile politico-economice și comerciale ale statelor medievale românești în acest areal. Această istorie ocultată de comunism și de statele rus și ucrainean ar trebui revelată istoriografic ca o punte de apropiere și cunoaștere între români și populațiile slave de la est de nistru și Bug.

Ionuț Țene

Bibliografie:

N. P. Smochină, Moldova Nouă, Revistă de studii și cercetări transnistrene, an VI, 1941

Ștefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iași, 2001

Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmași, Editura Hyperion, Chișinău, 1991

Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995

Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic și România, Editura Militară, București, 2000

Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediția a doua, Editura Victor Frunză, București, 1992

Anton Golopentia, Românii de la est de Bug (Editura Enciclopedica, 2006)

Related posts

Teatrul dramaturgului Al. Florin Țene

Liliana Moldovan

POEME DE AL.FLORIN ȚENE

Liliana Moldovan

Creatorul de frumos

Liliana Moldovan

LA CENACLUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA MARAMUREȘ, ÎN MEMORIAM: ION VINEA 

Liliana Moldovan

Boema literară clujeană – ”Arizona dream”

Liliana Moldovan

Doinirea inimii poetei Titina Nica Țene : POEZII ALESE -SELECTED POEMS

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy