Cultură Institutul Cultural Român

 Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova reprezintă România la Festivalul Internațional „Shakespeare” din Hong Kong

Comunicat

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova participă la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Shakespeare din Hong Kong, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate operei shakespeariene din Asia, cu spectacolul „Hamlet”, în regia renumitului creator britanic Declan Donnellan și cu scenografia semnată de Nick Ormerod.

Spectacolul va fi prezentat în zilele de 16 și 17 iunie 2026, de la ora 20:00, la WestK Freespace The Box, una dintre principalele scene ale festivalului.

Organizat de Tang Shu-wing Theatre Studio în perioada 5–21 iunie 2026, Festivalul Internațional Shakespeare din Hong Kong reunește companii și artiști de prestigiu din întreaga lume și își consolidează statutul de platformă globală dedicată reinterpretării contemporane a operei lui William Shakespeare.

Montarea craioveană propune o lectură esențializată și profund actuală a tragediei shakespeariene. Printr-un proces artistic de mare finețe, Declan Donnellan și Nick Ormerod reduc povestea la elementele sale fundamentale, oferind publicului o experiență teatrală de o claritate remarcabilă. În mai puțin de două ore, spectacolul surprinde esența uneia dintre cele mai complexe și influente piese din dramaturgia universală.

„Hamlet” este o coproducție Cheek by Jowl și Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Distribuția îi reunește pe Vlad Udrescu (Hamlet), Claudiu Mihail (Claudius), Ramona Drăgulescu (Gertrude), Theodora Bălan (Ophelia), Raluca Păun (Polonius), Alex Stoicescu (Laerte), Eugen Titu (Fantoma), Cătălin Vieru (Rosencrantz), Darko Huruială (Guildenstern), Marian Politic, Angel Rababoc, Costinela Ungureanu, Mircea Mogoșeanu și Mihnea Presură.

Echipa artistică este completată de Laurențiu Tudor – asistent regie, Adelina Galiceanu – asistent designer costume, Mihail Antonie – coordonator lupte scenice și George Volceanov – traducător.

Participarea Teatrului Național „Marin Sorescu” la Festivalul Internațional Shakespeare din Hong Kong reprezintă o nouă recunoaștere pe scena internațională și confirmă prestigiul de care se bucură instituția craioveană în circuitul marilor festivaluri ale lumii, evenimentele fiind posibile cu sprijinul esențial al Institutul Cultural Român, prin Institutul Cultural Român de la Beijing, partener constant în promovarea valorilor culturale românești în spațiul asiatic.

Related posts

Cărți de istorie și spiritualitate ortodoxă, lansate la ICR Stockhom

Ion Marius Tatomir

Empfehlung: „Lineages I – Brahms: The Piano Quartets“ 26.03.2026 | 19:30 Uhr

Ionela van Reez-Zota

Ziua Limbii Române, o călătorie literară cu poezie și proză

Ion Marius Tatomir

ÎNTRE CUVÂNT ȘI CULOARE – O GALERIE DE EMOȚII

Ion Marius Tatomir

Lansarea cărții „Ți-am scris până când ai auzit” – o seară a emoției, credinței și recunoștinței

Ionela van Reez-Zota

Atelierul „Casting Europe: Film, Théâtre & Casting Lab”, cu Domnica Cîrciumaru, la ICR Paris

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy