ICR Lisabona

Elevii King’s College School din Cascais descoperă România

Comunicat

Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Institutul Limbii Române și comunitatea românilor din Cascais, participă cu un stand de informare sâmbătă, 9 mai 2026, între orele 12:00-16:00, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Europei organizat la King’s College School din Cascais. Prof. Elena Covasan, care predă Cursul de Limbă și Civilizație Românească, program al Institutului Limbii Române, va susține la standul românesc un atelier în cadrul căruia copiii îşi vor putea antrena imaginația și creativitatea confecționând semne de carte din hârtie, despre România, și vor modela din pastă rece sau materiale textile imagini despre România și Europa.

La eveniment vor lua parte copii de toate naționalitățile care învață la Școala Internațională din Cascais. Participanții sunt încurajați să își prezinte cultura prin mâncare tradițională, dansuri, muzică și spectacole, activități pentru copii și jocuri, iar elevii vor primi un „pașaport” pentru a explora diferite țări și culturi.

Ideea centrală a acțiunii culturale este promovarea schimbului cultural și a interacțiunii folosind resurse disponibile în comunitate. Evenimentul reprezintă o oportunitate de a împărtăși tradițiile și valorile fiecărei țări și de a întări spiritul comunitar european.

Cu o tradiție de peste 50 de ani de excelență academică, King’s College School din Cascais oferă o pregătire remarcabilă și dezvoltare personală pentru elevii cu vârste cuprinse între 1 și 18 ani. Campusul dispune de laboratoare științifice de nivel universitar, săli de clasă dotate cu tehnologie, și facilități excepționale pentru activități academice, sportive și artistice. 

Related posts

Lucrări performative ale Apparatus 22 la Centrul de Artă Modernă Gulbenkian, cu sprijinul ICR Lisabona

Ion Marius Tatomir

Peste 40 de lectori participă la conferința „RostUL 11 – Româna în lume: limbă, cultură, identitate” de la Lisabona

Ion Marius Tatomir

Documentar dedicat Unirii Principatelor Române, prezentat la ICR Lisabona

Ion Marius Tatomir

Lansarea volumului bilingv de poezii „Epitaf/Epitáfio” de Cătălina Sandu, la ICR Lisabona

Ion Marius Tatomir

Expoziția „ÎNTOARCEREA ÎN MIT. Miresele Soarelui”, la ICR Lisabona: tradițiile de Sânziene se întâlnesc cu cele lusitane

Ion Marius Tatomir

ICR Lisabona organizează expoziția „Între țărmuri” în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal

Ion Marius Tatomir

17 comentarii

payid pokies bonus codes October 25, 2026 at 7:57 pm

References:

Minimum deposit payid pokies payid pokies bonus codes

Replică
fast withdrawal pokies australia payid October 26, 2026 at 5:37 pm

References:

Same day payout pokies payid https://skitterphoto.com/photographers/3522267/taylor-kaplan

Replică
jcdqzdh.com October 26, 2026 at 6:20 pm

References:

Bpay welcome bonus pokies jcdqzdh.com

Replică
http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8501620 October 26, 2026 at 6:50 pm

References:

Bpay deposit online pokies real money http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8501620

Replică
https://schoolido.lu October 27, 2026 at 3:29 am

References:

Neosurf casino instant play australia https://schoolido.lu/user/pilotgirdle7/

Replică
app.wedonthavetime.org October 27, 2026 at 5:39 am

References:

Fast payout MiFinity casinos Australia https://app.wedonthavetime.org/profile/quincepolish73

Replică
https://hedgedoc.dawan.fr/2nqorATNSa6nDvIlhERA9A October 28, 2026 at 12:18 am

References:

Osko pokies sign up offer https://hedgedoc.dawan.fr/2nqorATNSa6nDvIlhERA9A

Replică
gitlab.oc3.ru October 28, 2026 at 1:36 am

References:

Safe bank transfer casino Australia https://gitlab.oc3.ru/drakemind1

Replică
jcdqzdh.com October 28, 2026 at 11:52 am

References:

Wire transfer casino sign up australia http://www.jcdqzdh.com/home.php?mod=space&uid=1092616

Replică
payid pokies withdrawal October 28, 2026 at 4:23 pm Replică
https://pbase.com October 28, 2026 at 7:27 pm

References:

BPay casino deposit https://pbase.com/tankerheron63/

Replică
https://pad.koeln.ccc.de October 28, 2026 at 11:36 pm

References:

Payid accepted pokies https://pad.koeln.ccc.de/B6DCEMWeQYul2IKIKjaL5w

Replică
https://schoolido.lu October 29, 2026 at 11:13 pm

References:

Casino wire transfer guide australia https://schoolido.lu/user/tennistoe5/

Replică
5 minimum deposit pokies payid October 30, 2026 at 12:03 am

References:

Best payid pokies sites https://pad.froscon.org/N3rHfZygR4WV3MklHcp-WQ

Replică
http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3384119 October 30, 2026 at 7:27 am

References:

$1 minimum deposit casino neosurf australia http://gm6699.com/home.php?mod=space&uid=3384119

Replică
https://knights.flarum.cloud October 30, 2026 at 11:31 pm

When considering specific online PayID pokies, check those with the highest payout rates. Begin by selecting Australian online pokies PayID casinos that prioritise fair gameplay and provide a secure environment. They are reliable and secure and make your operations effortless. To initiate the use of the pokies PayID method, you’ll need to first establish an account with an Aussie bank and attach an identifier. When it’s time to withdraw online pokies Australia real money PayID bets, just enter your phone or email.

References: https://knights.flarum.cloud/d/35-payid-pokies-australia-best-instant-deposit-casinos-2026

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy