Exclusiv

De 9 Mai și 10 Mai, la noi la Români

De 9 Mai și 10 Mai, la noi la Români

A opta zi după armindeni, adică la 9 Florar
Românii au 3 sărbători, ceea ce-i un lucru rar:
La “șapteșapte”, Kogălniceanu, a proclamat cu elocvență:
Că Principatele Române, trecut-au la Independență!

A doua zi, la 10 Mai, Carol l.-Domnitorul
A proclamat-o-n”Monitor”, ca să afle tot poporul:
Că nu va mai depinde Țara, nicicând de vreo-“Naltă Poartă”!
Iar Patria Românilor, se va mări pe-a lumii hartă!

În “nouăsutepatrușcinci”, ONU, Coaliția
A-nfrânt definitiv Nazismul și cuibul său, Germania!
Iar la 9 Mai ’50, s-a pus cu multă acrivie,
În “bătrâna Europă”, o nouă, bună temelie!

Pe ea fost-a așezată: orice Țară, comeseană
Cu drepturi și îndatoriri, în Uniunea Europeană!
Din care face parte-vie
Și a noastră Românie!

Să nu-i uităm pe Monarhiștii, care mereu la 10 Mai,
Serbează Regalitatea și ultimul Rege, Mihai!

Paulian Buicescu;
Documentare & Tehno-Redactare: Maricela-Paraschiva Buicescu.

NOTE:

1). “Proclamarea Independenței Principatelor Române”-la 9 Mai 1877;
2). “Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite împotriva Germaniei Naziste în cel De-al Doilea Război Mondial”-la 9 Mai 1945;
3). “Ziua Europei”-la 9 Mai 1950 (atunci s-au pus bazele UE de azi);
4). “Ziua Regalității în România” (“Ziua Monarhiei Constituționale a României”).-la 10 Mai 1881, Încoronarea Regelui Carol l.

Related posts

O biografie ca o cunună literară : „Unde se legănă visele” de Voichița Toma

Liliana Moldovan

IMPOSIBILA UITARE! : Din ciclul „Cine are urechi de auzit să audă”

Liliana Moldovan

Noul „Christkind” al orașului Nürnberg deschide astăzi Târgul de Crăciun.

Ionela van Reez-Zota

 Rusia imperialistă între adevăr și minciună : O întrebare lui Vladimir Putin

Liliana Moldovan

,,Caravana Culturii”, ediția a VI-a

Liliana Moldovan

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE:  MOS ION ROATĂ ȘI UNIREA de  Ion Creangă  (1837-1890)

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy