Discursul public între mimetism și neputință 

Antoniu Martin, istoric și analist politic  

Nu trebuie să fii mare specialist în comunicare sau marketing politic pentru a observa imensele carențe din discursul public românesc actual. Pe de o parte, putem vedea prevalența mimetismului, în sensul că mesajele, în marea lor parte lipsite de orice consistență,  sunt preluate și rostogolite fără nicio analiză critică. Din această perspectivă, se detașează clar lipsa de originalitate a creatorilor de discurs public de la noi,  cei mai mulți dintre ei  preluând aproape mimetic analize sau idei din alte spații.  E cumva foarte comod, mai ales când scena publică e apanajul acelorași personaje,  care vorbesc aproape despre orice, de la geopolitică la agricultură,  de la starea vremii la strategii militare etc.  În aceste condiții nici măcar nu se mai poate vorbi despre manipulare, care ca proces, presupune o anumită complexitate și știință.    

În altă ordine de idei, dar nu fără legătură cu cele de mai sus, nu putem omite neputința de a genera ceva serios, un proiect sau program pentru vreun domeniu, ca să nu mai discutăm despre un proiect de țară.  Sindromul acesta al neputinței parcă ne bântuie ca o stafie.  Chiar și atunci când se produc idei ce par serioase și ar putea fi transpuse în practică,  apare câte ceva  sau cineva ce le compromite sau le blochează.  Dacă ar fi să ne exprimăm într-o cheie filosofică,  am putea spune că în cazul României trinomul teză-antiteză-sinteză este permanent menit să încurce,  să destructureze sau, mai rău,  să distrugă. 

Antoniu Martin