11 C
Nürnberg, DE
October 10, 2025
Cultură România

𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐁𝐍𝐑 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐚𝐝𝐮 𝐂𝐢𝐮𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮

În data de 7 octombrie a.c., Sala Mitiță Constantinescu a Băncii Naționale a României a găzduit un eveniment comemorativ dedicat lui Radu Ciuceanu, fost deținut politic, fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și membru de onoare al Academiei Române. Cu acest prilej a fost lansată cartea „Istoria ca un balast”, editura Oscar Print, 2025, în parteneriat cu INST. Lucrarea a reunit editorialele publicate de Radu Ciuceanu în revista Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, „Arhivele Totalitarismului”, în perioada 1993-2021.

Evenimentul a prilejuit totodată evocarea personalității complexe a lui Radu Ciuceanu, a rolului său în istorie, de la luptător anticomunist la om politic și cercetător al totalitarismului.

Manifestarea a fost deschisă de guvernatorul Băncii Naționale a României, acad. Mugur Isărescu, care a evocat în cuvântul său viața profesorului Radu Ciuceanu, aflată sub semnul sacrificiului pentru libertate.

Dezbaterea, moderată de Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului B.N.R, s-a aplecat asupra textelor din volumul „Istoria ca un balast”, oferind în egală măsură un prilej pentru rememorarea biografiei profesorului Radu Ciuceanu.

Cuvintele rostite de P.S. Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor au evocat legătura strânsă pe care profesorul Radu Ciuceanu a avut-o cu Biserica Ortodoxă Română și aprecierea de care s-a bucurat acesta din partea Preafericitului Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1986-2007), și a Prefericitului Părinte Daniel, care i-a acordat Ordinulul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în anul 2013.

Din partea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, directorul INST, conf. univ. dr. habil. Florin Abraham și dr. Ana-Maria Cătănuș au prezentat volumul și contribuția profesorului Radu Ciuceanu la fondarea și înscrierea INST în rândul institutelor de cercetare științifică a totalitarismului.

Dr. Constantin Buchet, în dubla sa calitate, de cercetător și președinte al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a evocat valențele multiple ale personalității profesorului Radu Ciuceanu.

Ultimul cuvânt i-a aparținut editorului volumului, Corneliu Beldiman, a cărui strădanie în perpetuarea memoriei profesorului Radu Ciuceanu a fost încununată cu publicarea acestei lucrări în condiții impecabile, de către editura Oscar Print.

Aducem mulțumiri publice, pentru organizarea evenimentului comemorativ și realizarea proiectului editorial dr. Cristian Păunescu, istoric și consilier al Guvernatorului Băncii Naționale a României, care a fost un prieten apropiat al lui Radu Ciuceanu și este sprijinitor îndelungat al activității Institutului. Echipei editurii Oscar Print, condusă de Angelica Moldovan, care a pus mult suflet și profesionalism în realizarea acestui volum comemorativ.

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului

Related posts

MOL România și Fundația pentru Comunitate lansează o nouă ediție a concursului de proiecte din cadrul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor și alocă o finanțare în valoare de 400.000 de lei

Moderator1

PRIMIREA DE CATRE PREȘEDINTELE ROMANIEI A PRIM-MINISTRULUI REPUBLICII PORTUGHEZE, ANTONIO COSTA

Moderator1

MUZEUL DIN LUPȘA, LA 70 DE ANI

Moderator1

Celebrul dirijor Cristian Măcelaru va susține un masterclass de interpretare dirijorală, instrumentală și de aprofundare în studiul muzicii în cadrul Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a

GT Post

Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Moderator1

Despre Diplomație și Diplomați

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy