2.9 C
Nürnberg, DE
March 16, 2026
Institutul Cultural Român Muzică

Gala Premiilor UCMR va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti, cu sprijinul ICR

Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – ediția 54-a va avea loc luni, 9 iunie, ora 19.00, la Opera Națională București,şi va fi prezentată de preşedintele UCMR, compozitorul Dan Dediu. Evenimentul, care se va desfăşura într-un ambient muzical realizat detrioul de jazz AmphiTrio, format din Andrei Petrache (pian, sintetizator), Mike Alex (bas), Philip Goron (tobe)are ca punct central decernarea Marelui Premiu al UCMR pentru întreaga activitate, compozitorului Călin Ioachimescu. Institutul Cultural Român este partener al evenimentului.

De asemenea, vor fi decernate premiile UCMR pe anul 2024 acordate de secţia de muzică instrumentală şi multimedia pentru lucrări simfonice, camerale și electroacustice, de subsecţia de fanfară, de secţia de muzică vocală pentru lucrare corală amplă și miniatură vocală, de subsecţia didactică, apoi de secţia de muzică jazz-pop pentru categoriile muzică de jazz sau muzică instrumentalămelodie sau grupaj de melodii, dar şi pentru spectacol muzical. În acelaşi context, se vor acorda şi premiile secţiei de muzicologie, pentru Sistematicăși Istoriografie și premiul Filialei Cluj-Napoca.

La finalul Galei va fi prezentat un scurt film realizat de Virgil Oprina despre festivalurile organizate de UCMR în anul 2024.

Accesul invitaților se realizează prin înscrieri şi confirmări prin email la adresa ucmr.office@gmail.com sau prin telefon la numărul 021.3177966, secretariat UCMR de luni până vineri între orele 10.00-15.00.

UCMR organizează Gala Premiilor sale de creație pe anul 2024 în parteneriat cu Opera Națională București, Radio România, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Muzică București, Radio România Muzical și Radio România Cultural.

Sursa: ICR

Related posts

 După Cannes, scurtmetrajul Alișveriș, regizat de Vasile Todinca, selectat în competiția Festivalului Premiers Plans de la Angers

Ion Marius Tatomir

ONLINE Romanian Courses at the Romanian Cultural Institute- Beginner A1 & Intermediate A2.2

Ionela van Reez-Zota

Prezentare literară a scriitoarei Alta Ifland la Bruxelles, de Ziua Națională a Lecturii

Ion Marius Tatomir

„The Tales of a Woman“: soprana Ana-Maria Godoroja și pianista Andra Băcilă, în recital la ICR Londra

Ion Marius Tatomir

Conferința „Gândirea evoluționistă dincolo de genetică și biologie: Explorări în Științele Sociale, Filozofie și Religie”, în Sala Mare a ICR

Ion Marius Tatomir

 „Carpații. Povestea unor munți”. Eveniment-dezbatere la Cracovia

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy